Wilhelm Dancă

Dragi prieteni,

În 15 august 2017, am celebrat sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului la Sinaia. În cadrul predicii am folosit expresia Paștele de vară pentru a desemna faptul că Maria, Mama lui Isus, la sfârșitul vieții sale pământești a fost primită în cer cu sufletul și cu trupul. Un mister și un privilegiu unic. Sărbătoarea este foarte veche; este menționată deja în secolul VI, în Orient, iar în secolul VII în Occident. În afară de Paștele de vară, sărbătoarea are alte denumiri – Paștele Mariei, Adormirea, Înălțarea sau Ridicarea Prea Sfintei Fecioare Maria cu sufletul și cu trupul la cer. Ele vor să sublinieze conținutul aceluiași mister, și anume că, atunci când i s-au terminat zilele pe pământ, Maria a murit, ca orice făptură omenească, dar trupul său a fost scutit de putrezire, fiind făcut părtaș la gloria învierii. Astfel a devenit semn de speranță pentru toți cei botezți. Este cea mai importantă sărbătoare a Maicii Domnului. Înainte de a asculta predica, vă invit să citiți și să meditați câteva explicații despre natura și temeiul cultului Sfintei Fecioare Maria în Biserică, care au fost formulate de părinții participanți la lucrările Conciliului Vatican al II-lea la cererea expresă a Papei Paul al VI-lea.

«66. Maria, care a fost înălţată prin harul lui Dumnezeu, după Fiul său, deasupra tuturor îngerilor şi oamenilor pentru că este Mama preasfântă a lui Dumnezeu şi a luat parte la misterele lui Cristos, este pe bună dreptate cinstită de Biserică printr-un cult deosebit. Din cele mai vechi timpuri sfânta Fecioară e venerată sub titlul de “Născătoare de Dumnezeu”, sub a cărei ocrotire credincioşii aleargă rugându-se, în toate primejdiile şi nevoile[192]. Mai ales începând cu conciliul din Efes, cultul poporului lui Dumnezeu faţă de Maria s-a dezvoltat minunat în veneraţie şi iubire, în invocare şi imitare, după cuvintele ei profetice: “Mă vor ferici toate neamurile, căci mi-a făcut lucruri mari Cel atotputernic” (Lc 1,48). Acest cult, în felul în care a existat întotdeauna în Biserică, deşi este cu totul aparte, diferă în mod esenţial de cultul de adoraţie care i se aduce Cuvântului întrupat, deopotrivă ca şi Tatălui şi Duhului Sfânt, şi îl favorizează în cel mai înalt grad. Diferitele forme de pietate faţă de Născătoarea de Dumnezeu, pe care Biserica le-a aprobat în limitele învăţăturii sănătoase şi adevărate, în funcţie de împrejurările de timp şi de loc şi după firea şi mentalitatea credincioşilor, au drept rezultat ca, prin cinstirea Mamei, Fiul, pentru care toate trăiesc (cf. Col 1,15-16) şi în care Tatălui veşnic “i-a plăcut să sălăşluiască toată plinătatea” (Col 1,19), să fie cunoscut, iubit, preamărit precum se cuvine, şi poruncile lui să fie urmate.

67. Sfântul Conciliu afirmă în mod expres această doctrină catolică şi în acelaşi timp îi îndeamnă pe toţi fiii Bisericii să promoveze cu generozitate cultul, mai ales liturgic, faţă de sfânta Fecioară, să preţuiască practicile şi exerciţiile de pietate faţă de ea, recomandate de magisteriu de-a lungul veacurilor, şi să respecte cu sfinţenie cele hotărâte în trecut cu privire la cultul icoanelor lui Cristos, ale sfintei Fecioare şi ale sfinţilor[193]. El îndeamnă stăruitor şi pe teologi şi pe predicatorii cuvântului divin să se ţină departe, cu grijă, de orice falsă exaltare precum şi de orice îngustime a minţii în considerarea demnităţii deosebite a Născătoarei de Dumnezeu[194]. Prin studiul Sfintei Scripturi, al sfinţilor părinţi şi învăţători şi al liturgiilor Bisericii, studiu efectuat sub conducerea magisteriului, ei să ilustreze corect rolul şi privilegiile sfintei Fecioare care Îl au în vedere totdeauna pe Cristos, Izvorul unic al adevărului, al sfinţeniei şi al evlaviei. Să evite cu grijă, atât în cuvinte cât şi în fapte, tot ce ar putea induce în eroare pe fraţii despărţiţi sau pe orice altă persoană, în privinţa adevăratei învăţături a Bisericii. La rândul lor, credincioşii să nu uite că adevărata devoţiune nu constă nici într-un sentiment steril şi trecător, nici într-o credulitate deşartă, ci ea purcede din credinţa adevărată, care ne face să recunoaştem preeminenţa Maicii lui Dumnezeu şi ne îndeamnă la iubire filială faţă de Mama noastră şi la imitarea virtuţilor ei.

68. Mama lui Isus, după cum în ceruri, glorificată deja cu trupul şi sufletul, este chipul şi pârga Bisericii care va ajunge la plinătate în veacul ce va să vină, tot astfel, aici pe pământ, străluceşte ca un semn de speranţă sigură şi de mângâiere pentru poporul peregrin al lui Dumnezeu, până când va veni ziua Domnului (cf. 2Pt 3,10).»

Din Conciliul Vatican II, Constituția dogmatică despre Biserică Lumen gentium, nr. 66-68.

Mai jos puteți să ascultați predica: