Wilhelm Dancă

În fragmentul din predica de pe munte pe care l-am ascultat astăzi Isus a vorbit despre calitatea relațiilor dintre creștini/oameni (Mt 5, 17-38). Aceste relații nu trebuie să fie pătate de mânie, de dorințe păcătoase și de falsitate. Există în lumea de astăzi, ca și-n lumea lui Isus, o cultură sau non cultură a violenței, a dorințelor necontrolate și a minciunii. Fiind victime ale acestei non culturi multidisciplinare unii dintre creștini ajung să se creadă procuri, salvatori sau victime.

Evident, este vorba de creștini procurori închipuiți. Ei judecă relațiile dintre oameni și stabilesc potrivit gândirii lor slabe ceea ce trebuie făcut. Nu admit ca prietenii sau rudele lor să se comporte în alt mod. Acești creștini sunt victime ale unui exces de putere, de egoism, de individualism care de obicei se manifestă violent, abuziv și intruziv.

Non cultura violenței din zilele noastre este vehiculată cu mult zel de mijloacele de comunicare socială. Există un fel de legătură între cele două, adică între violență și audiența de care are nevoie mass media. Astfel am ajuns să ne obișnuim cu violența. Haina estetică a violenței a devenit un fel de cușcă sau capcană din care trebuie să ieșim găsind soluții potrivite după fiecare caz. Cele mai inocente victime sunt copiii, tinerii.

Creștinii așa zis salvatori sau mântuitori își asumă problemele altora fără să li se ceară lucrul acesta. Avem de-a face și aici cu un exces de putere, de egoism și de individualism. Consecințele sunt negative atât asupra acelora care ar trebui „salvați”, cât și asupra salvatorilor. De multe ori acești salvatori sunt victime ale non culturii dorinței de a fi văzut în public. Sau, a dorinței de a fi lăudat și apreciat de alții.

În fine unii dintre creștini își asumă statutul de victime și joacă acest rol în mod convingător. Ei cred că o duc rău din cauza semenilor, a societății în care trăiesc. Nu-și asumă nicio vină. Alții le vor răul. Punct. Se consideră blestemați. Spun că nimeni nu vrea să-i ajute. Nici Dumnezeu nu-și mai amintește de ei. Printre altele, mulți creștini ajung în această situație pentru că nu reușesc să facă față spiritului competițional care domină lumea în care trăim. Non cultura dorinței este susținută de acest spirit.

Cum pot creștinii să scape din aceste capcane spirituale, culturale? Care sunt mijloacele spirituale pe care creștinii le au la îndemână pentru a putea realiza schimbarea de direcție pe care o sugerează Isus? Cum să depășească excesul de „estetică” din zilele noastre și să ajungă la un mod de viață mai etic, mai religios? Propuneri de răspunsuri și de căi de ieșire în predica postată mai jos.