Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Criza coronavirus sau cum primenim identitatea creștină

Ciudată experiență pentru mine celebrarea sfintei liturghii astăzi, 22 martie 2020, la catedrala sf. Iosif din București! Nimeni în biserică, sau aproape nimeni. Nu erau decât sacristana și organistul. Puțini, dar buni, ar spune cineva mai optimist. Totuși, dincolo de biserica goală, fără credincioși în carne și oase, știam că se află o biserică de credincioși vii care urmăreau liturghia online. Această „con-știință” mi-a atenuat cumva senzația stranie pe care o ai atunci când celebrezi și vorbești în fața unor oameni pe care nu-i vezi!
Dar, dacă tot ni s-a dat să trecem prin așa ceva, m-am întrebat la predică ce putem învăța din această situație inedită. Fiind vorba de vindecarea orbului din naștere, minunea lui Isus pe care o amintim în duminica a IV-a din Postul Mare, am încercat să răspundă la câteva provocări.
Prima dintre ele se referă la felul în care celebrările și participarea noastră la celebrările liturgice (sfânta liturghie, de exemplu) fac să se vadă locul central pe care ar trebui să-l aibă Domnul Christos. Întrebarea punctuală a fost aceasta: în ce măsură (mai) suntem „privire îndreptată spre Christos” prin felul nostru de a ne ruga, de a participa la liturghie, de a trăi în lume? Suntem fereastră spre Christos sau zid care obturează privirea celui care vrea să-l vadă pe Isus?
A doua s-a oprit la oportunitatea oferită de actuala criză pentru a găsi momente stabile de rugăciune comunitară în familie. De obicei nu avem timp să ne rugăm împreună acasă, suntem mereu grăbiți (dimineața) sau obosiți (seara). Iată, acesta e timpul potrivit să ne dovedim nouă înșine că vrem să ne rugăm împreună în familie.
A treia ar avea de-a face cu solidaritatea/caritatea creștină care se poate manifesta și în vremuri când suntem constrânși să trăim în izolare. Iubirea are întotdeauna imaginație, fie că este vorba de iubirea lui Dumnezeu sau a aproapelui. Am sugerat câteva gesturi concrete de iubire frățească prin care să fim apropiați unii de alții în situații de izolare sau auto-izolare. Inima plină de iubirea aproapelui este caracteristica discipolului care vede, care îl recunoaște pe Isus ca Domn și-l adoră ca Mântuitor.
Mai multe detalii în predica postată mai jos.

  • 16 aprilie 2020
Cine este Christos pentru tine Dar tu pentru tine

Să devii ceea ce ești! Să fii ceea ce ești, în întregime, nu pe jumătate! Aceasta mi se pare că este misiunea noastră cea mai importantă aici pe pământ. Christos le-a încredințat-o creștinilor „în acel timp” spiritual la care face referință Evanghelia de azi (Lc 9, 18-24). Celor care nu cred Dumnezeu le-a încredințat-o într-un mod natural. Astfel, chemarea la a deveni ceea ce este omul o aude ori de câte ori așteaptă o confirmare din partea altora a ceea ce face sau a ceea ce este în adâncul ființei sale.

Dar efortul de a actualiza ființa noastră interioară în întregime este cel mai lung și dificil pelerinaj. Mulți nu-l fac pentru că se tem de ei înșiși, de ceea ce vor spune alții despre ei înșiși sau pentru că urmăresc o anumită poziție socială, o carieră cu orice preț etc. Christos îi întreabă pe ucenici ce părere are lumea și ce părere au ei despre identitatea Lui. Astăzi ne întreabă și pe noi. Evident că Isus știa cine este, dar, prin aceste întrebări, căuta să le atragă atenția discipolilor că identitatea lor se construiește pe urmele lui și împreună cu El.

Într-adevăr călătoria către sinele interior pentru a-l modela christic este foarte importantă. Totuși, mulți nu ajung să o facă. Cauzele sunt multe: ignoranță, comoditate, superficialitate etc. Drumul către noi înșine necesită modestie, umilință și răbdare. Aceste virtuți nu se găsesc pe piață sau în discursurile din sfera publică. Trebuie căutate în altă parte, în locurile spirituale unde lumea se poate ruga, reculege și poate face drumul de întoarcere către sinele interior. Mai există asemenea locuri în jurul nostru? Cred că da, pentru că Isus Christos spune la fel: cine caută găsește!

Da, lumea așteaptă de la creștini o mărturie credibilă despre Christos. Nu atât prin cuvinte, cât mai ales prin asumarea identității christice în viața de zi cu zi. Pentru a fi asemenea lui Christos nu înseamnă să-l urmezi purtând Crucea pe care a purtat-o El, ci propria ta Cruce. Cu alte cuvinte să devii ceea ce ești conformându-te logicii Evangheliei potrivit căreia cine renunță la sine acela devine mai mult el însuși. Detalii în predica postată mai jos.

  • 23 iunie 2019
Unitate națională și identitate creștină

Unitate națională și identitate creștină. Aceasta a fost tema întâlnirii „Mic dejun cu rugăciune”, organizată în dimineața zilei de 18 octombrie 2018, la Palatul Parlamentului. Inițiativa a pornit de la coordonatorii grupului ecumenic din Parlamentul României. Din acest grup fac parte politicieni de toate confesiunile și din toate partidele politice.

Am întâlnit parlamentari originari din Moldova, Bucovina, Transilvania etc., membri în diferite partide politice. Pe unii dintre ei i-am avut studenți sau cercetători în programe post-doctorale. M-am bucurat să-i întâlnesc în acest loc. Potrivit organizatorilor, au fost prezenți 500 de participanți. În afară de politicieni, în sală se mai aflau membri ai societății civile, reprezentați ai cultelor din țara noastră, foști miniștri și jurnaliști.

Mi-am început discursul cu o constatare tristă. Astăzi, în România, este greu să vorbești despre identitate națională și creștină, pentru că trăim într-o epocă relativistă. Curentele culturale dominante nu promovează valori non-negociabile, iar în absența lor identitățile se diluează. Dacă vrem unitate națională și creștină, atunci trebuie să „progresăm” făcând apel la modele de țară care se bazează nu pe politici ale deconstrucții sociale și culturale, ci pe politica valorilor eterne.

În acest context am evocat jertfa eroilor neamului nostru. Am făcut referință la cei 58 de consăteni mobilizați din Buruienești, județul Neamț, satul meu natal, care au căzut „Pentru Neam și pentru Rege” în războiul de întregire a țării 1916-1919. Printre ei se află și trei nume de Dancă. Sunt mândru că mă trag din asemenea oameni care au și-au dat viața pentru valori care nu mor niciodată: credința, familia, patria și pacea. Câți dintre noi ar mai face așa ceva, astăzi?

Le-am sugerat politicienilor prezenți în sală, cu toată umilința, modelul de țară promovat de regele Carol I și de regele Ferdinand, regi catolici, care au făcut România modernă și Mare. Idealul lor era cuprins în aceste două sintagme: „Nimic fără Dumnezeu!” și „Unitate în diversitate!” Detalii găsiți în discursul postat mai jos.

  • 23 octombrie 2018