Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Zâmbiți! Nu vă fie teamă! Dați gratuit Împărăția!

Dragi prieteni,

Ieri 25 iunie 2017, creștinii catolici l-au amintit pe sfântul Wilhelm, abate de Montevergine (Italia). Înainte de a asculta predica din această duminică, vă invit să citiți câteva gânduri despre viața lui.

Sfântul Wilhelm s-a născut în anul 1085, la Vercelli. După ce a intrat în viața monastică, a fondat mai multe mănăstiri potrivit regulei benedictine: „ora et labora, et legge!” („roagă-te și muncește, și citește!”). Prima mănăstire a întemeiat-o pe Muntele Virgin („Monte Vergine”, în provincia Avellino, Italia), adică neatins de mâna omului, de aceea mai este cunoscut cu numele de Sfântul Wilhelm de pe Muntelevirgin. În multele sale peregrinări s-a întâmplat o dată ca un lup să-i mănânce măgărușul care îi căra bagajele. Tradiția spune că sfântul Wilhelm i-a poruncit lupului să facă ceea ce făcea mai înainte măgărușul, adică să-i poarte bagajele. Iconografia îl reprezintă cu o carte în mâini și un lup la picioare care stă gata să asculte cererea stăpânului. Mesajul este acesta: sfântul Wilhelm a avut un rol civilizator, de altfel ca toți benedictinii în Europa, îmblânzind „lupii” de multe feluri, fie cei din oameni, fie cei din societate sau cei din natură.

Redau mai jos câteva fragmente dintr-o biografie a sfântului Wilhelm scrisă de Cipriano Carini.

« … după ce a rămas orfan de părinți din fragedă copilărie, deși era doar un copil, a ascultat de conștiința sa care îl chema cu putere să-și dedice viața lumii spirituale; într-adevăr, la vârsta de 15 ani, simțindu-se atras de viața contemplativă, a primit haina călugărească într-o mănăstire din orașul său. Pe lângă atracția spre lumea spirituală, simțea o puternică dorință să viziteze locurile de cult, sanctuarele mai importante ale lumii: Sfântul Iacob de la Compostella, Roma, Ierusalim.

În vremea respectivă era normal să-ți dedici o bună parte din viață pelerinajelor, de aceea și Wilhelm, în floarea tinereții sale despre care știm foarte puține lucruri, s-a lăsat prins de dorința de a putea vizita marile sanctuare, ținta pelerinajelor multor creștini. Astfel a pornit la drum în prima sa călătorie spre Sanctuarul Sfântului Iacob de Compostella, oprindu-se peste tot unde găsea o biserică sau un loc de rugăciune. Pelerinajul s-a terminat cu bine, în ciuda tuturor pericolelor care existau în vremea aceea și s-a întors cu bine, sănătos, în orașul său. Dar considerând viața ca un „pelerinaj” continuu pe pământ, pentru a nu se lega de lucrurile trecătoare, a început o nouă călătorie câțiva ani mai târziu, și de data aceasta spre Țara Sfântă. S-a gândit să coboare de-a lungul peninsulei italice pentru a se îmbarca la Brindisi și de acolo spre Orient. De data aceasta lucrurile nu au mers bine, deși a avut experiențe pline de entuziasm spiritual la Melfi, unde s-a oprit câtva timp, și mai târziu, pe Muntele Serico, lângă Atella, unde a trăit ca eremit; totuși, a întâmpinat multe greutăți din partea oamenilor din regiunile și orașele pe care le-a traversat. Printre altele, când era la Atella, prin mijlocirea Maicii Domnului, a făcut un miracol, redând vederea unui orb; acea minune a făcut să se răspândească faima lui de sfințenie printre oamenii de acolo și ca să scape de mulțimea credincioșilor care îi cereau rugăciunea și mijlocirea pentru a-i vindeca de multele lor boli a hotărât să pornească din nou la drum.

A făcut o scurtă vizită la Sfântul Ioan de Matera, care trăia într-un schit întemeiat de el la Ginosa și a început cu dânsul o prietenie ce va dura toată viața. Sfântul Ioan a încercat să-l oprească din drumul său spre Țara Sfântă, dar nu a fost ascultat; au reușit să-l convingă să nu meargă mai departe câțiva hoți de drumul mare care, ca să-i ia toate lucrurile sale, gândind că are la dânsul foarte mulți bani, l-au bătut rău de tot, lângă Oria, un sat mic la jumătatea distanței dintre Brindisi și Taranto. Acea nenorocire a fost pentru Wilhelm un semn al lui Dumnezeu care l-a oprit din pelerinajul său spre Țara Sfântă și îi cerea să rămână în Italia. De aceea, după ce a mai rămas puțin cu Sfântul Ioan de Matera și a trecut prin Lucania, ajungând la Irpinia a auzit un glas interior care îl chema să se oprească pe muntele „virgin”. Asta se întâmpla prin anul 1114.»

Din Cipriano Carini, San Guglielmo da Vercelli e Montevergine, Editrice Velar, Gorle (Bergamo), 2010, pp. 6-8, trad. Wilhelm Dancă

Mai jos puteți să ascultați predica:

  • 26 iunie 2017

Comentariile sunt închise.