Wilhelm Dancă

În sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” am meditat Evanghelia după Luca 2, 22-40. Aici se spune că Pruncul Isus a fost prezentat la templul din Ierusalim 40 de zile după nașterea sa. Am descris pe scurt elementele și semnificația ritualului. Am subliniat trei aspecte existențial-creștine: așteparea, apatenența și libertatea.

Așteptarea nu mai este o calitate de viață în lumea în care trăim. Toți se grăbesc. Unde? Nu se știe, dar se vede că oamenii nu mai au răbdare. Nu știu sau nu pot să aștetpte. Aici se vede și o lipsă de credință, în sensul că viața omului nu este asumată ca dar de la Dumnezeu. Mai exact, nu este trăită potrivit firescului ei în copilărie, tinerețe, maturitate, bătrânețe. Vedem tineri care vor să pară că sunt maturi și bătrâni care vor să fi tratați ca niște tineri. Familia sfântă și cei doi profeți prezenți la templul din Ierusalim exprimă naturalețea și frumusețea vârstelor vieții.

Apartenența este parte din ritualul de oferire a copilului lui Dumnezeu. Pentru cei care cred, și atunci, și astăzi, orice copil este darul lui Dumnezeu. Dacă este oferit Domnului, intră într-o comunitate care crede în Domnul. Apartenența la societatea celor care cred se cultivă prin rituri, rugăciuni, dialoguri. Oferirea Pruncului Isus lui Dumnezeu înseamnă introducerea Lui în comuniunea de destin a poporului evreu. Acest gest marchează începutul construirii identității lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu și fiu al Mariei.

Libertatea e manifestată și de părinții lui Isus, și de profeții prezenți la templu, adică Simeon și Ana. Aceștia nu și-l însușesc pe Isus, îl lasă liber, îl oferă lumii, lui Dumnezeu, în mod liber. Am arătat că există o legătură strânsă între libertate și credința în Dumnezeu. Am îndemnat părinții să-și „ofere” copiii lui Dumnezeu, prin exemplu, adică să-i aducă la biserică. Am vorbit despre timpul în care părinții se roagă împreună cu copiii. Dar, am spus că vine și timpul în care părinții se roagă pentru copii. Să fie pregătiți și pentru rugăciunea împreună cu cei mici, și pentru rugăciunea pentru copii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” e ziua mondială a persoanelor consacrate. În această categorie intră călugării și călugărițele. Dar în sens larg intră toți creștinii. Persoanele consacrate sunt chemate să devină profeți. În ce sens? Ele sunt chemate să-l vestească pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu lumii secularizate, astăzi.

Pornind de la Evanghelia sărbătorii, Luca 2, 22-40, am subliniat trei condiții pentru a fi profet.

Prima, să facem parte din categoria „săracilor” despre care vorbește Sfântul Luca. Printre aceștia erau Isus, Maria și Iosif. Părinții lui Isus au oferit Domnului pentru răscumpărarea primului lor născut doi porumbei. Duhul de sărăcie se traduce astăzi prin detașare de bunurile materiale.

A doua, să fim la templu sau la biserică ori de câte ori este posibil. Simeon și Ana erau prezenți la templu. Simeon a fost condus acolo de Duhul Sfânt. Ana stătea tot timpul la templu. Gestul lor poate fi actualizat prin efortul de a participa fizic la sfânta liturghie, nu online. Ar fi deja un semn profetic.

A treia, să cultivăm evlavia în viața noastră. Simeon și Ana au o trăsătură comună, evlavia. Prin evlavie se înțelege dialogul personal și continuu cu Dumnezeu. În fine, astăzi, profeții sunt chemați să creeze o atmosferă creștină într-o lume secularizată.

Detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” se celebrează Ziua Mondială a Vieții Consacrate. Am arătat la omilie că datorăm foarte mult persoanelor consacrate. Am explicat cine sunt „consacrații”. În primul rând toți cei botezați. Apoi călugării, călugărițele, preoții și episcopii care trăiesc forme speciale de consacrare. Deși au avut un rol deosebit în evoluția socială, culturală, politică, spirituală și morală a omenirii, astăzi sunt în criză. Se închid seminarii, mănăstiri, institute de viață consacrată.

