Wilhelm Dancă

Cuvânt-înainte

Evanghelia după Marcu este cea mai scurtă evanghelie din Noul Testament. Titlul și rezumatul cărții le găsim în primul capitol. Titlul în versetul 1: „Începutul Evangheliei lui Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu” și rezumatul în versetele 14 și 11: „După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu și spunând: «S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă și credeți în evanghelie»”.

Tema principală a Evangeliei

Tema principală a Evangheliei după Marcu este identitatea lui Isus, răspuns la întrebarea ,,Cine este Isus?” pe care o pun cele mai multe dintre personajele Evangheliei: discipolii, lumea, demonii, Irod, marele preot, Pilat și centurionul. La început, Isus dorește ca identitatea lui să rămână ascunsă, de aceea Marcu a lăsat faptele să vorbească. În a doua parte, după mărturisirea lui Petru (8, 29), Isus începe să-și descopere progresiv identitatea apelând la titlul de Fiul Omului sau Slujitorul lui Iahwe, care aduce mântuirea în lume prin jertfirea propriei vieți. Drumul către descoperirea identității lui Isus nu este accesibil tuturor căci nu toți îndeplinesc condiția necesară unui discipol de a intra și de a rămâne în comuniune personală cu Isus și misterul persoanei sale. Mergând pe urmele lui Isus, discipolul îl cunoaște mai bine și i se aseamănă mai mult pentru că învață să renunțe la sine, la legăturile de familie, la bogățiile pământești, ba chiar și la propria viață.

Evenimentele din prima parte a Evangheliei după Marcu, se desfășoară în Galileea. Aici, după ce i-a chemat pe primii patru discipoli, care erau pescari, Isus a început să învețe, să predice, să vindece și să scoată demoni. În Galileea a atins cea mai înaltă cotă de popularitate, deși a vestit Evanghelia și în alte sate de pe malurile Iordanului sau din preajma Ierihonului, ori chiar din teritorii păgâne. În Galileea, pe un munte (3, 13-19), a ales doisprezece discipoli care să-l ajute la predicarea Evangheliei și la alungarea demonilor.

Viața lui Isus se sfârșește la Ierusalim unde este condamnat de sinedriu și dat la moartea prin răstignire de Pilat. Aceste evenimente dramatice sunt prefațate de intrarea solemnă în Ierusalim, dialogurile controversate care au avut loc acolo, Ultima Cină a lui Isus cu discipolii și arestarea în Ghetsemani (vezi capitolele 14 și 15). Potrivit celor mai vechi manuscrise, Evanghelia după Marcu se termină cu scena impresionantă a mormântului gol (capitolul 16, 1-8).

În această carte găsim titluri christologice importante, care-l numesc pe Isus Fiul lui Dumnezeu, Mesia, Christos sau Fiul Omului. În condiția lui umană, Isus are sentimente asemănătoare sentimentelor oricărui om: milă (1, 41), mânie (3, 5), victorie (4, 40), simpatie (5, 36), uimire (6, 6), admirație (10, 21), tristețe și neliniște interioară (14, 33-34), indignare (14, 48-49).

Autorul și destinul Evangheliei după Marcu

În mod tradițional se spune că autorul acestei evanghelii este Ioan Marcu, vărul lui Barnaba, fiul Mariei, o femeie din Ierusalim în casa căreia se adunau creștinii de la începuturile Bisericii. Se vorbește despre Marcu în scrisorile pauline și petrine. În jurul anului 125, Papias spune că Marcu era tălmaciul lui Petru. A murit ca martir, iar relicvele lui sunt păstrate în bazilica „San Marco” din Veneția.

Tot potrivit tradiției, evanghelia a fost scrisă înainte de anul 70, la Roma, iar primii ei destinatari au fost creștinii proveniți dintre neamurile păgâne, care nu cunoșteau obiceiurile iudaice și nu auziseră de persecuția dezlănțuită la Ierusalim. Tocmai de aceea, Evanghelia își propune să întărească credința ucenicilor ca să reziste în timpul persecuțiilor care păreau să fie iminente.

Soarta acestei mici cărți biblice este destul de curioasă, multe secole la rând fiind Evanghelia cel mai puțin citită, comentată și foarte rar folosită în celebrările liturgice. Oare de ce? Pentru că nu dedică niciun rând evenimentelor legate de nașterea lui Isus sau pentru că nu descrie aparițiile lui Isus înviat? Poate că da. Fapt e că acum se bucură de mare atenție atât din partea exegeților, cât și din partea publicului larg. Biserica i-a acordat onoarea de a-i fi pusă la dispoziție un an întreg, anul B, pentru a fi meditată de credincioși în cadrul liturghiilor de duminică.  Sunt mai multe motive. M-aș opri la câteva dintre ele. Mai întâi, Marcu inventează genul literar numit „evanghelie”. Înainte de Marcu, de exemplu la Paul, se folosește termenul „vestea” mântuirii. Apoi, și acesta pare să fie motivul principal, Marcu nu insistă asupra învățăturii lui Isus, ci asupra persoanei Lui, asupra vieții sale, asupra activității sale mesianice și răscumpărătoare. De aceea, stilul plin de culoare, căldură umană și simplitate narativă nu se găsește în celelalte evanghelii căci, în principal, prezentarea lui Marcu are scopul de a-l invita pe cititor să aibă o întâlnire personală cu Christos. În fine, ultimul motiv constă în faptul că evanghelia e scurtă, simplă, incitantă, cu o structură clară în descrierea evenimentelor și faptelor lui Isus.

Conținutul Evangheliei

Între coperțile volumului de față, cititorul găsește meditațiile care au rezultat din omiliile ținute în catedrala „Sfântul Iosif” din București, dar și în alte câteva biserici din Arhidieceza de București, între anii 2018 și 2021. Ele provin dintr-o comunicare directă, vie, în biserică, unde credincioșii participă la explicarea Cuvântului lui Dumnezeu și prin atenție cristalizată în momente de tăcere glacială, dar și prin neatenție marcată prin tuse, foială și privit la ceas. Nu am modificat nimic din aceste urme ale realității concrete, vitale, interumane, în care s-au născut meditațiile. Nu am eliminat niciuna din omilii, nu am adăugat niciuna elaborată la birou. Am explicat în altă parte că meditațiile provin din schemele de predici pe care le aprofundez în rugăciune, uneori multă rugăciune, până când schema devine clară pentru mine, cu o zi sau două înainte de a fi rostite în fața credincioșilor. Sper ca aceste aspecte să se poată identifica în textele publicate în seria „Mysterium Christi”, ca un drum spre realitățile spirituale care se percep la nivel spiritual, după ce urcăm scara care produce fenomenul, după cum spune Mircea Eliade.

Mulțumiri

Rămân profund îndatorat persoanelor care m-au ajutat să transcriu omiliile din formatul audio în formatul scris. Vreau să adresez cuvinte de mulțumire și recunoștință și persoanelor care au avut răbdarea plină de credință, la fel, de altfel, ca și cele care au transcris predicile din formatul audio în formatul scris, că prin această colaborare participă la o lucrare de zidire sufletească a unor oameni pe care nu-i vom vedea niciodată în această viața pământească, dar pe care nădăjduim să-i vedem dincolo, în lumea frumoasă a lui Dumnezeu, spre care am încercat să atrag atenția și să înalț inimile cititorilor.

Mulțumesc din inimă doamnelor Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu pentru că mi-au îngăduit să preiau traducerea lor la Evanghelia după Marcu și la Evanghelia după Ioan. De ce și Ioan? Pentru că sunt câteva duminici din anul B în care liturgia Bisericii preia pericope din Evanghelia după Ioan cu scopul de a aprofunda semnificația unor evenimente mântuitoare, cum ar fi Botezul Domnului și instituirea Euharistiei, sau sărbătoarea „Christos Rege”.

Și, nu în ultimul rând, mulțumesc domnului Otniel Vereș, directorul editurii Ratio et Revelatio, care găzduiește acest proiect și știe să înțeleagă și nerăbdarea autorului care vrea să-și vadă volumul publicat cât mai repede și în condiții grafice excelente, și exigențele tipografului care depinde în ceea ce face de factori de piață și de speranțe de supraviețuire, uneori, la propriu.

Sper ca, prin meditațiile publicate aici, pasiunea Sfântului Marcu pentru Isus din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, să atingă inimile cititorilor și să le transforme în așa fel încât să mărturisească identitatea lui divino-umană, oriunde și fără teamă, și să spună împreună cu Sfântul Petru: „Tu ești Christos !”.

În Duminica Învierii, 17 aprilie 2022

Dacă doriți să ascultați prezentarea volumului cinci și a seriei “Mysterium Christi”, care a avut loc ieri la târgul de carte “Gaudeamus” de la Oradea, deschideți linkul de mai jos.

Mulțumesc din inimă episcopilor catolici prezenți la acest eveniment cultural, PS Virgil Bercea și PS Böcskei Ladislau.

Mulțumiri speciale celor doi vorbitori, Pr. Dr. Cristian Bălănean și Prof. Univ. Dr. Mihai Maci.

Mulțumiri directorului editurii “Ratio et Revelatio”, Dr. Otniel Veres, la care apare seria “Mysterium Christi”. Până acum au fost publicate cinci din cele șapte volume. La sfârșitul prezentării directorul edituri mi-a spus: “Părinte, am spart târgul. A fost evenimentul cu cei mai mulți participanți.” Cred că așa a fost.

Urmează altele.

Citește ca să trăiești în pace și să te bucuri de viață!

Cuvânt înainte

Comunitatea creștină se constituie și se formează prin Cuvânt. Cadrul specific în care se ascultă și se meditează Cuvântul Domnului este unul liturgic. De pildă, sfânta liturghie, liturgia Cuvântului, liturgia Orelor, celebrarea sacramentelor. Prima parte a sfintei liturghii se numește liturgia Cuvântului și este structurată pe lecturi de texte din Vechiul și Noul Testament și pe omilia preotului.

 În zilele de duminică liturgia Cuvântului conține trei lecturi biblice rânduite după următoarele criterii: lectura I din Vechiul Testament (cărțile istorice sau profetice); Psalmul; lectura a II-a din Scrisorile apostolice sau Apocalipsa; lectura a III-a din Evanghelii. În timpul pascal lectura I se ia din Faptele Apostolilor.

 Liturgia Cuvântului din zilele de duminică este rânduită într-un ciclu de trei ani (A,B,C), în timpul cărora se citește o mare parte din textele Sfintei Scripturi. Evangheliile sinoptice, Matei, Marcu și Luca, sunt distribuite câte una în fiecare an, și din ele se aleg pasajele cele mai semnificative din punct de vedere teologic.

Evanghelia după Ioan se citește în timpul Crăciunului, Postului Mare și al Paștelui.

Avem alte scrieri ale Noului Testament care se citesc în zilele de duminică, în măsura în care textele selectate suplimentar servesc întregirii teologiei duminicii sau sărbătorii celebrate în acea zi.

Fragmentele din Vechiul Testament sunt selectate în funcție de evanghelia zilei.

Dacă vrem să știm din care ciclu se citește în prezent, să folosim acest calcul simplu: anul divizibil cu trei este C, de pildă 2019. Asta înseamnă că 2020 este A, iar 2021 este B.

 Unitatea tematică a lecturilor este construită în jurul evenimentului care se celebrează. Fiecare duminică are o unitate teologică care leagă evanghelia, prima lectură și psalmul.

 Evangheliile sinoptice conțin elemente despre viața, faptele și cuvintele lui Isus, dar și informații despre viața celei de-a doua generații de creștini după moartea și învierea lui Isus. Este vorba despre generațiile care au trăit între 65 și 80, ani în care Biserica a crescut și, în același timp, s-a confruntat cu probleme specifice legate de dezvoltarea comunității, cum ar fi asumarea identității creștine și raporturile misionare cu lumea.

Biserica despre care se face vorbire în evangheliile sinoptice era răspândită pe coastele Mării Mediterane, în estul Siriei și la Roma, dar și în zonele elenizate ale imperiului roman.

Evanghelia după Marcu a fost scrisă între anii 65-70 și reprezintă suportul esențial pentru celelalte două Evanghelii, cea după Matei scrisă între 70-75 și cea după Luca, scrisă între 75-80.

Potrivit unor mărturii ale tradiției, Matei ar fi scris evanghelia în aramaică, dar la noi a ajuns în limba greacă. A fost scrisă în Palestina sau în Siria, nu se știe exact. Destinatarii inițiali erau evrei, pentru că evanghelistul caută să demonstreze că Isus Christos este Mesia, atât prin prezentarea genealogiei, deci a apartenenței lui Isus la familia regală a lui David, cât și prin referirile la profețiile din Vechiul Testament despre Împărăția inaugurată prin întruparea Fiului lui Dumnezeu.

Evanghelia după Matei se citește în anul A, dar nu în întregime, ci doar anumite fragmente, care conferă celor care participă duminica la liturghie o viziune de ansamblu asupra Evangheliei după Matei.

Evanghelia începe cu evenimentele din copilăria lui Isus și se termină cu aparițiile celui Înviat. Între aceste două momente sunt introduse predicile sau cuvântările lui Isus, care reprezintă partea cea mai bogată a Evangheliei după Matei. Am identificat cinci predici cu teme specifice: Predica de pe Munte în care găsim categorii esențiale ale catehezei evanghelice (cap. 5-7), predica despre misiune și condițiile necesare pentru răspândirea mesajului lui Isus (cap. 10), predica în parabole despre taina Împărăției în lume și despre Biserică (cap. 13), predica despre comunitate și probleme fundamentale ale comunității credincioșilor (cap. 18) și predica eschatologică sau despre timpurile de pe urmă cu precizări pastorale despre așteptarea și pregătirea celei de-a doua veniri a lui Christos (cap. 24-25).

 Obiectul principal al meditațiilor din acest volum sunt două teme semnificative pentru evanghelistul Matei, pentru Biserica de la începuturile creștinismului, dar și pentru noi, astăzi. Prima este legată de cateheza credinței, o temă pe care apostolul Matei o încadrează în orizontul Învierii. Prin urmare, Învățătorul unic și Catehetul adevărat din Biserică este Christos Înviat. Cele cinci predici ce se regăsesc între capitolele 5 și 25 conțin ipsissima vox Christi sau cuvinte rostite personal de Isus.  Matei a vrut să atragă atenția Bisericii de ieri și de azi și prin acest argument de natură verbală că Isus este singurul și adevăratul Învățător al credinței.

 A doua temă semnificativă este dreptatea. Aceasta se deosebește de dreptatea din învățătura fariseilor sau din filosofia greacă. Dreptatea creștină înseamnă orientarea vieții discipolului spre valorile Împărăției lui Dumnezeu, practica constantă a rugăciunii și trăirea iubirii universale față de aproapele. Evanghelistul Matei argumentează că Isus este Învățătorul acestui nou fel de dreptate. El este cel drept prin excelență pentru că a acceptat voința Tatălui de mântuire a tuturor oamenilor și și-a dăruit viața pentru ca toți oamenii să aibă viață.

 Referitor la autorul Evangheliei după Matei nu sunt dubii că ar fi altcineva decât Matei sau Levi (vezi Marcu 2, 14 și Luca 5, 27) din Cafarnaum, care, ca profesie, era vameș. Isus l-a chemat să intre în grupul discipolilor zicându-i: „urmează-mă!”, iar Matei vameșul a lăsat toate și l-a urmat. A dat o masă la care l-a invitat pe Isus și discipolii săi. Alte informații despre el nu mai avem. Potrivit tradiției, a murit ca martir în Etiopia. Relicvele lui se află astăzi la Salerno (Italia).

 Am adunat între coperțile acestui volum omiliile la Evanghelia după Matei rostite în Anul A al timpului de peste an (2017 și 2020), în catedrala „Sfântul Iosif” din București, la liturghia de la 12.15. Toate omiliile pornesc de la textul Evangheliei după Matei, cu o singură excepție, este vorba despre Botezul Domnului din duminica a II-a când s-a luat un fragment din Evanghelia după Ioan. Ar mai fi încă o excepție, de pildă, pericopa evanghelică despre Sfânta Treime, dar omilia la această sărbătoare va fi publicată în ultimul volum al seriei Mysterium Christi. Menționez că din acest volum lipsește meditația la duminica a IX-a. Această absență trebuie considerată ca o dovadă în plus a faptului că meditațiile provin din dialogul preotului cu comunitatea, unde omilia se face și cu inima, nu doar cu mintea. Dacă acest dialog nu a avut loc, și deci a rămas un gol în lista predicilor, l-am lăsat așa, pentru că nu am avut de gând să completez lista cu o omilie gândită la birou. Pentru mine este ceva esențial să prezint Cuvântul Domnului în fața oamenilor. Fluxul de energie pozitivă care trece dintr-o parte într-alta, de la preot la comunitate și de la comunitate la preot, îl veți simți și în meditațiile din acest volum

Am fost ajutat de mai multe persoane de bunăvoință să transcriu omiliile din formatul audio în formatul scris. Prima variantă a predicilor este înregistrată video/audio și se găsește pe conturile mele de pe Facebook și de pe Youtube, precum și pe blogul meu personal: https://www.wilhelmdanca.ro

Am reformulat anumite fraze și propoziții din omiliile transcrise, fiindcă știma de la Fericitul Vladimir Ghika, care obișnuia să spună „ar fi o catastrofă să vorbești așa cum scrii și să scrii așa cum vorbești”. Cu toate acestea, recitind manuscrisul, am observat că influențele stilului vorbit au rămas în textele meditațiilor pe care le public acum. Le-am lăsat intacte, asumându-mi toate riscurile, deoarece vreau să se știe că ele provin dintr-o lume vie.

 Mulțumesc din inimă persoanelor care m-au ajutat să transcriu omiliile și să le corectez. În timpul colaborării noastre am avut impresia că ele cred mai mult decât cred eu în reușita acestui proiect. Îmi exprima și aici recunoștința pentru determinarea, dăruirea și discreția lor.

Mulțumesc mult doamnelor profesoare Francisca Băltăceanu și Monica Broșteanu, care mi-au pus la dispoziție traducerea în limba română a Evangheliei după Matei.

Mulțumesc din suflet domnului Otniel Vereș, director al editurii Ratio et Revelatio din Oradea, care găzduiește în spiritul fraternității creștine proiectul editorial intitulat Mysterium Christi, ce a ajuns acum la volumul IV.

Pun în mâinile cititorilor Meditațiile la Evanghelia după Matei cu speranța că, prin cuvintele mele, Cuvântul lui Isus va ajunge la urechile lor și va pătrunde mai adânc în inimile lor.

Cer ajutor de la Sfântul Matei pentru toți cei ce vor deschide această carte ca să înțeleagă ceea ce citesc și să trăiască ceea ce au înțeles.

În sărbătoarea „Christos Rege”, 21 noiembrie 2021

Wilhelm Dancă

A sărbători înseamnă a da sens vieții. Sărbătoarea confirmă că existența omului și lumea ca întreg sunt bune. Sărbătoarea este o celebrare a memoriei și a speranței. Memoria se referă la evenimente importante din istoria personală și comunitară, care în timpul sărbătorii devin mai luminoase și mai deschise față de speranță, pentru că anticipă viitorul sau conțin fragmente de viitor. Sărbătoarea este o experiență de comunitate și în comunitate; anumite valori comune devin puncte de referință care îi unesc pe membrii unei comunități.

Pentru creștini sărbătoarea cea mai mare este Paștele Domnului, care durează cincizeci de zile, de la Paști la Rusalii. Se celebrează ca și cum ar fi un sacrament al celor cincizeci de zile. Cei de curând botezați și cei care s-au înnoit sufletește prin spovadă participă cu mare bucurie la acest sacrament. Dar nu numai ei, ci și ceilalți credincioși, chiar dacă nu sunt bine pregătiți; întreaga Biserica este în sărbătoare.

Paștele este o sărbătoare centrată pe trăirea evenimentului Învierii lui Christos. Nu este vorba despre o aducere aminte teoretică, fără conținut, ci de o trăire sacramentală sau o experiență integrală de credință; se deosebește de alte experiențe similare prin cântarea Aleluia. Datorită trăirii integrale la care invită experiența pascală creștinii interpretează întreaga istorie prin prisma Învierii.

Fiind victoria vieții asupra morții creștinii care cred în Înviere nu se mai tem de nimic și se simt complet liberi. De aceea bucuria însoțește trăirea sărbătorilor pascale.

Într-adevăr prima trăsătură specifică a Paștelui este bucuria care se bazează pe credința că Isus Christos a înviat din morți și i-a făcut părtași la înviere pe discipolii lui. De asemenea, se sprijină pe aparițiile și prezența continuă a Celui Înviat în mijlocul ucenicilor săi; ele sunt simbolizate de lumânarea pascală care se aprinde la toate liturghiile din duminicile dintre Paști și Rusalii.

O a doua caracteristică importantă a sacramentului celor cincizeci de zile este libertatea ca rod al mărturisirii păcatelor și al confirmării iertării lor prin participarea la Euharistie. Libertatea pascală a creștinului trezește în alții dorința de libertate prin simpla ei manifestare.

Altă calitate semnificativă a Paștelui este trăirea comuniunii frățești care rezultă din sacrificiul lui Christos. Prin jertfa lui întreaga omenire a devenit un singur popor. Învierea a dărâmat zidurile despărțitoare dintre oameni, fie ele culturale, sociale, politice sau religioase. Cine crede în Înviere intră în comuniune cu celelalte inimi care-l laudă pe Dumnezeu pentru mântuirea lor și slujirea fraților.

Pe scurt discipolii care participă la Înviere sunt chemați să recunoască și să mărturisească manifestările lui Isus înviat în Biserică și să devină instrumente ale acestor manifestări în lume.

În volumul „Meditații despre Paște” am aprofundat vestirea învierii lui Christos, prezența lui în mijlocul ucenicilor și darul Duhului Sfânt. Am subliniat importanța celei de-a doua duminici a Paștelui în care Isus înviat apare din nou în mijlocul discipolilor și consacră în felul acesta ritmul duminical și-i dezvăluie sensul. De atunci încoace duminica este ziua în care Domnul apare în mijlocul comunității ucenicilor adunați la un loc. Cel Răstignit-Mort-Înviat vorbește dezvăluind sensul Scripturilor și-i invită pe discipoli să trăiască misterul său pascal, precum în cazul Sfântului apostol Toma, și le dăruiește pacea.

Am meditat alte apariții ale lui Isus înviat și contextul acestora, cum ar fi frângerea pâinii la Emaus, actul concret al lui Isus înviat de a lua masa împreună cu ucenicii, pescuirea minunată datorită Cuvântului său. De asemenea, am aprofundat câteva imagini și simboluri pascale. Printre acestea sunt Isus-Bunul Păstor, Isus-Calea, Adevărul și Viața, Isus-vița adevărată. În sfârșit am meditat darurile Celui Înviat, ca de pildă, iubirea fraternă, pacea, Duhul Sfânt Mângâietorul, dar și promisiunile sale de a-i ocroti întru adevăr și unitate pe ucenici prin puterea iubirii și a Duhului Sfânt. În meditațiile finale am arătat că Duhul Sfânt desăvârșește Paștele lui Christos prin intermediul Bisericii. Mânați de puterea lui Isus înviat și de credința în El, apostolii am pornit în misiune în urmă cu circa două mii de ani. Vestirea lor a ajuns până la noi. În calitate de urmași ai primilor ucenici martori ai Învierii suntem chemați să continuăm vestirea lui Christos Răstignit-Mort-Înviat până la marginile lumii.

Prin aceste „Meditații despre Paște” le adresez cititorilor invitația de a vesti Învierea lui Isus, fiecare după puteri, acolo unde se află. Orice loc și orice timp poate fi un Emaus. Cultivând bucuria credinței pascale, trăind libertatea obținută prin iertare, împărtășind darurile lui Isus înviat, în special pacea, sperăm să devenim capabili să recunoaștem semnele apariției lui în momentele de frică, de mâhnire și de descurajare. Să vestim Învierea nu atât prin cuvinte cât mai ales prin fapte. Astfel, cântând Aleluia pascal, vom fi și credibili, și molipsitori.

Am păstrat structura pe care am urmat-o în primele două volume din seria Mysterium Christi, „Meditații despre Crăciun” și „Meditații despre Postul Mare”. Prima meditație are un caracter filosofic. Am încercat să descopăr ce fel de așteptări au filosofii care bat la porțile Învierii. L-am întrebat pe Ludwig Wittgenstein, Paul Ricoeur și Jacques Maritain. În ultima meditație m-am oprit din nou la Vasile Voiculescu și am analizat conținutul teologic pascal dezvoltat de poet în două poezii, „Emaus” și „Păstorul rău”. Între aceste două meditații se află cele care dezvoltă teme specifice sacramentului celor cincizeci de zile, adică de la Duminica Paștelui până la Rusalii. Am pus la dispoziția celor care vor să urmeze o lectură ghidată un îndrumar liturgic.

Sper ca volumul să le ofere cititorilor motive întemeiate pentru a transforma tradiționala sărbătoare a Paștelui într-o sărbătoare a bucuriei, a libertății și a comuniunii fraterne.

Christos a înviat!

Postul Mare este un drum de pregătire pentru sărbătoarea Paștelui. Biserica îl parcurge meditând marile momente ale istoriei mântuirii cu ajutorul lecturilor biblice. Astfel, trec prin fața ochilor minții noastre creația și căderea primului om, viața și mesajul patriarhilor, exodul sau ieșirea din Egipt, regatul lui David, viața și mesajele profeților. Lecturile ne arată cum Dumnezeu duce la bun sfârșit lucrarea lui de mântuire prin fapte concrete. Îl cheamă pe om la credință și la viață, îl invită să o încheie o alianță și îi trimite un ajutor în persoana Duhului Sfânt.

Lecturile biblice din prima duminică a Postului Mare conțin o sinteză scurtă a istoriei mântuirii. Astfel, istoria omenirii este văzută ca un loc al ispitirii. Primul om a cedat tentației diavolului și nu a acceptat să trăiască din cuvântul lui Dumnezeu și să se conformeze planului său de mântuire. Noul Adam, Christos, învinge ispita pentru că se hrănește cu tot cuvântul care iese din gura Tatălui și își asumă în mod liber voința lui. De aceea, Sfântul apostol Paul constată: „unde s-a înmulțit păcatul, a prisosit harul” (Rom 5, 20). De aceea, omul care vrea să învingă ispita trebuie să meargă pe urmele lui Isus, să intre în pustiu postind și împlinind voința Tatălui. Istoria noastră întreagă apare ca un drum prin pustiu, o căutare a Domnului și a cuvântului său dătător de viață pentru a putea ajunge la „țara promisă”.

În acest volum aprofundez drumul istoriei mântuirii potrivit temelor din fiecare an liturgic. Încep cu prima duminică din Postul Mare și termin cu Duminica Floriilor. Meditațiile din anul A sunt consacrate catecumenilor de ieri și de azi. Acestora le este adresată invitația de a (re)descoperi elementele ritului Botezului cu ajutorul catehezelor baptismale despre apă, lumină, viață, credință, simbolul credinței, rugăciunea Tatăl Nostru. Meditațiile din anul B dezvoltă tema alianței sau a legământului și a misterului pascal al lui Christos. Invitația are un conținut precis, și anume acela de a-l întâlni pe Christos care, prin misterul său pascal, se jertfește pe sine pentru mântuirea noastră. Meditațiile din anul C dezvoltă tema împăcării cu Dumnezeu în sacramentul spovezii ca pregătire pentru celebrarea Paștelui.

În spirit de continuitate cu structura din primul volum am început meditațiile cu trei modalități de raportare la cruce ale unor filosofi reprezentativi pentru cultura modernității. Este vorba despre Georg Wilhelm Friedrich Hegel, Antonio Rosmini și Romano Guardini. Apoi am încheiat meditațiile cu câteva gânduri și sugestii de trăire a credinței în moartea și învierea Domnului cu ajutorul lui Vasile Voiculescu.

Textele biblice sunt luate din traducerea realizată de Monica Broșteanu și Francisca Băltăceanu. Mulțumesc și pe această cale pentru că mi-au pus la dispoziție varianta electronică a traducerii.

Referitor la metodologie nu am introdus note la subsolul paginilor, cu excepția meditației filosofice, pentru a nu îngreuna lectura. Am făcut trimitere, totuși, atunci când a fost cazul la volumul, cartea autorului citat. Coordonatele bibliografice complete ale lucrării le-am introdus în bibliografia de la sfârșit. Nota bene! Am trecut în bibliografie doar lucrări scrise sau traduse în limba română.

Am pregătit un ghid liturgic pastoral căutând să vin în întâmpinarea acelora care doresc să mediteze temele specifice ale Postului Mare potrivit succesiunii duminicilor din anii liturgici A, B, C. Nu am propus același număr de meditații pentru o aceeași duminică. Numărul acestora este rezultatul firesc al implicării mele în proiecte pastorale diferite de celebrarea duminicală a liturghiei.

Meditațiile sunt adaptări după omiliile rostite la liturghia de la 12.15 în catedrala „Sfântul Iosif” din București în timpul Postului Mare (2014-2020). Pentru realizarea acestei lucrări am fost ajutat de mai multe persoane generoase. Au fost ca un fel de „Simon din Cirene”. M-au ajutat să-mi duc Crucea – Mysterium Christi – până pe Calvar. Le port o recunoștință profundă. Sunt convins că sunt printre cei care se bucură de o atenție deosebită din partea Domnului Răstignit-Înviat. Mulțumesc din inimă editurii Ratio et Revelatio din Oradea, domnului Otniel Vereș, pentru că găzduiește cu multă prietenie proiectul Mysterium Christi.

Istoria oamenilor manifestă dorința de reînnoire la nivel personal, schimbarea în bine a moravurilor și revigorarea spiritului binelui comun. Această dorință o simte fiecare dintre noi. Momentele tari sunt atunci când observăm că s-a creat o formă de sclavie, de violență sau de nedreptate. Postul Mare este un timp potrivit pentru a verifica statutul dorinței noastre de schimbare și de înnoire.

Meditațiile despre Postul Mare vor să fie un ghid care conduce la schimbare. Sper ca acest volum să hrănească speranța creștină a înnoiriii sufletești. De asemenea, sper ca lecturând aceste meditații să putem suporta mai ușor enigma morții și drama păcatului.

București, Sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului”          2 februarie 2021