Wilhelm Dancă

Dragi prieteni,

În ultima duminică din octombrie 2017, la catedrala sf. Iosif din București, am meditat împreună cu credincioși prezenți despre iubirea lui Dumnezeu și iubirea față de aproapele. Nu există nici un fel de competiție între aceste două feluri de iubire. Dimpotrivă. Ele sunt complementare. Iubirea lui Dumnezeu este autentică dacă se deschide spre iubirea aproapelui, iar iubirea aproapelui este adevărată dacă pornește de la Dumnezeu și se împlinește în orizontul iubirii lui Dumnezeu, care este în mod fundamental iubire jertfire de sine. Înainte de a asculta predica, vă propun să citiți câteva gânduri ale sfântului Augustin despre capacitatea iubirii de a curăța inima și ochii noștri astfel încât să putem vedea binele din viața aproapelui și mai binele din noi. Fericirea noastră constă în participarea la mișcarea circulară a iubirii care vine, ne învăluie și ne poartă spre Dumnezeu iubire.

«Și, fiind îndemnat din acest moment să mă întorc la mine însumi, am pătruns adânc înlăuntrul meu, sub oblăduirea Ta, și am reușit într-adevăr, fiindcă Tu ai devenit ajutorul meu (Cfr. Ps 29, 10). Am pătruns adânc și am văzut cu ochiul inimii mele așa cum era el, și chiar dincolo de acest ochi al sufletului meu[1], deasupra minții mele, am văzut deci lumina cea neschimbătoare, nu aceasta de rând și vizibilă oricărui trup[2], și nici o alta care ar fi fost de același fel cu aceasta, ci una mai mare, de parcă ar fi strălucit mai mult și cu mult mai clar, și ca și cum cu măreția ei ar fi descoperit totul. Dar ea nu era nici asta, ci altceva, ceva cu totul și cu totul diferit de toate acestea. Și nu era deasupra minții mele, așa cum este uleiul deasupra apei, și nici cum este cerul deasupra pământului, ci mai sus, fiindcă ea este aceea care m-a alcătuit pe mine, iar eu mă aflam mai jos, deoarece am fost alcătuit de ea. Cel care cunoaște adevărul o cunoaște și pe ea, și cel care o cunoaște pe ea cunoaște eternitatea; pe ea numai dragostea o cunoaște[3].

O, Tu, Adevăr etern, și Tu, iubire adevărată și eternitate scumpă! Tu ești Dumnezeul meu, pentru Tine suspin eu și zi și noapte. Și atunci când Te-am cunoscut pentru prima dată, Tu m-ai primit (Cfr. Ps 27, 10) ca să văd că ceea ce eu văzusem există, dar că eu încă nu sunt cel care să o poată vedea[4]. Dar Tu ai dat la o parte slăbiciunea privirii mele și, răspândind cu putere lumina asupra mea, m-am cutremurat deopotrivă de iubire și de teamă sfântă. Și mi-am dat seama că, într-o zonă ce-Ți este cu totul străină, eu mă aflam departe de Tine, de parcă aș fi auzit vocea Ta din înaltul cerului când îmi zicea: „fiindcă Eu sunt hrana celor tari, crește și tu și vei ajunge să Mă mănânci; dar nu tu Mă vei schimba întru tine, așa cum schimbi hrana trupului tău, ci tu te vei schimba întru Mine”. Și am aflat că pe om, din cauza nedreptății lui, l-ai învățat, și ai făcut ca sufletul meu să se destrame ca o pânză de păianjen[5]. Și mi-am zis: „nu cumva adevărul nu este nimic, fiindcă nu este răspândit nici prin spațiile nemărginite, nici prin cele mărginite ale locurilor?”. Dar Tu ai strigat din depărtare: „ba, din contră, Eu sunt, Cel Care sunt”[6]. Și am auzit, așa cum se aude în inimă, și nu mai era absolut nici un motiv ca să mă mai îndoiesc, ci era mai degrabă un motiv să mă îndoiesc că eu trăiesc, decât că nu există adevărul, care se vede clar și explicit prin cele care au fost făcute.»

Din Augustin, Confesiuni, 7, 10, trad. Gh. I. Șerban, București 1998, 256-257.

[1] În comentariul la evanghelia după Ioan, In Ioanem, 38, 8, 3, Augustin spune: „mens nostra est oculus animae” – mintea noastră este ochiul sufletului.

[2] Aceasta era credința maniheilor. Cfr. Augustin, Contra Faustum, 22, 9; Idem, Contra adversarium legis et prophetorum, 1, 7, 10: „Una este lumina care este Dumnezeu, și alta lumina pe care Dumnezeu a făcut-o”.

[3] În Contra Faustum, 32, 18, Augustin afirmă: „nu se poate pătrunde înlăuntrul adevărului decât prin iubire”.

[4] Augustin se referă aici la Mt 5, 8: „Fericiți cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu”.

[5] În Ps 38, 15, citim: „ca omul ce nu aude și nu iese răspuns din gura lui”.

[6] Cfr. Ex 3, 14: „Dumnezeu i-a zis lui Moise: Eu sunt cel care sunt. Și a adăugat: Așa să spui fiilor lui Israel: Eu sunt m-a trimis la voi”.

Mai jos puteți să ascultați predica din 29 octombrie 2017: