Wilhelm Dancă

„Dați-mi 10 oameni dezlipiți de cele materiale și voi converti lumea!” Această vorbă a fost rostită de sfântul Filip Neri (1515-1595). Am aprofundat-o în contextul dialogului lui Isus cu cărturarii care făceau donații la templu. Vezi Marcu 12, 38-44. Cărturarii erau falși, se prefăceau că sunt generoși, dar inima lor nu era la Domnul. Contrapunctul îl reprezintă văduva săracă. Spre deosebire de cărturarii ipocriți, care dăruiau din ceea ce le prisosea, văduva a dat tot ce avea. Dărnicia totală a văduvei este imaginea iubirii complete față de Dumnezeu. Astfel, a-l iubi pe Dumnezeu cu tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată ființa înseamnă să nu măsurăm iubirea Domnului. Pentru a atinge acest ideal am considerat că sunt necesare trei condiții.

Prima, omul să caute să se dezlipească de cele materiale sau temporale. Să nu-i pese de ce spun unii și alții atunci când pune suflet în activitățile sale. Adică, să fie un profesionist foarte bun și să nu țină cont de critici. De asemenea, să nu pună preț pe reacțiile celor din jur când este vorba de a dăuri lui Dumnezeu iubirea sa. Să nu fie atent în mod exclusiv la imaginea sa printre colegi, prieteni, vecini și, de dragul acestei imagini, să sacrifice iubirea de Dumnezeu.

A doua, omul să dăruiască darurile sale cu bucurie. Nu din obligație, nu cu zgârcenie, nu din superstiție. Maica Tereza de Calcuta spune că cine dăruiește cu bucurie dăruiește de două ori. Dăruirea totală de sine lui Dumnezeu este cu adevărat „totală” când e făcută cu bucurie.

A treia, dăruirea pune accentul pe calitatea iubirii, nu pe cantitate. Iubirea lui Dumnezeu este totală, dacă nu este restrânsă sau cuantificată de nimic. Iubirea de Domnul devine ipocrită când se acordă mai multă atenție intereselor materiale sau egoiste.

Astăzi văduva săracă ne transmite un mesaj simplu, dar angajant. Iubirea de Dumnezeu să fie autentică, totală, cu bucurie, fără pata egoismului. Să nu umblăm cu jumătăți de măsură, căci nu-l înșelăm pe Dumnezeu, ci pe noi înșine. Soren Kierkegaard a vorbit despre autenticitate în relația cu Dumnezeu. Lucrul acesta este posibil dacă trăim în timpul prezent al lui Isus Christos. Sau, dacă devenim „contemporani” cu Isus. Astfel intrăm în timpul mântuirii care este un prezent continuu.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Banii sunt ochiul diavolului, se spune. Când diavolul clipește din ochi puțini îi rezistă.

Circulă o glumă cu suport în realitate. Întreabă un jurnalist: „Domnule, ai auzit că politicianul cutare a luat mită un milion de euro?” „Da”, răspunde cetățeanul de pe stradă. „Dar dumneata ai lua mită un milion de euro?”. „Da, aș lua, dar cine-mi dă”, a zis intervievatul.

Recent un scandal public a fost declanșat de filmul „Marele Alb” realizat de grupul editorial Recorder. Potrivit filmului, care are deja peste 3 milioane de vizualizări, există suspiciuni cât privește transparența folosirii banilor publici în Biserică. Filmul trebuie urmărit cu ochi critic. Nu discut adevărul sau neadevărul din spatele replicilor din film. Nu analizez faptul că unele fraze sunt trunchiate. Problema e că lumea dă dovadă de mare sensibilitate când vine vorba despre banii din Biserică.

Banii sunt necesari în viața Bisericii. Totutși, uneori blochează sau distrug libertatea ei de slujire. Banii murdari confiscă libertatea slujitorilor lui Dumnezeu. Clar! Ucenicii lui Isus de ieri și de azi știu care este comportamentul corect față de bani. Câteodată uită.

Astăzi am avut ocazia să auzim din nou care este atitudinea lui Isus față de bani. Am ascultat Evanghelia de la Marcu 12, 38-44. În acest fragment este vorba despre oferta văduvei sărace de la templul din Ierusalim. Isus a dat-o ca exemplu pentru a încheia discursurile publice ținute la Ierusalim. Văduva a dat ultimii săi bănuți pentru întreținerea templului și a slujitorilor lui.

Gestul este susținut de trei atitudini de fond. Prima e dezlipirea de bani și, în general, de bunurile materiale. Suntem invitați să fim stăpânii lucrurilor, nu sclavii acestora. A doua e generozitatea prin care creștem în asemănarea cu Dumnezeu cel Bun. Omul generos își lărgește în timp și spațiu prezența, asemenea lui Dumnezeu. A treia e încrederea în Dumnezeu, singura speranță a văduvei sărace. Femeia a dat tot, „holon ton bion”, în greacă. Și-a dat viața întreagă pentru cauza Bisericii și a lui Dumnezeu. Acest gest exprimă încredere totală în Domnul.

L-am citat pe sfântul Filip Neri. Acesta spunea că, dacă ar găsi vreo zece oameni dezlipiți de bunurile materiale, ar schimba lumea. Nu i-a găsit. De aceea, am vorbit astăzi la omilie despre aceste lucruri.

Detalii în articolul postat mai jos.