Wilhelm Dancă

Dragi prieteni,

Pentru a integra conținutul predicii din duminica de astăzi, 28 mai 2017, vă invit să citiți câteva reflecții ale sfântului Augustin despre rugăciunea lui Isus pentru discipolii săi și pentru cei care vor crede în el, așa cum putem citi în Evangheia după Ioan, 17, 20.

«1. Domnul Isus, când era aproape Pătimirea sa, s-a rugat pentru discipolii săi pe care i-a chemat și apostoli. A luat ultima cină împreună cu ei; în timpul cinei trădătorul său fusese demascat printr-o bucată de pâine și a vorbit mult cu ei după ce acesta din urmă a ieșit, iar mai înainte de asta s-a rugat pentru dânșii. La apostoli i-a adăugat și pe cei care vor crede în el și, cu fața spre Tatăl, a spus: nu mă rog numai pentru ei – pentru discipolii care atunci erau împreună cu el – ci și pentru cei care vor crede în mine prin cuvântul lor (In 17, 20). În ceea ce a spus a voit să fie cuprinși toți ai săi, nu doar cei care erau atunci în trup, ci și cei care vor veni mai târziu. Într-adevăr, toți cei care au crezut în el mai târziu au crezut neîndoielnic datorită cuvântului apostolilor și vor crede în continuare până când va veni. Oare nu spusese că voi veți da mărturie pentru că de la început sunteți cu mine? (In 15, 27). Și prin ei Evanghelia a fost răspândită, chiar mai înainte de a fi scrisă; cu siguranță, oricine crede în Christos, crede în Evanghelie. Prin urmare nu trebuie să înțelegem că cei ce vor crede în el prin cuvântul apostolilor au fost doar cei ce i-au ascultat pe apostoli în timpul vieții lor, ci și noi care ne-am născut mult timp mai târziu și care prin cuvântul lor am crezut în Christos. Într-adevăr, apostolii care au trăit atunci cu el au predicat altora ceea ce au auzit de la dânsul. Astfel cuvântul lor a ajuns peste tot unde este Biserica sa și va ajunge la cei ce vor veni sau la toți cei care în orice loc s-ar afla în viitor vor crede în el.

5. Așadar, dacă trebuie să credem că Domnul Isus cu această rugăciune s-a rugat pentru toți ai săi – pentru toți cei care în această viață, care este un zbucium pentru om pe pământ (Iob 7, 1), sau erau pe atunci, sau vor fi în viitor – trebuie să înțelegem expresia prin cuvântul lor în sensul cuvântului însuși al credinței pe care au predicat-o în lume și trebuie să credem că s-a spus „cuvântul lor” pentru că a fost predicat de ei pentru prima dată și în mod special. Într-adevăr, era predicat de ei pe pământ când Paul a primit cuvântul lor prin revelația lui Isus Christos (Gal 1,12). Și de aceea el a prezentat Evanghelia sa împreună cu ei pentru a nu risca să alerge sau să fi alergat în zadar (Gal 2, 2) și le-a dat mâna dreaptă a comuniunii (Gal 2, 9), pentru că au găsit în Evanghelia sa, chiar dacă nu provenea de la ei, același cuvânt pe care deja îl predicau și pe care erau întemeiați. Iar despre acest cuvânt al învierii lui Christos același apostol spune: atât eu, cât și ei, noi predicăm astfel, iar voi astfel ați crezut (1 Cor 15, 11); și mai spune: cuvântul credinței pe care îl predicăm. Într-adevăr, dacă îl mărturisești cu gura ta pe Domnul Isus și crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit (Rom 10, 8-9). Iar în Faptele Apostolilor se citește că, în Christos, Dumnezeu a stabilit credința pentru toți, înviindu-l din morți (cf. Fap 17, 31). Acest cuvânt al credinței a fost numit „cuvântul lor”, pentru că a fost predicat în principal și pentru prima dată de apostolii care au trăit împreună cu el. Lucrul acesta nu înseamnă că nu este cuvântul lui Dumnezeu, adică doar pentru faptul că a fost numit „cuvântul lor”, deoarece același apostol spune că tesalonicenii l-au primit de la el nu ca pe cuvântul oamenilor, ci ca pe ceea ce este cu adevărat – a zis – cuvântul lui Dumnezeu (1 Tes 2, 13). Așadar, iată motivul pentru care este cuvântul lui Dumnezeu, și anume pentru că Dumnezeu l-a dăruit, deși a fost numit „cuvântul lor” fiindcă Dumnezeu le-a încredințat lor (cuvântul) spre a fi predicat în primul rând și în mod special. Prin urmare și acel tâlhar în credința sa avea cuvântul lor, care a fost numit „cuvântul lor” pentru că, întrucât trebuia să fie predicat, ținea în primul rând și înainte de toate de misiunea lor. Deoarece văduvele grecilor au murmurat în legătură cu servitul la mese, înainte ca Paul să fi crezut în Christos, apostolii, care au trăit mereu împreună cu Domnul, au răspuns: nu este un lucru bun ca noi să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu și să servim la mese (Fap 6, 2). Atunci au luat decizia să hirotonească diaconi, pentru a nu fi împiedicați în misiunea lor de a predica cuvântul. De aceea pe bună dreptate a fost numit „cuvântul lor” cuvântul care este cuvântul credinței prin care toți au crezut în Christos, oriunde l-au auzit sau îl vor auzi și vor crede. Așadar Răscumpărătorul nostru s-a rugat în acea rugăciune pentru toți cei pe care i-a răscumpărat, fie că erau vii în trupul lor atunci, fie că trebuiau să vină în viitor, când, rugându-se pentru apostolii care erau atunci împreună cu el i-a adăugat și pe cei care vor crede în el prin cuvântul lor. Ce anume spune mai departe, după ce i-a adăugat și pe cei care vor veni, se va face vorbire în altă parte.»

Din Augustin, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Discursul CIX, nr. 1; 5, traducere Wilhelm Dancă

Mai jos puteți să ascultați predica: