Wilhelm Dancă

Cu ocazia Anului Nou mulți oameni se bucură și chiuie de veselie. Oare de ce? Pentru că a mai trecut un an din viața lor? N-aș crede asta. Sau pentru că anul care vine este un dar/o ocazie de mântuire? După cum se manifestă bucuria celor mai mulți dintre ei – la nivel material și distractiv – nu mi se pare că au o asemenea conștiință religioasă. Aici intră în discuție problema trăirii timpului pe verticală sau/și (doar) pe orizontală. Am spus că timpul orizontal este cronologic, profan, iar cel pe verticală este kairologic sau sacru. Am explicat acești doi termeni – cronos și kairos – pentru că, nu-i așa, în prima zi a anului lumea e obosită. Cum așa? Da, în această zi, orice s-ar spune la omilie, oamenii nu reușesc să urmărească firul argumentației pentru că au dormit puțin.

Și totuși … Pornind de la lecturile sărbătorii, am invitat pe cei prezenți în catedrală să treacă de la Cronos la Kairos. Cu alte cuvinte să transforme cele 365 de zile ale anului 2026 în tot atâtea „cărămizi” spirituale pentru zidirea „casei creștine”, care e viața lor.

Primul pilon este Maria. În Evanghelia meditată, Luca 2, 16-21, Maica Domnului cugetă la cele ce se spun despre Pruncul Isus. Maria, Născătoare de Dumnezeu, face un efort de interiorizare a „scandalului ieslei”. Acest gest de credință și memorie este fundamental. Fiecare dintre noi e chemat să transforme zilele „negre” ale anului ce vine în invitații la mai multă credință în Domnul.

Al doilea pilon e numele lui Isus, care înseamnă „Domnul mântuiește”. Sfântul Paul ne îndeamnă să avem mereu pe buze numele lui Isus și să credem că El este Fiul lui Dumnezeu, dacă vrem să ne mântuim. Tradiția orientală a rostirii repetate a numelui lui Isus poate fi luată ca exemplu. Numele lui Isus apare în Noul Testament de 983 de ori. Impresionant!

Al treilea pilon este „binecuvântarea” din cartea Numerilor 6, 22-27. Binecuvântarea este începutul și sfârșitul lucrării de pacificare. A binecuvânta înseamnă a cuvânta bine despre cineva sau asupra cuiva. Gestul binecuvântării nu este rezervat clericilor. Toți oamenii pot să binecuvânteze. Astăzi, în mod special, sunt chemați să binecuvânteze părinții pe copiii și invers. Dar nu numai ei.

Am comentat în final icoana „Poarta Cerului”, care o reprezintă pe Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu cu obrazul lipit de obrazul Pruncului Isus. Privind această icoană, să încercăm să ne substituim Sfintei Fecioare și să ne imaginăm că obrazul nostru atinge obrazul Pruncului născut la Betleem. Ar fi un frumos început de An Nou, nu credeți? În fine, să cugetăm la cele ce se spun despre Prunc împreumă cu Maria și să-i binecuvântăm pe toți oamenii în 2026!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În prima zi a anului 2023 am meditat titlul Mariei de „Născătoare de Dumnezeu”. Sau „Theotokos”, cum se spune în limba greacă. Titlul i-a fost recunoscut la Conciliul de la Efes din 431. Baza scripturistică este Evanghelia copilăriei lui Isus: Matei 1-2 și Luca 1-2. Pornind de aici tradiția Bisericii a afirmat că „per Mariam ad Iesum”. Adică, „prin Maria (ajungem) la Isus”.

Am subliniat trei aspecte ale relației dintre mamă și fiu. Ele se confirmă în viața Mariei. Însă ele ar trebui să existe în viața fiecărui creștin. Trebuie reținut că despărțirea de mamă începe prin tăierea cordonului ombilical. Astfel mama se desparte de fiu și, rămânând singur, fiul se maturizează. Desigur, aici este vorba despre o libertate responsabilă. Sau, despre o libertate centrată pe alegerea binelui. Modul în care cineva se raportează la mamă marchează relațiile cu ceilalți. Dacă fiul este „mămos” sau mama este posesivă, relația mamă-fiu e bolnavă.

Maternitatea responsabilă comportă mai multe trepte.

Prima este uimirea. Mama se minunează de copilul pe care îl naște. E trup din trupul ei, dar e altcineva. Sfânta Fecioară Maria s-a minunat de Isus, la fel și păstorii. Vezi Evanghelia sărbătorii: Luca 2, 16-21).

A doua e sentimentul divin al lucrării lui Dumnezeu care dă viață. Este o lucrare gratuită, fără nicio condiție. Este rodul iubirii gratuite a lui Dumnezeu. Acest aspect se vede în faptul că numele „Isus” este revelat de înger. Nu este alegerea Mariei sau a lui Iosif.

A treia e interiorizarea evenimentelor legate de nașterea unui fiu. Sau, cazul Mariei, asumarea privirii de ansamblu asupra Întrupării Fiului lui Dumnezeu. Astfel Maria îl vede pe Acela care vede totul. A-L vedea pe Acela care vede este suprema fericire. Această afirmație îi aparține sfântului Augustin. În timpul Crăciunului să mergem la „Betleem” să-L vedem pe Acela care vede.

Am terminat cu un gând dintr-o omilie a papei Benedict al XVI-lea. În Anul pe care îl începem Biserica să țină obrazul lipit de obrazul Pruncului Isus. Această imagine apare în iconografia orientală.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În ziua de Anul Nou 2021 am sărbătorit-o pe Sfânta Fecioară Maria Născătoare de Dumnezeu. Și totuși, sensibilitatea publică a catolicilor din România nu se oprește la Maica Domnului, ci la Anul Nou. Se fac urări, cum ar fi „să aveți un An mai bun”. M-am oprit chiar la acest aspect. Cum să facem ca Anul care vine să fie mai bun. Am propus două momente de conștientizare. Primul constă în asumarea greșelilor personale din anul care s-a încheiat. Astfel devenim mai înțelepți. Al doilea constă într-un proces continuu de înrădăcinare a vieții noastre creștine în ființa divină a Pruncului Isus. Asemenea Mariei, care a devenit Născătoare de Dumnezeu, Theotokos, Deipara. În final am pledat pentru fidelitate față relația noastră existențială cu Pruncul Isus. Iar fidelitatea se cultivă prin educația de multe feluri, de la cea sanitară până la cea spirituală. Detalii în articolul postat mai jos. La mulți ani!