Wilhelm Dancă

Ucenicii ca purtători de Cuvânt sunt rezultatul trimiterii lor în misiune. Așa după cum reiese din Evanghelia după Luca 10, 1-12,17-20. În zilele noastre „misiunea” poate fi asumată chiar la nivelul conversațiilor obișnuite. Dar, oare avem curajul să discutăm despre Christos, credință, Biserică între prieteni, vecini, cunoștințe? Aici nu este vorba despre prozelitism, ci despre referința firească la Christos. Unii refuză să discute din cauza mai multor motive. De exemplu, frica, rușinea, lipsa de pregătire religioasă și altele. În cazul acesta credința devine o chestiune privată, fără urmări în societate. Nu este normal.

Ucenicul devine purtător de Cuvânt al Domnului dacă își bazează misiunea doar pe Cuvântul și Harul Domnului. Interferența politicului, economicului, chestiunilor sociale sau mediatice dăunează grav „purtării Cuvântului” în societate. Apoi, dacă ucenicul ține cont de criticile și bârfele la adresa credinței și a Bisericii, nu se poate concentra asupra misiunii sale. De asemenea, ucenicul să se pregătească la asumarea eșecului. Nu toți oamenii vor accepta vestirea Împărăției. Fidelitatea față de misiunea încredințată se plătește prin neînțelegere și persecuție din partea lumii. Dacă ucenicul nu este respins, criticat, ceva nu este în regulă. În fine, ucenicul să vestească Împărăția lui Dumnezeu fără a diminua importanța convertirii. Adică, de dragul succesului, să nu recurgă la compromisuri sau scadă „prețul” apartenenței la împărăție. Revenind la invitația inițială, am spus că trebuie să vorbim despre Christos, bine sau rău. Astfel, și pe această cale, lumea va ști că Domnul este Viu.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Fidelitatea este o virtute rară, astăzi. Dar, pentru creștini, fidelitatea este un mod de a fi sau ar trebui să fie așa. Fidelitatea nu e doar respectarea poruncilor divine, ci are legătură cu iubirea. E legată atât de iubirea de sine, de iubirea de alții și de Dumnezeu. Pentru a trăi fidelitatea, creștinii se inspiră din fidelitatea lui Christos. Ei știu că Domnul nu-i părăsește niciodată pe ucenicii săi.

Am pornit de la Evanghelia după Marcu 10, 2-26, varianta lungă. Mai întâi am descris contextul social de astăzi, care e contrar fidelității. Nu există prea multe figuri publice care să invite la fidelitate. Totuși, am găsit câteva, pe care le-am propus ca exemple de urmat.

Apoi am vorbit despre fidelitatea față de sine, care se traduce prin autenticitate. Avem destule exemple de oameni infideli față de valorile lor. De obicei, sunt sonori, gălăgioși în spațiul public. Oamenii autentici sunt umili, retrași, de aceea trebuie căutați. De asemenea, am aprofundat fidelitatea față de alții, care se mai numește verosimilitate. Omul fidel aproapelui este un om de cuvânt sau de bună credință.

Am atins problema fidelității față de Dumnezeu, care este bun cu toate făpturile. Prin bunătate față de alții rămânem fideli lui Dumnezeu, Bunătatea infinită. Fidelitatea ca bunătate face ca omul să crească în asemănarea cu Dumnezeu.

În fine, am vorbit despre fidelitatea soților în familie. În cazul acesta, fidelitatea nu înseamnă doar asumarea contractului de căsătorie. Ar fi o atitudine rece, exterioară, superficială, inumană. Fidelitatea dintre soți este o formă de iubire, adică de iubire conjugală. Din această iubire izvorăsc alte forme de iubire în familie. De exemplu, grija părintească față de copiii, respectul copiiilor față de părinți, solidaritatea între frați și surori.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Trăim în epoca post-adevărurilor și, totuși, dorim să cunoaștem adevărul și să ni se spună adevărul. Despre adevăr a vorbit și Isus în evanghelia duminicii de astăzi luată din Ioan 17, 11-19. Cuvântul adevăr a fost menționat de trei ori: „Consfințește-i în adevăr”, „Cuvântul tău este adevărul”, „Consacrați în adevăr”.

Adevărul despre care vorbește Domnul Isus astăzi se referă la unirea dintre Fiul și Tatăl. Această unitate ar trebui să se reflecte în comunitatea apostolilor. Din păcate nu s-a oglindit în mod perfect pentru că Iuda l-a trădat pe Isus. Această unitate este invocată în Biserică de-a lungul timpurilor, dar nu este trăită potrivit chemării ucenicilor la adevăr, pentru că și în Biserică există trădători.

Cine a fost Iuda? De ce l-a trădat pe Isus? De ce l-a ales Isus să fie apostol? Care a post meritul sfântului Matia că i-a luat locul lui Iuda? Care este legătura dintre Matia și fericitul Vladimir Ghika?

Mesajul principal al duminicii în care l-am sărbătorit și pe Fericitul Vladimir Ghika: Să trăim în adevăr, căci minciuna obosește sufletul și universul. Minciuna ne obligă să sprijinim mereu ceea ce nu stă în picioare, să dăm ființă la ceva ce nu are și astfel la nesfârșit. Fericitul Vladimir afirmă: „Omul care n-a mințit niciodată Îl poate auzi vorbind pe Dumnezeu; numai el știe cum vorbește Dumnezeu”.

Mai mult detalii în meditația postată mai jos.

Dacă aveți timp, deschideți linkul de mai jos și ascultați o meditație despre semnificația tentației/ispitei în trecut și astăzi. Este vorba despre predica din prima duminică din Postul Mare 2020. Acest Cuvânt a fost adresat credincioșilor de la catedrala sf. Iosif din București, care au fost prezenți în număr mare la liturghia de la 12.15. Îmi pare rău să spun lucrul acesta, dar bunii noștri creștini păreau derutați în ceea ce privește aplicarea „normelor” recente cu privire la folosirea apei sfințite (adică fără apă sfințită), la momentul manifestării gestului de dăruire a păcii. Nu cunosc problema în adâncime, dar tare se repetă povestea și spiritul pe care l-am trăit cu ceva ani în urmă când fu vorba despre „vaca nebună”, „pesta porcină” sau „gripa aviară”. Nu sunt singurul care crede așa ceva. Mă rog să fie bine și lumea să vină la biserică, dacă nu sunt bolnavi, evident. Am rămas cu o întrebare: cum să facem să trăim ca oameni normali într-o lume manipulată?