Wilhelm Dancă

În prima zi a anului civil, Biserica Catolică celebrează mai multe evenimente mântuitoare. Mai întâi este octava Nașterii Domnului, apoi e circumcizia Pruncului Isus, la opt zile de la naștere. Prin acest ritual se manifestă apartenența Domnului la poporul lui Israel. De asemenea, se celebrează Ziua Mondială a Păcii, care a fost instituită de Papa Paul al VI-lea în 1967. În fine, se onorează titlurile Maicii Domnului de „Născătoare de Dumnezeu” și de „Maică a Bisericii”. Acest din urmă titlul a fost acordat Mariei de Papa Paul al VI-lea în 1968. M-am oprit la calitățile Sfintei Fecioare de „Mamă a lui Christos” și „Mamă a Bisericii”, care cuprind toate celelalte evenimente celebrate în 1 ianuarie.

Există o legătură între aceste titluri. Am vorbit despre conciliul de la Efes, din 431, și că acolo s-a reformulat adevărul biblic că Maria este „Născătoare de Dumnezeu”. Sfântul Chiril din Alexandria a avut o contribuție importantă la promulgarea acestui adevăr de credință. Prima mențiune în Biblie că Maria este Maica Domnului apare la Luca 1, 43. Aici Elizabeta spune: „Și de unde îmi este dată mie aceasta ca să vină mama Domnului meu la mine?”

Actualizarea întrupării Fiului în zilele noastre este urgentă și importantă. De aceea, Papa Paul al VI-lea a numit-o pe Maria „Maica Bisericii”. Adică, pentru a lărgi misterul întrupării la toți oamenii. Ea este aceea care inspiră și modelează o lume nouă, cum spune Paul al VI-lea, o civilizație a iubirii. Ținând cont că trăim într-o societate dezbinată, am propus ca Maria să devină factor de unitate pentru noi. Cum? Trăind și punând în practică dreptatea și adevărul în orizontul iubirii. Astfel, dreptatea și adevărul pot deveni factori de frățietate și de solidaritate autentică. Și încă ceva. Orice întâlnire cu mama este/ar trebui să fie un prilej de bucurie și de unitate. De fapt, bucuria este molipsitoare și poate crea comuniune între copiii unei mame. După întâlnirea cu mama auzim deseori aceste cuvinte: „Mamă, s-aveți grijă!” Acum, la început de an, Maria, Maica Bisericii spune fiecăruia dintre noi: „Mamă, s-aveți grijă!” Adică, să nu uităm să trăim iubirea din/în care ne-am născut.

La mulți ani!

Lumea se îndepărtează în mod progresiv de adevărul lui Christos. Aceasta este ideea principală din scrisoarea enciclică „Quas Primas” din 1925 a Papei Pius al XI-lea. Pentru a atrage atenția lumii creștine asupra acestui pericol, Papa a înființat și sărbătoarea „Christos Rege”.

Am identificat adevărul lui Christos pornind de la textul Evangheliei după Ioan 18, 33-37. Acest fragment biblic conține dialogul dintre Pilat și Isus. Se confruntă aici două mentalități diferite despre Împărăție. Una mizează pe forță, cea a lui Pilat, alta pe adevăr, și aceasta e Împărăția lui Christos. Așadar, împărații lumii își impun voința și domnesc prin forță. Iar împărăția lui Christos este împărăția adevărului care dă forță dreptății, iubirii și păcii. Am spus că dreptatea fără adevăr este dreptatea celui mai puternic sau influent. În acest caz omul slab sau fără putere nu va avea dreptate niciodată. Apoi, că iubirea fără adevăr este sentimentalism sau „zâmbet comercial”. Lucrul acesta se întâmplă acolo unde iubirea este trădată, vândută, manipulată. În fine, pacea fără adevăr este iluzie sau amăgire, sau o formă de nedreptate.

Am subliniat că oricare rege are ca misiunea să stabilească ordinea. Creștinul este rege pentru sine, de aceea e chemat să facă ordine în conflictul emoțional din interiorul său. Prin propria voință nu poate aduce pace în inima sa. Are nevoie de cineva din afara lui însuși, iar acesta este Christos, Bunul Păstor. În fine, am arătat că este nevoie de domnia lui Christos și în viața publică. Aici relațiile noastre profesionale, amicale, de rudenie trebuie marcate de adevărul lui Christos. Nu putem trăi făcând o selecție compartimentată a prezenței adevărului lui Christos în viața publică.

Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Când vorbim de toți sfinții ne gândim în primul rând la sfinții mijlocitori și la sfinții făcători de minuni. Da, este adevărat, există astfel de sfinți. Dar mai există și un alt fel de sfinți despre care vorbim puțin sau chiar de loc. Este vorba despre sfinții modele de viață. Biserica Catolică a instituit o sărbătoare în care să fie comemorați toți sfinții, fie ei mijlocitori, făcători de minuni, sau modele de viață.

Din secolul al IX-lea această sărbătoare este celebrată pe 1 noiembrie. De aceea „Toți Sfinții” a mai fost numită Paștele de toamnă. Într-adevăr, sărbătoarea are legătură cu Paștele. Toți sfinții sunt tot atâtea prelungiri în timp și spațiu ale victoriei lui Christos asupra păcatului, morții, dispariției definitive.

Toți sfinții sunt modele de viață prin faptul că au avut o altă mentalitate/comportament în raport cu lumea din jur. Ei au luat în serios îndemnul Domnului Isus Christos la convertire. Acest cuvânt nu apare în Evanghelia sărbătorii (Mt 5, 1-12). El se găsește în spiritul fericirilor despre care vorbește Isus în prima sa lecție adresată ucenicilor. Aici este vorba despre schimbarea minții, adică despre convertire.

Ca să avem o idee despre stilul în care îi învăța Isus pe discipolii săi am făcut o referință la filmul „Dead Poets Society” („Societatea poeților decedați”, 1989) în care rolul principal este interpretat de Robin Williams. Asumându-și misiunea literaturii de a face viața oamenilor mai bună, profesorul de literatură (R. Williams) îi invită pe elevi să trăiască autentic, liberi, fără prejudecăți și frici. „Carpe diem, trăiți clipa, copii, faceți-vă viața extraordinară!”.

La acest fel de viață îi invită Isus pe ucenici: viață autentică, extraordinară, împlinită și fericită! Despre ea vorbește Domnul în Evanghelia de azi. Vă rog să observați un lucru: nu se face nicio referință la bunăstare, la absența necazurilor, la belșugul de pace și tihnă, sau la dorința de fericire („eudaimonia”) pe care a analizat-o Aristotel în Etica nicomahică. Nu are nimic de-a face cu fericirea promisă și efectivă într-o altă lume despre care vorbea Nietzsche când îi acuza pe creștini că sunt creduli sau naivi.

Fericirea la care îi invită Domnul Christos pe ucenici începe aici și acum. Cine își schimbă mintea și trăiește potrivit planului lui Dumnezeu acela este deja fericit. De aceea, probabil, în fericirea a IV-a se vorbește despre fericirea celor care au „foame și sete de dreptate”, căci a face dreptate în sens biblic înseamnă să readuci lumea la ordinea/rânduiala voită de Dumnezeu.

Toate felurile prin care se pune în practică această lucrare a dreptății arată că Dumnezeu are prioritate în mintea și viața unui om. Iată câteva dintre ele: a fi sărac în duh, a plânge din cauza nedreptății, a fi blând, milostiv, curat cu inima, făcător de pace. Aceștia sunt „toți sfinții” sărbătoriți astăzi: toți bărbații și femeile de toate vârstele și condițiile în mintea și viața cărora Dumnezeu a avut prioritate. Cred că fericirea se măsoară după cât loc îi facem lui Dumnezeu în viața noastră, dar și a altora. Mai multe detalii găsiți în predica postată mai jos.