Wilhelm Dancă

Dragi prieteni,

Vă invit să ascultați o meditație despre influența benefică a autorității morale asupra celor din jurul lor și despre dezastrul cu care se confruntă o comunitate în fruntea căreia se află cineva care, în loc să-și exercite misiunea de conducere cu autoritate spirituală, se comportă ca un simplu funcționar. Înainte de a asculta predica rostită duminică, 28 ianuarie 2018, la catedrala sf. Iosif din București, vă invit să medităm câteva explicații ale sfântului Ieronim la două versete din capitolul 1 al evangheliei după Marcu. Aici este vorba despre Isus care învăța cu autoritate într-o zi de sâmbătă în sinagoga din Cafarnaum și iudeii, ascultându-l, erau uluiți de învățătura lui. Da, și noi putem să creștem în autoritate prin victoria asupra răului, mai exact participând la agonia și biruința lui Christos asupra Celui Rău.

«Au venit la Cafarnaum (Mc 1, 21). Semnificativă și fericită este această schimbare: au lăsat marea, au lăsat barca, au lăsat funiile năvoadelor și au venit la Cafarnaum. Prima schimbare constă în faptul că au lăsat marea, barca, bătrânul tată, au lăsat viciile de odinioară. Într-adevăr, prin lăsarea năvoadelor și a funiilor năvoadelor au lăsat viciile vechi. Fiți atenți la schimbare. Au lăsat toate acestea. Și de ce au făcut-o, ca să găsească ce? „Au venit – spune Marcu – la Cafarnaum”, adică au venit în ogorul mângâierii. „Cafar” înseamnă ogor „Naum” înseamnă mângâiere. Sau (de vreme ce cuvintele evreiești au semnificații diferite, în funcție de pronunție căpătând un sens diferit), „Naum” vrea să spună nu doar mângâiere, ci și frumusețe. Așadar, Cafarnaum poate fi tradus cu ogorul mângâierii sau ogorul foarte frumos …

„Au venit la Cafarnaum. Și îndată, în zi de sâmbătă, a intrat în sinagogă și a început să-i învețe” (Mc 1, 21), îi învăța să lase odihna de sâmbătă și să înceapă lucrarea Evangheliei. „El îi învăța ca unul care are autoritate și nu în felul cărturarilor” (Mc 1, 22). Nu spunea „Domnul zice lucrul acesta” sau „cine m-a trimis vorbește astfel”, ci era el însuși cel care vorbea, după cum deja mai înainte vorbise prin gura profeților. Una e să spui „este scris”, altceva e să spui „Domnul spune lucrul acesta”, și altceva e să spui „cu adevărat vă spun”. Priviți în altă parte. „Este scris – spune el – în lege: să nu ucizi, să nu-ți lași soția”. Este scris, dar de cine este scris? De Moise, despre porunca lui Dumnezeu. Dacă este scris cu degetul lui Dumnezeu, cum de îndrăznești tu să spui „cu adevărat vă spun”? Poate ești tu acela care cândva ne-a dat legea? Nimeni nu are curajul să schimbe legea, doar regele însuși. Dar legea a dat-o Tatăl sau Fiul? Răspunde, ereticule! Orice ai răspunde, voi accepta cu plăcere; eu cred, într-adevăr, că au dat-o amândoi. Dacă Tatăl a dat-o, el este cel care o schimbă, deci Fiul este egal cu Tatăl, pentru că o schimbă împreună cu cel care a dat-o. Dacă unul a dat-o și altul o schimbă, atunci cu aceeași autoritate a fost dată și acum este schimbată. Într-adevăr, nimeni nu poate schimba legea, decât doar acela care este rege.

„Și erau uluiți de învățătura lui” (Mc 1, 22). De ce, mă întreb, învăța ceva nou, spunea lucruri nemaiauzite? El spunea cu gura sa aceleași lucruri pe care le spusese deja prin gura profeților. Iată, de ce se uimeau, pentru că își prezenta învățătura cu autoritate, nu în felul cărturarilor. Nu vorbea ca un învățător, ci în felul Domnului; nu vorbea prin autoritatea unuia mai mare decât el, ci vorbea cu propria sa autoritate. În fine, vorbea și zicea astăzi ceea ce spusese deja prin profeți: „Eu sunt cel care voi zice în ziua aceea: Iată-mă!” (Is 52, 6).»

Din Sfântul Ieronim, Comentariu la Marc 1, 21-22, trad. Wilhelm Dancă.

Mai jos puteți să ascultați predica: