Wilhelm Dancă

În „Duminica Bucuriei” din Advent călăuza noastră spre Crăciun a fost sfântul Ioan Botezătorul. Am meditat Evanghelia după Luca 3, 10-18.

Am pornit de la faptul că Întruparea Domnului este evenimentul prin excelență din istoria omenirii. De aceea, ar trebui să schimbe ceva în umanitatea noastră. Întruparea sau Crăciunul ar trebui să ne facă mai oameni. Contextul duminicii pune accentul pe bucurie, ca invitație, nu ca realitate sau stare de fapt. Suntem invitați la bucuria pe care o trezește faptul că „Domnul este aproape”. Această bucurie-invitație se transformă într-o chemare la convertire. Cu alte cuvinte, bucuria Crăciunului care se apropie devine un comportament de viață. Așadar, în orizontul sărbătorii Nașterii Domnului suntem invitați să ne bucurăm, să ne convertim și să fim mai oameni.

Primul pas al umanizării este tuturor oamenilor. Se traduce prin solidaritate cu acela care nu are ce mânca sau cu ce se îmbrăca. Să nu punem pe primul plan dorințele egoiste din noi. Să-i facem loc aproapelui în viața noastră. Al doilea pas se adresează acelora care au o profesie. Să nu se transforme meseria într-o formă de câștig necinstit. Pe scurt, fiecare este chemat să țină porunca a șaptea: „Să nu furi!” Al treilea pas îi vizează pe cei responsabili cu siguranța statului și a cetățeanului. Ei sunt învestiți cu autoritate, dar aceasta să nu devină violență sau agresivitate, nedreptate. Alți pași sunt: bucuria care schimbă perspectiva asupra relației cu aproapele. Astfel se vede binele din celălalt, oricât de păcătos ar fi. Alt pas: să căutăm un îndrumător spiritual, urmând exemplul celor care l-au găsit pe Ioan Botezătorul. În fine, un alt pas: bucuria convertirii să fie cunoscută de oamenii din jurul nostru. Cum? Prin mai multă bunăvoință, răbdare, îngăduință față de limitele semenilor noștri.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Suntem în a doua duminică din Advent, timp de pregătire pentru sărbătoarea „Nașterea Domnului”. Am meditat Evanghelia după Luca 3, 1-6 și am subliniat legătura dintre pregătirea sufletească și întâlnirea reală cu Domnul. Sfântul Ioan Botezătorul este un model de urmat în Advent, și nu numai. El este o punte între venirea din trecut și venirea din viitor a Domnului. Ucenicii sunt chemați să devină pod între venirea Mântuitorului la Betleem și venirea lui continuă în viața noastră.

Am aflat de la sfântul Ioan Botezătorul că întâlnirea cu Domnul este reală și presupune câteva condiții și predispoziții. Printre acestea sunt asumarea condiției de păcătos și dispoziția de a îndrepta ceea ce este strâmb.

Referitor la condiții, am remarcat că trăim într-o societate în care întâlnirea lui Christos întâmpină dificultăți. De exemplu, presiunea tradițiilor și obiceiurilor, dependența de creștinismul idealist sau de creștinismul umanist din care lipsește Christos. Am adăugat și atracția creștinsimului magic, ca și cum Christos ar fi un magician.

Pentru a ne elibera de aceste forme de creștinism ideologizat am recommandat „sita rațiunii”. Mai exact, am spus că fără dialogul dintre rațiune și credință nu putem ajunge la întâlnirea reală cu Christos. Am meditat și la puterea discernământului, ca rezultat al ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Adventul este un timp perfect pentru a învăța discernământul dintre bine și rău, adevăr și minciună. De asemenea, am vorbit despre nevoia de liniște și de pace sufletească pentru a face exerciții de discernământ.

În fine, dacă vrem să vedem lumina naturală avem nevoie de câteva condiții și dispoziții. Oare nu la fel stau lucrurile și în privința luminii spirituale? Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Am încercat să răspund la această întrebare comentând Luca 2, 16-21. Este vorba despre Evanghelia sărbătorii “Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu”. Sărbătoarea se celebrează în ziua de 1 ianuarie.

Am vorbit despre trei lucruri prin care asumăm maternitatea Mariei ca mod de a fi în lume. Faptul că Fiul lui Dumnezeu a avut o mamă pe pământ este de o importanță unică în istoria mântuirii.

Primul, “memoria Christi”, amintirea întâlnirii cu Christos. Așa au făcut pastorii din Evanghelia de astăzi.

Al doilea, smerenia divină. Dumnezeu a ales să ne convingă de iubirea Sa prin semnul unui prunc. Nevinovăția sau gingășia unui copil nou-născut este mai convingătoare decât orice discurs.

