Wilhelm Dancă

Transfigurarea în slava Domnului, împreună cu Isus pe Tabor, este mijlocită de binele onest. În termeni evanghelici, binele onest este binele gratuit, binele făcut din dragoste pură. Astăzi am vorbit despre trei feluri de bine care se intersectează în viața noastră. Și anume, despre binele procurat prin plăcere, binele util și binele onest. Cel din urmă fel de bine aduce armonie și pace în inima omului și lumină pe chipul său.

În a doua duminică din Postul Mare se meditează evenimentul Schimbării la Față a lui Isus pe Tabor. De aceea am pornit de la Evanghelia după Luca 9, 28-36. Am găsit aici alte câteva motivații pentru a alege binele onest sau gratuit. Am spus că Transfigurarea Domnului pe Tabor a avut două funcții. Mai întăi să-i încurajeze pe ucenici să rămână cu Domnul chiar și în momentul răstignirii. Din păcate nu s-a întâmplat lucrul acesta. Dar reținem că schimbarea la Față a Domnului a fost o anticipare a Învierii. Apoi, să-l consoleze pe Mântuitorul prin prezența lui Moise și Ilie. Domnul avea nevoie de această mângâiere ca om. Acești doi profeți au avut o soartă similiară cu cea a lui Isus. Prin viața lor ei arată că, în mântuirea lumii, în primul rând contează nu contribuția omului, ci dragostea lui Dumnezeu.

Am remarcat că Transfigurarea a revelat identitatea sa de Fiu al lui Dumnezeu. Din condiția de Fiu a izvorât dragostea față de Tatăl și, mai ales, încrederea în voința lui de mântuire a lumii. Contemplând atitudiunea lui Isus de Fiu, am făcut deosebire între speranță și optimism. Speranța este lucrătoare, vie, dacă se bazează pe binele primit, nu pe binele făcut. Binele onest sau gratuit, binele făcut de dragul Binelui, se bazează pe speranță. Binele util este susținut de optimism, care este un act de voință. În schimb, binele-plăcere răspunde pulsiunilor noastre biologice și are un profund caracter personal. Uneori omul exagerează și caută doar binele-plăcere sau doar binele util.

Sfântul Paul spune în 2 Corinteni 3, 18 că, acum, noi vedem în oglindă slava Domnului. De aceea, schimbarea noastră în chipul de slavă al Domnului nu este un act de voință personală, ci rodul speranței.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.