Pornind de la Luca 2, 22-40, Evanghelia sărbătorii, am sugerat câteva direcții de primenire a vieții religioase. Mai întâi am privit la bătrânul Simeon. De la dânsul putem învăța să trăim cu Duhul Sfânt asupra noastră. De asemenea, să fim cu brațele libere, ca să-L putem primi pe Isus, Mesia. Și, nu în ultimul rând, să avem tonalitatea justă și cuvântul potrivit în dialogul cu semenii. Dar și cu Dumnezeu.

Apoi am privit la profetesa Ana. „Era acolo”, notează Luca. Lucrul acesta înseamnă disponibilitate, răbdare, perseverență în a aștepta întâlnirea cu Isus. Și încă ceva. Dacă a trăit ca văduvă mulți ani doar pentru Domnul, înțelegem că Mesia a fost „prioritar” în viața ei. Așadar, reperele vieții consacrate sunt Duh Sfânt, brațe libere, tonalitate justă, răbdare și dăruire completă Domnului.

Între aceste coordonate se trăiește viața consacrată. De ce nu se întâmplă mereu lucrul acesta? Sunt cauze exterioare (=diavolul) și cauze interioare (=propria libertate needucată).

Detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” am meditat împreună cu credincioșii din catedrala „Sf. Iosif” din București despre „toate aceste cuvinte” (Lc 2, 19) sau „toate acestea” (Lc 2, 51) legate de nașterea lui Isus pe care Maria le păstra în inima ei. Capitolul al II-lea din evanghelia după Luca poate fi considerat un fel de jurnal de amintiri pe care Mama lui Isus i l-a prezentat fiului ei când acesta a ajuns la vârsta priceperii. Nu există nicio îndoială că Isus și-a construit profilul spiritual pornind de la cele întâmplate la Nașterea Lui. Maria ne învață și pe noi astăzi câteva lucruri importante.

Maria din evenimentul „Întâmpinarea Domnului” ne învață în primul rând gustul esențialului. Fiind săraci, deci neîmpovărați de lucruri inutile sau iluzorii (averi, funcții, relații etc.), au oferit Domnului ceea ce era prescris în legea lui Moise, potrivit condiției lor. Este vorba de o pereche de turturele sau doi pui de porumbel (Lc 2, 24). În felul acesta Maria ne învață să nu ne amăgim adunând lucruri materiale sau căutând să ocupăm cu orice preț poziții de influență, pentru că ne-am născut săraci (goi) și săraci (goi) vom muri.

Apoi cu ocazia sărbătorii „Întâmpinarea Domnului” Maria ne invită să apreciem castitatea, care este înțeleasă în acest context ca distanță față de persoana din anturajul nostru (rudă, prieten, logodnic/ă, soț/soție, copil, angajat etc.) deoarece nevoia ei de creștere impune asumarea acestei separări. Acest sens al castității este important pentru părinți în relația lor cu copii. Uneori iubirea excesivă a părinților sufocă libertatea de care aceștia au nevoie pentru dezvoltarea lor ca persoane libere și responsabile.

În fine, din inima celebrării „Întâmpinarea Domnului” Maria ne propune să învățăm din cele ce suferim ascultarea, asemenea fiului ei, Isus. Să descoperim sensul suferinței ținând cont de desfășurarea completă a existenței noastre. Să nu anticipăm sensul privind doar ceea ce ni se întâmplă într-un anumit moment, context. Maria a descoperit la poalele Crucii cele întâmplate ei cu ocazia Nașterii Domnului. Neîndoielnic, este vorba despre un aspect greu de digerat în viața noastră obișnuită. Și totuși, dacă Evanghelia devine criteriul nostru de referință pentru tot ceea ce ni se întâmplă, atunci vom deveni asemenea Mariei. Adică, oameni centrați pe inimă, pe memorie, având răbdarea de a descoperi sensul celor ce li se întâmplă la sfârșit. Nu se grăbesc, nu se revoltă, cerând să înțeleagă rostul evenimentelor vieții lor în timp ce le trăiesc sau chiar înainte de a le trăi. Mai multe detalii în predica postată mai jos.