Al treilea, bucuria vestirii Nașterii Mântuitorului. Avem aici o formă specială de binecuvântare.

În concluzie, să-L alegem și să-L urmăm pe Christos în întregime, nu doar ceea ce ne convine din ființa sau învățătura Lui.

Detalii mai jos.

În 2024 Domnul să-și întoarcă fața senină spre noi!

La mulți ani cu bine!

Sfântul Iosif este un model de pregătire pentru Nașterea Domnului. Despre el a fost vorba în Evanghelia duminicii. De fapt am aprofundat relația lui cu Isus potrivit lui Matei 1,18-24. În clipul video de mai jos am confundat partea a doua a primului capitol cu capitolul al doilea din Evanghelia după Matei. Vă rog să mă iertați. Se mai întâmplă. Cauzele sunt multe.

Pe scurt, în această meditație am dezvoltat trei puncte. Mai întâi am vorbit despre Iosif ca om al viselor. Visul fiind interpretat aici ca loc în care omul primește o revelație divină. În timpul visului Iosif a devenit un „ascultător al credinței”. Apoi am dezvoltat faptul că Iosif a luat-o la sine pe Maria și a avut grijă de Pruncul Isus. Așadar, al doilea aspect a fost despre Iosif omul care poartă de grijă. Iosif omul care slujește și iubește familia. Astfel își exercită paternitatea. În fine, ultimul punct a fost despre Iosif omul tăcerii sau al interiorizării. Am subliniat importanța tăcerii în contextul zilelor zgomotoase de dinaintea Crăciunului.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În duminica a doua după Crăciun am meditat rosturile Întrupării potrivit Prologului Sfântului Ioan 1, 1-18. „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (Iona 1, 14). Este pentru a doua oară când Biserica proclamă această Evanghelie în timpul Crăciunului. De ce această insistență? Pentru a înțelege mai bine miza Întrupării Cuvântului.

Am început omilia subliniind trei mesaje importante pe care le conține acest text biblic despre Nașterea Mântuitorului. Primul e că se deosebește de Evanghelia copilăriei de la Matei și de la Luca, care are un caracter profetic, istoric și geografic. Prologul lui Ioan este mai mistic, mai poetic, dar ne vorbește tot despre Întruprea lui Isus.

Al doilea mesaj este că universul întreg e pătruns de lumina divină și lumina va învinge întunericul. De aici izvorăște bunătatea creației divine și caracterul pozitiv, optimist al religiei creștine.

Al treilea mesaj subliniază caracterul relațional al credinței creștine. Isus este Fiul lui Dumnezeu Tatăl, iar noi, după și prin Întrupare, suntem constituiți fii în Fiul. Acesta este marele beneficiu al Crăciunului.

Am ilustrat această învățătură cu ajutorul Sfântului Augustin. Potrivit episcopului de Hippona, Isus este „Verbum interius” în sânul Sfintei Treimi și „Vox”, Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl în exterior. Prin urmare nu există altă cale spre Dumnezeu decât Cuvântul, care se primește. Nimeni nu-l merită.

Sfântul Toma de Aquino subliniază patru motive pentru care Cuvântul s-a făcut trup (Ioan 1, 14). Primul ca să ne ferească de ispita de a disprețui materia, corpul sau natura, așa cum au învățat Mani și discipolii săi, maniheiștii. Cosmosul este bun, materia este bună, natura este bună în mod radical, fiindcă au fost create de Dumnezeu. Al doilea motiv e pentru a ne dovedi bunătatea infinită a lui Dumnezeu. Iubirea l-a făcut pe Dumnezeu Tatăl să-l trimită în lume pe Fiul său spre mântuirea tuturor. Al treilea motiv e pentru a specifica relația omului cu Dumnezeu, și anume prin, cu și în Christos. Astfel, comuniunea cu Dumnezeu este specifică pentru creștini, adică se realizează prin Christos, care este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6). Al patrulea motiv e avantajul mântuirii umanității prin Nașterea lui Isus Christos din femeie, și anume omenirea devine mai rațională. Aici este vorba despre „raționalitatea” făpturii care e chemată să-l preamărească pe Dumnezeu Creatorul prin propria viață.

Origen explică lucrul acesta afirmând că prin Întruparea Fiului omul a fost eliberat de ceea ce se opune rațiunii sale sau logos-ului său. Mai mult decât atât, omul a devenit mai rațional, mai conform cu adevărul ființei sale, care constă în glorificarea lui Dumnezeu.

În concluzie am arătat că acest adevăr se primește, nu este meritat de niciun un om. Însă primirea, deschiderea inimii este un gest care ne aparține. Să ne pregătim purificând pereții „grajdului” interior în care s-a născut sau se naște Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.