Wilhelm Dancă

Dragi prieteni, înainte de a asculta predica din această duminică vă invit să citiți explicațiile sfântul Toma de Aquino despre semnificațiile parabolei semănătorului din Mt 13, 18-23. Accentul se pune pe eforturile noastre de a asculta cuvântul lui Dumnezeu, de a-l înțelege și, apoi, de a-l pune în practică.

«Glossa (Anselm): Mai înainte spusese că iudeilor nu le-a fost dat să cunoască împărăția lui Dumnezeu, ci apostolilor, și de aceea conchide spunând: Ascultați (ce vrea să spună) parabola semănătorului, voi, adică cei cărora le sunt încredințate misterele cerului. Augustin: Ceea ce evanghelistul a povestit s-a întâmplat, adică Domnul a spus asemenea cuvinte; dar chiar povestirea Domnului a fost o parabolă și nu este necesar în mod absolut ca faptele din acest gen de discursuri să fie luate ad litteram. Glosa (Anselm): De aceea, explicând parabola, adaugă că Oricine aude cuvântul împărăției, adică predica mea care servește celui ce vrea să ajungă în împărăția lui Dumnezeu, și nu înțelege. Și nu o înțelege în sensul că vine cel rău, adică diavolul, și răpește ceea ce a fost semănat în inima sa. Oricine, zic, este așa (nu înțelege), este acela în care s-a semănat de-a lungul drumului. Trebuie să notăm că termenul „a semăna” are semnificații diferite. Se spune că o sămânță este semănată și că un ogor este semănat, iar aici găsim ambele lucruri. Unde se spune de fapt că răpește ceea ce a fost semănat, trebuie să fie vorba despre sămânță; iar unde se pune că a fost semănat de-a lungul drumului, trebuie să fie vorba nu despre sămânță, ci despre ceea ce înlocuiește sămânța, adică despre om, care este ca un ogor semănat de sămânța cuvântului divin. Remigius: Cu aceste cuvinte, apoi, Domnul explică ce este sămânța, și anume cuvântul împărăției sau învățătura evanghelică. Sunt într-adevăr unii care primesc cuvântul lui Dumnezeu fără nicio devoțiune a inimii și, deci, sămânța cuvântului lui Dumnezeu semănată în inimile lor este luată de demoni, ca și cum ar fi fost semănată pe un drum bătătorit.

Urmează: Aceea însă care a fost semănată pe teren pietros este acela care aude cuvântul … Într-adevăr sămânța, adică cuvântul lui Dumnezeu, care este semănat într-un teren pietros, adică într-o inimă împietrită și neîmblânzită, nu poate să rodească, pentru că împietrirea este mare și dorința lucrurilor cerești e nulă; din cauza durității excesive (a inimii) nu prinde rădăcini (în inima lui). Ieronim: Meditează apoi expresia: îndată se poticnește; într-adevăr există o mare distanță între acela care după multe încercări și eforturi este tentat să-l nege pe Christos și acela care la prima persecuție îndată se poticnește și cade; despre acesta se vorbește aici.

Urmează: Aceea care este semănată între spini. Mi se pare că ceea ce i se spune lui Adam potrivit cuvântului (Gen 3, 17-19) – „Îți vei mânca pâinea printre spini și suferințe” – se indică aici în mod mistic, pentru că oricine se dedă plăcerilor pământești și grijilor acestei lumi, mănâncă pâinea cerească și hrana adevărată printre spini. Raban: Pe bună dreptate sunt numiți spini, pentru că rănesc mintea cu țepușele gândurilor lor și, ca și cum ar strânge-o de gât, nu dau voie să se nască roadele spirituale ale virtuților. Ieronim: Și cu eleganță a adăugat: pofta de avere înăbușă cuvântul, pentru că bogățiile sunt ademenitoare și promit alte lucruri decât cele pe care le dau. Posesia lor este trecătoare, de vreme ce trec dintr-o parte într-alta, și într-o manieră jucăușă îi părăsesc pe cei care le posedă sau îi întăresc pe cei care nu le au. De aceea Domnul spune că pentru cei bogați este greu să intre în împărăția cerurilor, pentru că bogățiile înăbușă cuvântul lui Dumnezeu și fac să scadă vigoarea virtuților. Remigius: Și trebuie să știm că în aceste trei feluri de pământ rău nu sunt cuprinși toți aceia care pot să asculte cuvântul lui Dumnezeu și totuși nu pot să obțină mântuirea. Fac excepție aici neamurile păgâne, care nu meritau încă să audă.

Urmează: Aceea însă care a fost semănată în pământ bun. Pământul bun este conștiința fidelă a celor aleși sau mintea sfinților, care primește cuvântul lui Dumnezeu cu bucuria, ardoarea și devoțiunea inimii și îl păstrează cu putere în mijlocul lucrurilor favorabile și nefavorabile, și dă roade; de aceea se adaugă: și aduce roade, care o sută, care șaizeci, care treizeci. Ieronim: Și trebuie să notăm că așa după cum în pământul rău au fost trei situații diferite, adică lângă drum, pe pământ pietros și printre spini, tot la fel în pământul bun există o întreită diversitate, adică o sută, șaizeci și treizeci. În primul caz și în acesta nu se schimbă substanța, ci voința, iar cei care primesc sămânța sunt inimile atât ale credincioșilor cât și cele ale necredincioșilor; de aceea la început s-a spus: vine cel rău și răpește ceea ce a fost semănat în inima sa; și în al doilea și al treilea loc spune: acesta este acela care urăște cuvântul. Dar și în explicarea pământului bun: acesta este acela care ascultă cuvântul. În primul rând deci trebuie să ascultăm, apoi să înțelegem, iar după înțelegere să dăm roadele învățăturii, și să dăm roade care o sută, care șaizeci, care treizeci.»

Din Toma de Aquino, Catena aurea, vol. 2, ESD, Bologna 2007, pp. 39-43. Traducere Wilhelm Dancă

Mai jos puteți să ascultați predica: