Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Nunta Mielului a început. Intrați, vă rog!

Dragi prieteni,

În parabola despre nunta pe care regele a pregătit-o pentru fiul său se vorbește despre noi care am fost chemați, fără nici un fel de discriminare, să facem parte dintre fiii Bisericii. Înainte sau după ce veți asculta predica în care am interpretat această frumoasă parabolă a Împărției lui Dumnezeu, vă invit să citiți comentariul sfântului Grigore cel Mare.

«„Împărăția lui Dumnezeu este asemenea unui rege care a făcut nuntă pentru fiul său” (Mt 22, 2). Dumnezeu Tatăl a făcut nuntă pentru Dumnezeu Fiul când l-a unit cu natura umană în sânul Fecioarei … Apoi i-a trimis pe servitorii săi ca să-i invite pe prieteni la această nuntă. I-a trimis o dată și i-a trimis din nou fiindcă i-a făcut să devină predicatorii ai întrupării Domnului mai întâi pe profeți, apoi pe apostoli. Așadar, de două ori i-a trimis pe servitori ca să ducă invitațiile, de fapt, prin intermediul profeților a spus că va avea loc întruparea Unicului născut și, apoi, prin intermediul apostolilor a spus că ea a avut loc. Dar, fiindcă primii care au fost invitați la banchetul nupțial nu au voit să vină, la a doua invitație se spune: „Iată, am pregătit ospățul, taurii mei și animalele îngrășate sunt tăiate și toate sunt gata” (Mt 22, 4).

Și (Evanghelia) continuă: „Dar ei nu au luat în seamă și s-au dus care la ogorul său, care la negustoria lui” (Mt 22, 5). A merge la propriul ogor înseamnă a se dărui într-o manieră exagerată treburilor pământești; a merge la propriile afaceri înseamnă a căuta cu orice preț câștigurile lumești. Într-adevăr, cine este concentrat pe treburile pământești și cine este subjugat de afacerile acestei lumi arată că nu se gândește la misterul întrupării Domnului și nu trăiește potrivit acestui mister, refuză să vină la nunta regelui asemenea unuia care merge la ogor sau la treburi. Și deseori – iar lucrul acesta este mai grav – unii nu doar resping harul aceluia care îi cheamă, ci îl și persecută. De aceea, (Evanghelia) adaugă: „ceilalți i-au prins pe servitori lui, i-au batjocorit și i-au ucis. Atunci regele a fost cuprins de mânie și, trimițând armatele sale, i-a ucis pe criminalii aceia, iar cetatea lor a incendiat-o” (Mt 22, 6-7). I-a ucis pe criminali, pentru că i-a făcut să piară pe persecutori. A dat foc cetății lor, pentru că în flacăra gheenei eterne este chinuit nu doar sufletul, ci și trupul în care au locuit.

Iată, odată cu calitatea comesenilor s-a spus clar că în această nuntă a regelui este simbolizată Biserica din timpurile noastre, în care se adună împreună și cei buni, și cei răi. Ea este alcătuită din fii diferiți; pe toți practic îi naște la credință, dar nu pe toți, fiind nevoie de schimbarea vieții, îi conduce la libertatea harului spiritual, din cauza piedicii puse de păcat. Atâta vreme cât trăim aici jos pe pământ este necesar să mergem laolaltă unii cu alții pe drumul acestei lumi. Vom fi separați când vom ajunge acolo sus. De fapt, doar cei buni vor fi în cer, iar cei răi, în iad. Acum această viață care este pusă între cer și iad, pentru că se află într-o stare intermediară primește cetățeni din ambele părți; totuși, cei care sunt primiți laolaltă de Biserică, la sfârșitul lumii vor fi despărțiți. Deci, dacă sunteți buni, cât sunteți în viața aceasta, suportați-i cu răbdare pe cei răi. Fiindcă cine nu-i suportă pe cei răi, își dovedește sieși că nu este bun, tocmai din cauza nerăbdării sale.

Oricine, fiind comesean la nuntă, nu are această (haină), să fie plin de neliniște și de frică, căci la sosirea regelui va fi aruncat afară. Iată, de fapt, cum se spune: „Când a intrat regele ca să-i vadă pe cei invitați, a zărit acolo un om care nu era îmbrăcat cu haina de nuntă”. Noi, fraților preaiubiți, suntem acei comeseni de la nunta Cuvântului, care au deja credința Bisericii, se hrănesc la banchetul Sfintei Scripturi și se bucură pentru faptul că Biserica este unită cu Dumnezeu. Uitați-vă, vă rog, dacă ați venit la această nuntă cu haina de nuntă, analizați-vă cu atenție gândurile voastre. Controlați-vă inimile voastre până în cele mai mici detalii, dacă nu cumva urâți pe cineva, dacă nu invidiați fericirea altuia, dacă nu v-ați gândit să-i faceți rău altuia prin răutatea voastră.

Iată că regele intră în sala de nuntă și vede haina inimii noastre, iar celui pe care nu-l vede îmbrăcat în caritate îi spune îndată cu mânie: „Prietene, cum ai intrat aici fără haina de nuntă?” (Mt 22, 12). Merită să vedeți bine lucrul acesta, fraților preaiubiți, și anume faptul că-l cheamă prieten pe acesta și totuși îl condamnă, ca și cum l-ar fi chemat prieten și dușman în același timp: prieten pentru credință, dușman pentru fapte. „El a amuțit” (Mt 22, 12), adică – și nu putem să vorbim fără să ne doară – la ultima sa aspră judecată nu va mai fi posibilă nici o scuză, pentru că Acela care reproșează din exterior va fi și glasul conștiinței care acuză sufletul din interior.

Însă, aceia care acum se lasă fără rezistență prinși de vicii, atunci contra voinței lor vor fi legați de chinuri. Este just să spunem și că vor fi aruncați în întunericul de afară. Numim întunericul interior orbirea inimii și (numim) întuneric exterior noaptea eternă a condamnării. Fiecare condamnat, așadar, nu este trimis în întunericul interior, ci în cel exterior, pentru că acela care în mod voluntar cade în orbirea inimii, împotriva voinței lui, este aruncat în noaptea condamnării. Se spune că acolo va fi plâns și scrâșnire de dinți, adică vor scrâșni dinții acelora care s-au bucurat de plăcerea poftelor și vor plânge acolo ochii acelora care s-au lăsat în voia dorințelor păcătoase; astfel, vor fi supuse chinurilor toate acele membre care aici au fost în slujba vreunui viciu.

După ce a fost expulzat acesta, în care este simbolizată mulțimea celor răi, îndată se dă sentința generală, care zice: „Mulți sunt chemați, dar puțini aleși” (Mt 20, 16). Este ceva cutremurător, fraților preaiubiți, ceea ce am ascultat! Iată că noi, chemați prin intermediul credinței, am venit deja la nunta regelui ceresc, credem și mărturisim misterul întrupării sale, ne hrănim cu hrana Cuvântului divin, dar regele încă nu a venit la judecată. Știm că am fost chemați: nu știm însă dacă vom fi aleși. De aceea, este necesar ca fiecare dintre noi să se umilească tot atât de mult pe cât nu știe dacă va fi ales. Într-adevăr, unii nici nu încep să facă binele, alții nu sunt statornici deloc în binele pe care au început să-l facă. Unul a fost văzut trăind aproape toată viața în păcat, dar spre sfârșitul ei se convertește de la păcatul său prin lacrimile unei sincere păreri de rău; altul pare să trăiască viață de ales și, totuși, spre sfârșitul existenței sale i se întâmplă să cadă în nedreptatea greșelii. Unul începe bine și sfârșește rău; altul face răul încă din copilărie și sfârșește făcând aceleași lucruri rele după ce a devenit și mai rău. Tot atât de mult cineva trebuie să se teamă având grijă, pe cât de mult nu știe ceea ce îl așteaptă, fiindcă – trebuie să o spunem deseori și să nu o uităm niciodată – „mulți sunt chemați, dar puțini aleși”».

Din sfântul Grigore cel Mare, Omilii 38, 3.5-7.9.11-14, trad. Wilhelm Dancă

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 15 octombrie 2017

Comentariile sunt închise.