Wilhelm Dancă

În această duminică, 12 octombrie 2025, am meditat Evanghelia după Luca 17, 11-19. Aici este vorba despre vindecarea a zece leproși. Dintre toți, unul singur se întoarce la Domnul Isus și-i mulțumește. Și acesta era un străin, adică un samaritean. Mesajul fragmentului biblic este că nicio religie nu mântuiește dacă îl respinge pe Domnul Christos.

Am subliniat trei aspecte importante.

Mai întâi am spus că suntem invitați să părăsim „religia” care nu vindecă sau nu mântuiește și să trecem la credința în Isus. Se poate întâmpla ca religia noastră să fie egoistă, uscată, rigidă sau să fi devenit ideologie. În cazul acesta religia nu-și mai împlinește menirea, adică nu mai face legătura între om și Dumnezeu, între om și ceilalți oameni.

Al doilea lucru remarcat a fost în legătura cu figura „străinului”. În timpul lui Isus străinul era considerat mesager divin. Străinul era purtător de revelație, de noutate, prospețime. Lumea civilizată a început în momentul în care străinul a devenit oaspete. Civilizația iubirii inaugurată de Domnul Isus se bazează pe empatie față de străin. Am spus că trebuie să fim empatici față de străinii de lângă, de exemplu față de sri-lankezi. Au multe să ne spună în priviță trăirii religioase.

În fine am atins și problema recunoștinței sau a aducerii de mulțumire. Cicero spune că recunoștința este mama tuturor virtuților. Pentru creștini, aducerea de mulțumurie este un semn de umilință, de încredere în Domnul, de la care vin toate darurile. Printre aceste daruri sunt viața ca atare și faptele bune ale omului. Ne-am amintit un gând al Fericitului Vladimir Ghika. El spune că prin ingratitudinea celorlalți față de noi ne asemănăm cu Dumnezeu. Am invitat pe cei prezenți să multiplice actele de mulțumire, așa cum facem la Rugăciunea euharistică, miezul Sfintei liturghii. Actele de mulțumire, oricare ar fi ele, dezvoltă în noi o putere specială, și anume puterea euharistică.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.