Wilhelm Dancă

Dumnezeu nu are nevoie de nepoți și de strănepoți, ci de fii. Pentru a deveni fii adevărați ai lui Dumnezeu și frați între noi, ar trebui să ne cablăm existența la Isus care a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața” (In 14, 6). Înainte de a (re)asculta predica din duminica a V-a a Paștelui, vă propun să citiți câteva reflecții ale sfântului Toma de Aquino, dar și ale altor părinți ai Bisericii despre textul citat mai sus. «Toma i-a zis: „Doamne, nu știm unde te duci. Cum am putea ști calea?” Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă mă cunoașteți pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl; de pe acum îl cunoașteți și l-ați văzut”. CHRISOSTOM: Dacă iudeii care voiau să se despartă de Christos îl întrebau unde se duce, cu atât mai mult discipolii care nu voiau să se despartă de dânsul erau doritori să fie informați și-l întrebau cu mare iubire și teamă; de aceea se spune: Toma i-a zis: Doamne, nu știm unde te duci și cum putem ști calea? AUGUSTIN: Domnul le spusese lor că știau ambele lucruri, în timp ce ei spuneau că nu aveau nici o idee. Dar Domnul nu minte; de aceea ei știau și nu știau că știu. Prin urmare îi convinge că știau. De aceea adaugă: Isus îi spune: Eu sunt calea, adevărul și viața. AUGUSTIN: Ca și cum ar fi voit să spună: încotro vrei să mergi, eu sunt calea; unde vrei să mergi, eu sunt adevărul; unde vrei să rămâi; eu sunt viața. Fiecare om descoperă adevărul și viața, dar nu toți găsesc calea. Chiar și filosofii acestei lumi au văzut că Dumnezeu este viața eternă și adevărul cognoscibil. Cuvântul lui Dumnezeu, care la Tatăl este adevărul și viața, asumându-l pe om, a devenit calea. Mergi prin intermediul omului și vei ajunge până la Dumnezeu. E mai bine să șchiopătezi pe cale decât să alergi în afara drumului. ILARIU: Într-adevăr, acela care este calea nu vă conduce pe o cale greșită și de neparcurs; nici cine este adevărul nu vă înșală cu eroarea; nici cine este viața nu vă părăsește în întunericul morții. TEOFILACT: Când practici viața activă, Christos devine pentru tine calea; când perseverezi în viața contemplativă, devine pentru tine adevărul. Iar pentru cel activ și cel contemplativ există o viață unificată, căci noi va trebui să acționăm și să contemplăm în vederea lumii care va veni. AUGUSTIN: Cunoșteau calea, deoarece cunoșteau pe acela care este calea. Dar ce nevoie era să adauge adevărul și viața, în timp ce rămânea de știut unde se ducea? Pentru că el se ducea și conducea la adevăr și la viață. Se ducea deci la sine însuși prin sine însuși. Dar, oh, Doamne, cumva te-ai părăsit pe tine însuși ca să vii la noi? Știu că ai luat chipul servitorului și ai venit în trup rămânând unde erai, iar prin asta te-ai întors fără să părăsești locul în care ai venit. De aceea, dacă prin asta ai venit și te-ai întors, atunci ai devenit calea prin care nu doar că noi venim la tine, dar și tu vii și te întorci la tine. Dar când ai ajuns la viața care ești tu însuți, ai condus însuși trupul tău de la moarte la viață. Astfel, în timp ce trupul a trecut de la moarte la viață, Christos a venit la viață. Și deoarece Cuvântul este viața, Christos a venit la sine însuși; pentru că Christos este ambele lucruri într-o singură persoană, Cuvântul-trup. Prin trup Dumnezeu a venit la oameni, adevărul la mincinoși; într-adevăr Dumnezeu este adevărat, pe când „fiecare om este mincinos”. Astfel, când s-a îndepărtat de oameni și și-a ridicat trupul acolo unde nimeni nu minte, Christos însuși, pentru faptul că este Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup (1, 14), prin sine însuși, sau prin trupul său, s-a întors la adevărul care este el însuși; și a păstrat acest adevăr, chiar dacă (era) între mincinoși, până la moarte. Iată, eu însumi, dacă vă fac să înțelegeți ceea ce vă spun, într-un anumit sens vin la voi, chiar dacă nu mă părăsesc pe mine însumi. Și când încetez să vorbesc, revin la mine însumi dar rămân cu voi, dacă vă amintiți ceea ce v-am spus. Dacă imaginea pe care Dumnezeu a creat-o poate să facă lucrul acesta, cu cât mai mult poate să o facă Imaginea pe care Dumnezeu a născut-o? Astfel, se duce, prin sine însuși, la sine însuși și la Tatăl, iar noi mergem, prin el însuși, la el însuși și la Tatăl. CHRISOSTOM: Într-adevăr, dacă zice că eu sunt Domnul care vă conduc la Tatăl, neîndoielnic veți ajunge la el; într-adevăr nu se poate merge pe o altă cale. Dar, pe când mai înainte (6, 44) spusese că „Nimeni nu poate veni la mine dacă nu este atras de Tatăl care m-a trimis”, acum, spunând nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine, se face egal cu acela care l-a născut. Și în ce sens spusese (v. 4) că „unde mă duc eu, voi știți calea” îl arată adăugând: Dacă mă cunoașteți pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl, ca și cum ar spune că dacă veți cunoaște substanța (natura) și demnitatea mea, o veți cunoaște și pe aceea a Tatălui. Într-adevăr știau lucrul acesta, dar nu cum trebuie; însă mai târziu, când va veni Spiritul, el va plămădi în ei o cunoaștere perfectă, de aceea adaugă că de pe acum îl cunoașteți, referindu-se la cunoașterea spirituală, și l-ați văzut, adică prin mine, arătând că cine îl vede pe el îl vede pe Tatăl. Dar acum l-au văzut pe el nu în substanța (natura) sa pură, ci în trupul cu care era îmbrăcat. BEDA: Dar trebuie să ne întrebăm în ce fel Domnul spune acum: Dacă mă cunoașteți pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl, când mai înainte spusese: unde mă duc eu voi știți calea (v. 4). Așadar lasă de înțeles că unii dintre ei știau și alții nu știau calea, printre care era și Toma. ILARIU: Sau într-un alt fel. De vreme ce calea la Tatăl est prin Fiul, trebuie să ne întrebăm dacă lucrul acesta are loc prin învățătura sa sau prin credința în natura sa. Căutăm să înțelegem asta din următoarele lucruri. Într-adevăr continuă: Dacă mă cunoașteți pe mine, îl cunoașteți și pe Tatăl. Desigur în misterul corpului asumat care confirmă natura divinității paterne a păstrat ordinea următoare: a deosebit timpul vederii de timpul cunoașterii, căci acela care spune că trebuie să fie cunoscut, spusese deja (despre el) că și fusese văzut, astfel încât, prin această revelație, pot să aibă cunoașterea naturii divine pe care o văzuseră deja în el.»

Din Toma de Aquino, Catena aurea. Glossa continua super Evangelia, vol. 7. Vangelo secondo Giovanni, capitoli 9-21, trad. Roberto Coggi, Edizioni Studio Domenicano, pp. 231-235. Traducere în limba română de Wilhelm Dancă.

Mai jos puteți să ascultați predica: