Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi la situația de criză prin care trece Biserica din zilele noastre. Unii spun că a ajuns la fundul prăpastiei, alții că este aproape de colapsul total. Am pornit de la Evanghelia duminicii, Luca 5, 1-11. Aici se vorbește despre pescuirea minunată și chemarea lui Petru, Ioan și Iacob. Am comentat trei verste.

Primul: „Toată noaptea ne-am trudit și nu am prins nimic” (v. 5). Petru își asumă eșecul, nu-l măsluiește. Astfel trece de la deziluzie la speranță. De ce? Pentru că își pune încrederea în Cuvântul Domnului. Bazat pe acest Cuvânt pescuiește abundent chiar când nu se pescuiește. Petru ne invită să ne asumăm insuccesul, pentru că numai așa devine izvor de rodnicie. Avem multe eșecuri la nivel de Biserică, de familie, școală, societate. Să le acceptăm și să căutăm alt drum de evanghelizare. E clar, drumul vechi nu mai rodește.

Al doilea verset: „Îndepărtează-te de la mine, căci sunt un om păcătos” (v. 8). În cazul acesta păcătoșenia nu are o conotație morală, ci existențială. Omul este o făptură limitată în raport cu Dumnezeu, Creatorul. Totuși, are un dar sau o carismă unică. Trebuie să o descoperim și să o punem în slujba celorlalți.

Al treilea verset: „Lăsând toate, l-au urmat pe Isus” (v. 11). De fapt, nu le-au lăsat, căci ucenicii au rămas mai departe la munca lor și cu familia lor. Numai că urmându-L pe Isus relația lor cu munca, cu familia, cu prietenii s-a schimbat. Oare ce ar trebui să „lăsăm” sau să „schimbăm”? Dacă vom avea o credință bazată pe întâlnirea personală cu Isus, viața noastră se va schimba.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi am sărbătorit Sfânta Treime, potrivit calendarului latin. Am meditat la faptul că misterul Sfintei Treimi ar trebui să lase urme în viața noastră. Am folosit asemănarea Sfântului Patriciu, trifoiul. Dar, comparația este deficitară. Ea subliniază unitatea persoanelor în Sfânta Treime, însă lasă în umbră diversitatea. Am folosit și exemplul cu familia – tatăl, mama, copilul. Însă nici această imagine nu este completă. De ce? Pentru că, de multe ori, nu ține seama de valoarea unității pe care unii o confundă cu uniformitatea. O imagine bună ar trebui să salveze și unitatea, și diversitatea Persoanelor Sfinte. De aceea, am considerat că lumea din trei locuri e chemată să arate legătura cu Sfânta Treime.

Primul loc este familia. Aici se poate vedea unitatea dacă fiecare din familie respectă unicitatea celuilalt. Dacă da, atunci se respectă și valoarea diversității sau a varietății. Celălalt trebuie ascultat sau respectat pentru că este celălalt. Atât și nimic mai mult. Diversitatea stă la baza creativității și a dinamismului maturizării.

Al doilea loc este Biserica. Ea este icoană a Sfintei Treimi dacă promovează diversitatea. Din punct de vedere liturgic, lucrul acesta se întâmplă. De exemplu, în Biserica Catolică există șase familii sau rituri liturgice. Ritul cu cei mai mulți membri este cel latin. Dar, pe lângă acesta, există și ritul bizantin, alexandrin, antihoian, capadocian, armean. Diversitatea liturgică este un semn al creativității Duhului Sfânt în Biserică.

Al treilea loc este societatea. Aici întâlnim culturi, tradiții, mentalități sociale diferite. Unele sunt creștine, altele nu. Trebuie interpretate ca tot atâtea scântei ale iubirii divine. Viața e frumoasă dacă se trăiește în unitatea dorinței de Dumnezeu din oameni și în diversitatea religiilor și culturilor.

În final am subliniat că în fiecare om există urme ale prezenței Sfintei Treimi. Iubirea dintre cele trei Persoane Sfinte din lăuntrul nostru ar trebui să fie baza relațiilor cu cei din jur. Să nu reducem iubirea trinitară la iubirea autoreferențială sau narcisistă! Apoi, să nu echivalăm iubirea duală cu iubirea trinitară! Iubirea duală este reciprocă, dar închisă, nu rodește. Iubirea trinitară este debordantă, generoasă, jertfire de sine pentru celălalt, dăruire fără rest. De aceea, este și rodnică.

Pe scurt, Sfânta Treime ne cheamă să îmbrăcăm lumea în iubire trinitară. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Criza actuală a vocațiilor a stat în centrul meditației de astăzi. Punctul de pornire a fost Evanghelia după Matei 9, 36-10,8. Isus spune aici că „secerișul este mare, însă lucrătorii sunt puțini” (v. 37). Am dat câteva cifre. Astăzi în lume sunt aproximativ 415.000 de preoți catolici la o populație de 1,35 miliarde de catolici. Foarte puțini! S-au căutat și se caută soluții. Pentru ca ele să fie bune, ar trebui să ne rugăm pentru vocații. Așa spune Isus: „Rugați-L pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui!”. (v.38).

Am dezvoltat îndemnul Domnului Isus în trei direcții.

Mai întâi preoții și persoanele consacrate trebuie să se roage mai mult cu viața, nu atât cu buzele. Să fie martori credibili ai Evangheliei, molipsitori prin coerență, onestitate, generozitate.

Apoi să promovăm „Seminarul” din familii. De ce? Pentru că în familie se primește „simțul sacrului” sau „simțul lui Dumnezeu”. La vârsta de 5 ani fiecare copil este „setat” sau „pregătit” pentru a trăi realitățile sacre. De fapt, orice copil, când va fi mare, va face ceea ce a învățat acasă, în familie.

În fine, toți credincioșii, fără discriminare, sunt chemați să-și înrădăcineze vocația apostolică în milostivirea Domnului. Din Evanghelia duminicii aflăm că lui Isus i se face milă de popor. Erau ca niște oi fără păstor. De aceea, i-a chemat pe primii apostoli, toți cei 12 erau păcătoși și slabi. I-a trimis să-L vestească invitându-i să se bazeze nu pe „calitățile”/fragilitățile lor, ci pe compasiunea Lui față de popor.

În concluzie am amintit că anul acesta se împlinesc 100 de ani de la hirotonirea Fer. Vladimir Ghika. El spunea: „Nu-L iubim cum se cuvine pe Dumnezeu, dacă, iubindu-L, nu-i facem și pe alții să-L iubească”. Oare iubirea noastră față de Dumnezeu este molipsitoare? Trezește uimirea, admirația și respectul celor din jur?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Nunta din Cana Galileii este a treia Epifanie a Domnului. Primele două au fost steaua de la Betleem și apa Iordanului în care a fost botezat Isus. La nunta din Cana Isus a săvărșit prima minune, a schimbat apa în vin. După ce au văzut primul din cele șapte semne la Ioan, discipolii au crezut în El. Prin aceste minuni Domnul spunea că Împărăția lui Dumnezeu a venit. Nu i-a vindecat pe toți paraliticii, ci pe unul singur. Nu i-a vindecat pe toți orbii, ci pe unul singur. Nu i-a înviat pe toți morții, ci pe unul singur (Lazăr). Nu a înmulțit toate pâinile, ci doar câteva. De ce? Pentru a institui un raport de iubire-încredere cu fiecare om. Această legătură cu Domnul se mai numește credință. În omilia de astăzi m-am oprit la câteva versete din Evanghelia duminicii (Ioan 2, 1-12).

Primul verset a fost acesta: „Nu mai au vin” (Ioan 2,3). Mama lui Isus constată acest lucru. Ea era deja la nuntă. Isus și discipolii au venit ceva mai târziu, a treia zi. În acest context Maria simbolizează Biserica și pe fiecare ucenic al lui Isus. Rolul Mariei și al Bisericii e profetic: văd cine „nu mai are vin”. Vinul simbolizeză bucuria de la nunta lui Dumnezeu cu fiecare om.

Alt verset a fost cel de la sfârșit. „Au coborât la Cafarnaum El, mama lui, frații săi și discipolii” (Ioan 2, 12). La nuntă au venit în altă ordine. Mai întâi, mama, apoi Isus și discipolii. Frații nu apar la început. După săvârșirea minunii apar frații. Astfel, prin mijlocirea Mariei, femeia în care Cuvântul s-a făcut trup, discipolii au devenit frați. Unii dintre participanți au venit la nuntă discipoli și s-au întors frați. Lucrul acesta se așteaptă și de la noi care venim duminica la sfânta liturghie. Chiar dacă venim singuri, discipoli, să ne întoarcem, totuși, discipoli-frați.

În fine, am subliniat rostul îndemnului Mariei: „Faceți tot ceea ce vă va spune” (Ioan 2, 5). Sunt ultimele cuvinte ale Maicii Domnului pe pământ. Ele rezumă credința noastră creștină. În acest context a crede înseamnă a gândi și a acționa în spiritul Cuvântului întrupat. Și nu oricum, ci spontan, viguros și determinat. Cu această credință putem deveni frați unii cu alții trăind bucuria vinului nou din Împărăția lui Isus.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Recent mama mea a implinit o frumoasă vârstă. Mulțumim lui Dumnezeu pentru toate darurile primite prin credința și iubirea ei! Cu această ocazie am fost în satul natal. Am celebrat o sfântă liturghie de mulțumire. La liturghie am proclamat Evanghelia despre miracolul euharistic (Ioan 6, 1-15).

În cadrul omiliei am subliniat trei mesaje pentru noi, astăzi.

La primul am evidențiat discrepanța dintre mijloacele materiale ale ucenicilor și numărul mare de persoane înfometate. Discipolii aveau cinci pâini și doi pești, iar doar bărbații prezenți la miracolul euharistic erau circa cinci mii. Înțelegem din această nepotrivire că viața Bisericii depinde de harul lui Dumnezeu, de prezența lui Isus, nu de mijloacele materiale.

În al doilea mesaj m-am oprit la faptul că ucenicii sunt invitați să devină co-părtași la miracolul euharistic. Trebuie să se implice. Au calculat ce mijloace au la îndemână și câtă lume există. Discipolii primesc astfel autoritatea de a celebra euharistia. Sunt invitați în același timp să fie umili și să se bazeze doar pe puterea lui Isus. Nu pe puterea politică, materială sau financiară.

Al treilea mesaj l-am legat de Tradiție. Am interpretat invitația de a culege firimiturile euharistice ca pe un respect față de Tradiție. Acolo se află trecutul, rădăcinile noastre. Acolo se află viitorul nostru ca ucenici ai lui Isus. Acolo se află viitorul nostru ca Biserică. De aceea, oriunde am pleca în lume, să purtăm cu noi firmiturile euharistice ale Tradiției. Să nu uităm niciodată și să trăim potrivit spiritului comunității în care ne-am născut.

Neîndoielnic mesajul evangheliei de astăzi se potrivește și pentru cei care pleacă în vacanață sau concediu. Isus euharistic ar trebui să fie companionul tuturor călătorilor. Biserica îl laudă pe Isus euharistic în multe feluri. Într-un imn găsim aceste cuvinte: „Ecce panis angelorum, ecce panis viatorum!” Adică, „Iată pâinea îngerilor, iată pâinea călătorilor!”

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.