În sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” se celebrează Ziua Mondială a Vieții Consacrate. Am arătat la omilie că datorăm foarte mult persoanelor consacrate. Am explicat cine sunt „consacrații”. În primul rând toți cei botezați. Apoi călugării, călugărițele, preoții și episcopii care trăiesc forme speciale de consacrare. Deși au avut un rol deosebit în evoluția socială, culturală, politică, spirituală și morală a omenirii, astăzi sunt în criză. Se închid seminarii, mănăstiri, institute de viață consacrată.
Pornind de la Luca 2, 22-40, Evanghelia sărbătorii, am sugerat câteva direcții de primenire a vieții religioase. Mai întâi am privit la bătrânul Simeon. De la dânsul putem învăța să trăim cu Duhul Sfânt asupra noastră. De asemenea, să fim cu brațele libere, ca să-L putem primi pe Isus, Mesia. Și, nu în ultimul rând, să avem tonalitatea justă și cuvântul potrivit în dialogul cu semenii. Dar și cu Dumnezeu.
Apoi am privit la profetesa Ana. „Era acolo”, notează Luca. Lucrul acesta înseamnă disponibilitate, răbdare, perseverență în a aștepta întâlnirea cu Isus. Și încă ceva. Dacă a trăit ca văduvă mulți ani doar pentru Domnul, înțelegem că Mesia a fost „prioritar” în viața ei. Așadar, reperele vieții consacrate sunt Duh Sfânt, brațe libere, tonalitate justă, răbdare și dăruire completă Domnului.
Între aceste coordonate se trăiește viața consacrată. De ce nu se întâmplă mereu lucrul acesta? Sunt cauze exterioare (=diavolul) și cauze interioare (=propria libertate needucată).
Detalii în articolul postat mai jos.
- 2 februarie 2022
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii