Wilhelm Dancă

Redau aici textul complet al Secretului de la Fatima pe care Lucia, Iacinta și Francisc l-au primit în timpul celei de-a treia apariții a Maicii Domnului în Cova da Iria – Fatima, la 13 iulie 1917. Redactarea textului a fost făcută de sora Lucia în „al treilea memoriu” din 31 august 1941, adresat episcopului de Leiria-Fatima. În cadrul conferinței pe care am prezentat-o în seara zilei de 18 mai 2017 la sediul Facultății de Teologie Romano-Catolică din București am vorbit despre contextul aparițiilor, despre limbajul și conținutul secretului încredințat copilașilor păstori de la Fatima, iar în final am subliniat elementele de speranță pe care le comportă și transmit mesajele de la Fatima.

«Secretul constă în trei lucruri distincte, două dintre ele sunt pe punctul de a le revela.

Primul, așadar, a fost viziunea iadului.

Fecioara ne-a arătat o mare de foc, care părea că era sub pământ. Scufundați în acel foc, demonii și sufletele, ca și cum ar fi fost cărbuni aprinși incandescenți și negri sau de culoarea bronzului, cu formă umană, care se legănau în incendiu, purtați de flăcările care ieșeau din ei înșiși, împreună cu nori de fum căzând din toate părțile, asemenea unor scântei ca la marile incendii, fără greutate și echilibru, printre strigăte și gemete de durere și disperare care mă îngrozeau și mă făceau să tremur de frică. Demonii puteau fi recunoscuți după formele oribile și respingătoare de animale înfricoșătoare și necunoscute, dar transparente și negre. Această viziune a durat un moment. Mulțumesc Mamei noastre din cer, care la început ne-a prevenit cu promisiunea că ne va duce în cer (la prima apariție), altfel cred că am fi fost morți de spaimă și de groază.

Apoi am înălțat ochii către Fecioara, care ne-a spus cu bunătate și tristețe:

„Ați văzut iadul, unde cad sufletele sărmanilor păcătoși. Pentru a le salva, Dumnezeu vrea să stabilească în lume devoțiunea la inima mea neprihănită. Dacă vor face ce vă voi spune, multe suflete se vor mântui și vor avea pace. Războiul este pe punctul de a se sfârși, dar dacă nu vor înceta să-l supere pe Dumnezeu, în timpul pontificatului lui Pius al XI-lea va începe un altul și mai devastator. Când veți vedea o noapte luminată de o lumină necunoscută să știți că este marele semn pe care Dumnezeu vi-l dă precum că se pregătește să pedepsească lumea pentru crimele sale, prin război, foamete și persecuții îndreptate împotriva Bisericii și a Sfântului Părinte. Pentru a împiedica aceasta, voi veni să cer consfințirea Rusiei la inima mea neprihănită și împărtășania reparatoare în primele sâmbete. Dacă vor accepta cererile mele, Rusia se va converti și vor avea pace; dacă nu, va răspândi erorile sale în lume, promovând războaie și persecuții împotriva Bisericii. Cei buni vor fi martirizați, Sfântul Părinte va avea mult de suferit, multe națiuni vor fi distruse. În sfârșit, inima mea neprihănită va triumfa, Sfântul Părinte îmi va consfinți Rusia, care se va converti, și va fi acordată lumii o perioadă de pace”. (pp. 20-21).

«A treia parte a secretului revelat la 13 iulie 1917 în Cova da Iria-Fatima.

Scriu în act de supunere față de tine, Dumnezeul meu, care mi-ai poruncit prin intermediul Excelenței sale, episcopul de Leiria și al preasfintei Mame a ta și a mea.

După cele două părți pe care le-am expus deja, am văzut în partea stângă a Doamnei noastre, ceva mai sus, un înger cu o spadă de foc în mâna stângă; scânteind, emitea flăcări care păreau că urmau să incendieze lumea; dar se stingeau la contactul cu splendoarea pe care Doamna noastră o emana din mâna sa dreaptă către el: Îngerul indicând pământul cu mâna dreaptă, cu o voce puternică a spus: Penitență, Penitență, Penitență! Și am văzut într-o lumină imensă care este Dumnezeu: „ceva ca atunci când vezi într-o oglindă persoanele care îți trec prin față” un episcop îmbrăcat în alb „am avut presimțirea că era Sfântul Părinte”. Alți episcopi, preoți, persoane consacrate urcau pe un munte abrupt, în vârful căruia era o mare cruce din trunchiuri necojite de culoare gri, de parcă ar fi fost de plută. Sfântul Părinte, înainte de a ajunge acolo, a traversat o mare cetate jumătate în ruină și aproape tremurând, cu pas șovăitor, marcat de durere și de suferință, el se ruga pentru sufletele cadavrelor pe care le întâlnea în drumul său; ajuns în vârful muntelui, prosternat în genunchi la picioarele marii cruci, el a fost ucis de un grup de soldați care au tras asupra lui cu focuri de armă și cu săgeți, și în același mod au murit unii după alții, episcopii, preoții, persoanele consacrate și mai multe persoane laice, bărbați și femei de diferite categorii sociale. Sub brațele crucii erau doi îngeri, fiecare cu o stropitoare de cristal în mână, în care adunau sângele martirilor și cu el stropeau sufletele celor care se apropiau de Dumnezeu.» (pp. 26-27).

Din Congregația pentru Doctrina Credinței, Mesajul de la Fatima, trad. Ovidiu Bișog, Editura Presa Bună, Iași 2000, pp. 20-21; 26-27.

Mai jos puteți să ascultați conferința despre „Mesajele de la Fatima, Mesaje de speranță” din 18 mai 2017: