Wilhelm Dancă

Am vorbit recent în cadrul rubricii “Academica” de la Radio România Actualități despre viitorul creștinismului și al religiei. Gazda emisiunii a fost domnul George Popescu, căruia îi mulțumesc pentru invitație.

Printre altele, am afirmat că trăim o criză globală în ceea ce privește buna așezare a societăților contemporane. Această criză pornește de la religie, care și ea este în criză. Obiectul religiei ar trebui să fie Dumnezeu și sufletul, cum spune Sfântul Augustin.

Dar și politica este în criză, pentru că nu se bazează pe etică, ci pe bani. Politica sănătoasă are ca obiectiv binele comun. Știm că religia asigură un standard minim de moralitate publică. Din păcate nu mai există nici frică de Dumnezeu, nici frică de oameni. Lucrurile se leagă. Resetarea morală a lumii contemporane prespune înnoirea în continuitate a religiei sau a creștinismului.

Pentru mai multe detalii, vă invit să (re)ascultați emisiunea care a fost difuzată în 13 august 2025.

Audiție plăcută!

Evanghelia după Luca 12, 49-53 pe care am ascultat-o astăzi conține un adevăr deranjant, chiar amar. Și anume, focul adus pe pământ de Isus nu arde în noi. O idee similară se găsește la Origen. Formularea e puțin diferită: „cine nu este aproape de foc (de Isus) e departe de Împărăția lui Dumnezeu!”

Astăzi mulți dintre discipolii lui Isus „nu sunt aproape de foc”, nu au vigoare și nu sunt relevanți. Nimeni nu-i bagă în seamă, nimeni nu ține cont de ceea ce spun. Oare de ce? De asemenea, m-am întrebat care să fie cauzele ce duc la distanțarea de focul Împărăției?

Cred că o cauză e legată de profeții falși și de „evanghelia falsă” pe care o propovăduiesc. De ce profeții falși sunt falși? Pentru că acordă prioritate tradiției, etno-creștinismului, practicilor religioase, devoțiunilor spirituale și lasă deoparte exigențele pure ale Evangheliei. Am dat câteva exemple de profeți adevărați în vremurile noastre: sfânta Edith Stein și fericitul Vladimir Ghika. Dar au existat și înainte de Isus, de pildă profetul Ieremia, și după moartea și învierea Domnului, cum ar fi sfântul Francisc de Assisi, sfântul Ioan Bosch și alții. Profeții falși vestesc o „evanghelie falsă”. Am dezvoltat trei coordonate ale evangheliei mistificate.

Prima este că se lasă deoparte adevărul și principiile morale ale Evangheliei. Renunțând la adevăr și fiind de acord cu „evangheliile” lumii, se îndulcește conținutul Evangheliei lui Christos și se adaptează în mod forțat la contextul social sau cultural. De ce se face lucrul acesta? Pentru a nu-i tulbura pe ascultători sau pe destinatari, iar vestitorii să nu fie considerați fanatici, ori intoleranți. În cele din urmă Evanghelia devine un fel de zahăr-pudră ce se aruncă peste existențele oamenilor, evident, după gust. Consecința cea mai gravă a acestei atitudini e că ucenicii lui Isus devin irelevanți. Într-o lume cu o evanghelie-zahăr-pudră discipolii Domnului nu mai au nimic nici de spus, nici de făcut. Oare de aceea se pune astăzi accentul pe sărbătorile comemorative și pe evenimentele culturale? Mi se pare că Biserica trebuie să schimbe ceva în această privință. Lumea are nevoie în primul rând de Christos, nu de tradiție religioasă sau culturală.

A doua coordonată constă în faptul că se propune o evanghelie fără cruce. Nu se mai vorbește în Biserică despre păcat, despre renunțare, despre sacrificiu. Sau, dacă se vorbește, se adoptă modelul „repede înainte”. Asumarea crucii din iubire, așa cum a făcut Isus, este calea mântuirii fiecărui creștin/om. Am vorbit despre imaginea lui Ioan Paul al II-lea îmbrățișând crucea cu puțin timp înainte de a muri. Aceasta este misiunea fiecărui papă, episcop, preot, creștin: să îmbrățișeze crucea din iubire. Sfântul Augustin spune: „iubirea mea, crucea mea!” („amor meus pondus meum!”). Putem spune și noi acest lucru?

A treia coordonată e că se vestește Evanghelia căutând aplauzele sau like-urile „prietenilor” și „urmăritorilor”. Evanghelia în „trend” cu modele culturale, sociale, filosofice sau antropologice contemporane nu este Evanghelia lui Isus. Dacă vestitorul Evangheliei caută cu orice preț laudele celor din mass-media sau din spațiul vieții publice, ceva nu este în ordine. Aceste trei coordonate ale „evangheliei falsificate” denotă faptul că vestirea Evangheliei e deconectată de la focul sau iubirea lui Christos. Cum să reaprindem acest foc în noi?

Detalii în articolul postat mai jos.

Am vorbit despre demnitatea femeii și a trupului cu ocazia hramului comunității catolice din Predeal. Pornind de la constituția apostolică a Papei Pius al XII-lea, „Munificentissimus Deus” („Preadarnicul Dumnezeu”) am dezvoltat o idee.

Menționez că anul acesta se împlinesc 75 de ani la promulgarea constituției apostolice în care se prezintă dogma „Ridicării Sfintei Fecioare cu trupul și sufletul la cer”.

Ideea meditată este aceasta: privilegiile Mariei sunt promisiuni pentru noi. Am ales două dintre aceste privilegii.

Mai întâi că Maria a fost Maica Domnului, l-a născut pe Christos după trup. Datorită acestei calități deosebite a fost făcută părtașă de învierea Fiului și cu trupul la sfârșitul vieții sale pământești. Astfel Maria este prima femeie din istoria umanității care e ridicată la o asemenea demnitate. Desigur, ea simbolizează Biserica, iar victoria ei este victoria Bisericii, ca promisiune. În plan concret cinstirea Fecioarei Maria ridicată la cer și cu trupul, și cu sufletul înseamnă a promova demnitatea egală a femeii cu aceea a bărbatului. Din păcate acest lucru trebuie susținut mai intens în zilele noastre. De ce? Pentru că și în trecut, dar și astăzi multe femei sunt abuzate, agresate sau marginalizate tocmai pentru că sunt femei.

Apoi am vorbit despre demnitatea trupului care trebuie să devină loc al mântuirii. Asemenea Mariei, fiecare creștin e chemat să-l „nască” pe Christos în trupul său. Pentru a ajunge aici trebuie să fie „plin de har”, la fel ca Maria, să fie în continuă comuniune cu Dumnezeu-Iubire. Cum? Prin multă, multă, multă rugăciune și prin participarea la sacramente, în special la spovadă și euharistie.

În concluzie am spus că trupul este salvat la propriu dacă este „îmbibat” în rugăciunea Rozariului. Această rugăciune a fost cerută de Maica Domnului de la Fatima în 1917 pentru a avea pace între oameni pe pământ. Din păcate lumea nu a ascultat chemarea Mariei. Dovada e că în secolul trecut am avut două războaie mondiale, iar acum se desfășoară un război regional, chiar la granița României.

Inimile oamenilor se curăță de egoism prin rugăciune. De aceea, rugăciunea Rozariului creează condițiile de posibilitate a păcii în lume. Să o punem în practică, lăsându-ne modelați și inspirați de Maica Domnului ridicată cu trupul și sufletul la cer.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

„Infailibilitatea” este o temă caldă în dialogul dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă. Am vorbit despre acest subiect pornind de la Evanghelia după Luca 12, 32-48. Am meditat la faptul că tema „infailibilității” are legătură cu modul în care înțelegem relația dintre ucenic și Domnul Christos. Am spus că trebuie să ținem împreună două aspecte ale credinței. Și anume, credința în „Domnul care a venit” și credința în „Domnul care vine”. Dacă se rămâne doar la primul fel de credință, dialogul este sortit eșecului. Revenind la relația dintre ucenic și Domnul care vine, am subliniat următoarele trei lucruri. Mai întâi, că discipolul trebuie să fie mereu pregătit să-i deschidă ușa Domnului care vine. Fie că e vorba despre ușa minții sau cea a inimii, ucenicul e chemat să nu rateze întâlnirea cu Domnul care (re)vine. Cum? Iubind așa cum iubește Dumnezeu. Adică? Dăruind totul și neașteptând nimic în schimb. Aici este vorba despre iubirea necondiționată a lui Dumnezeu. Apoi, că discipolul nu trebuie să uite că este slujitor sau „servitor” al lui Dumnezeu. Nu este stăpânul adevărului, vieții veșnice sau al mântuirii. Dacă va conștientiza lucrul acesta, atunci va fi un „slujitor fericit”. În fine, că discipolul nu trebuie să se teamă că face parte dintr-o turmă mică. Nimeni nu este sigur că aparținând majorității face parte din tabăra bună. Tot la fel și când este vorba despre apartenența la o minoritate. Important e ca ucenicului să nu-i fie frică dacă este minoritar. Iar lucrul acesta se întâmplă când îmbracă haină de profet sau de deschizător de drumuri. În concluzie am subliniat că păcatul „infailibilității” blochează creșterea comunităților creștine. De aceea, am îndemnat la asumarea eșecului ca trambulină pentru deschiderea minții și a inimii în fața Domnului care vine. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.