Wilhelm Dancă

Dragi prieteni,

Înțelegerea Împărăției lui Dumnezeu ca Împărăția celor din urmă egali cu cei dintâi este greu de propus, dar și de trăit. Astăzi, 24 septembrie 2017, la catedrala sf. Iosif din București, ne-am rugat și am meditat împreună cu numeroșii credincioși prezenți la liturghia de la 12.15 cuvintele lui Isus care ne asigură că, datorită generozității lui Dumnezeu care întrece în mod infinit dreptatea umană, în Împărăția cerurilor, cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă (cf. Mt 20, 16). Înainte de a asculta predica, vă invit să citiți comentariul sfântului Ioan Crisostom despre forța care mișcă Împărăția inaugurată de Isus Cristos, Împărăția celor din urmă egali cu cei dintâi.

«Cu ce scop, așadar, a fost compusă această parabolă și unde vrea să ajungă? Caută să-i încurajeze pe oamenii care s-au convertit și și-au schimbat viața la o vârstă înaintată și să-i ajute să nu considere inferiori. Acesta e motivul pentru care Domnul îi prezintă pe cei ce suportă cu greu ca aceștia să primească acele daruri, și nu atât faptul că ei sunt realmente roși și mâncați de invidie. Dumnezeu să ne scape de gândul acesta; aceia sunt introduși doar pentru a ne face să înțelegem că cei ce au sosit la urmă se bucură de o asemenea onoare încât poate provoca și invidia. Același lucru îl facem și noi de multe ori, când spunem, de exemplu, cutare m-a certat pentru faptul că ți-am făcut o astfel de onoare. Prin asta nu vrem să spunem că, într-adevăr, am fost certați, nici nu ne gândim să discredităm pe careva, ci vrem să arătăm măreția darului pe care i l-am făcut prietenului.

Dar mă veți întreba de ce stăpânul casei nu-i aduce împreună pe toți lucrătorii să lucreze în via sa. În ce-l privește pe stăpânul casei, el i-a chemat pe toți împreună, la aceeași oră, însă nu toți au ascultat îndată, iar asta din cauza diferitelor stări sufletești ale celor chemați. De aceea, unii au fost chemați dis de dimineață, alții la ora nouă, alții la amiază, alții la ora trei după masă, până la ceasul al unsprezecelea, fiecare la momentul în care era disponibil să asculte chemarea sa. Același lucru îl spune și Paul: „Când i-a plăcut lui Dumnezeu, cel care m-a pus deoparte încă din sânul mamei mele” (Gal 1, 15). Și când i-a plăcut lui Dumnezeu? Atunci când Paul era dispus să-l asculte. Neîndoielnic, Domnul ar fi voit să-l cheme chiar de la începutul vieții sale, dar știind că atunci Paul nu ar fi cedat, a așteptat să-l cheme în momentul în care era dispus. De aceea, îl va chema pe tâlhar în ultimul moment, pentru că altfel nu i-ar fi răspuns chemării sale. Paul nu i-ar fi răspuns înainte și, cu atât mai puțin, tâlharul nu l-ar fi ascultat.

Dar, dacă lucrătorii spun că nimeni nu i-a chemat la muncă, nu trebuie să pretindem, după cum v-am spus, analiza și explicația fiecărui detaliu al parabolei. Să nu uităm că nu stăpânul casei spune aceste lucruri, ci lucrătorii din ultimul ceas: stăpânul nu-i ceartă ca să nu-i deranjeze sau ca să-i determine să lucreze și ei în vie. Într-adevăr, faptul că avea intenția să-i cheme pe toți de la început îl găsim în parabolă acolo unde se spune că stăpânul casei a ieșit dis de dimineață pentru a tocmi muncitori.

Toate părțile parabolei spun clar că se adresează atât celor de la prima oră, cât și acelora care la o vârstă mai înaintată sau mai târziu se consacră virtuții. Celor dintâi, ca să nu se mândrească și să nu-i jignească pe cei ce vin în ceasul al unsprezecelea; celor din urmă, ca să știe că pot, în scurt timp, să recupereze totul. De vreme ce Domnul a vorbit mai înainte despre fervoare și zel, despre renunțarea la bogății, despre disprețul față de tot ceea ce avem – ceea ce necesită un mare efort și o ardoare tinerească – pentru a aprinde în ascultători flacăra iubirii și să dea tonul la voința lor, arată acum că chiar și cei ce au ajuns mai târziu pot să primească plata cuvenită unei zile întregi. Totuși, nu spune lucrul acesta în termeni clari, de teamă ca nu cumva aceștia să se mândrească și să fie neglijenți și să se comporte superficial; însă, arată că totul este lucrarea bunătății sale și, datorită ei, aceștia nu vor fi neglijați, dar vor primi și ei aceste bunuri de negrăit. Acesta este scopul principal pe care Cristos l-a urmărit în parabola de față.

Dar, să nu vă mirați dacă Domnul adaugă că „cei dintâi vor fi cei din urmă și cei din urmă vor fi cei dintâi și mulți vor fi cei chemați și puțini cei aleși” (Mt 20, 16). Nu afirmă lucrul acesta desprinzându-l din parabolă, ci vrea să facă să se înțeleagă că după cum s-a întâmplat lucrul acesta se va întâmpla și celălalt. Pentru că, aici, cei dintâi nu au devenit cei din urmă, ci toți au obținut, mai mult decât puteau să se aștepte și să spere, aceeași recompensă. Însă, după cum s-a întâmplat lucrul acesta împotriva oricărei speranțe și așteptări și cei din urmă au fost puși pe picior de egalitate cu cei dintâi, tot la fel se va petrece un fapt și mai mare și extraordinar, adică cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă».

Din Sfântul Ioan Crisostom, Comentariu la Evanghelia după Matei, 64, 3s., trad. Wilhelm Dancă.

Mai jos puteți să ascultați predica: