Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi la creștinul ca un alt Christos pornind de la Marcu 8, 27-35. Finalul acestei Evanghelii se termină cu îndemnul de a-L urma pe Christos. În latină s-a spus că este vorba despre „sequela Christi”. Și tot, în latină, pentru a cuprinde și alte aspecte, s-a spus „imitatio Christi”. Adică, „Imitațiunea lui Christos”, cum a tradus în limba română Andrei Brezianu. Cartea se găsește la editura ARCB din 1992 încoace.

M-am oprit la cele două condiții pregătitoare ale urmării sau imitării lui Christos. Prima este „renunțarea la sine”. Am folosit deosebirea dintre șef și model propusă de Max Scheler. Șeful își impune voința. Modelul întruchipează o valoare și, ca atare, atrage pe alții. Renunțarea la sine a ucenicului înseamnă să devină model, adică să-i atragă pe alții. A doua este „să-și ia crucea”. În cazul de față Crucea este și semn de apartenență la Dumnezeu, la Christos. Noi suntem pecetluiți cu Sfânta Cruce încă de la botez. Trăim la umbra ei, de aceea, pentru noi, înseamnă că aparținem Sfintei Treimi. Urmarea sau imitarea lui Christos nu se reduce la respectarea unui cod legislativ sau a unor reguli morale. Imitarea lui Christos înseamnă comuniune de destin cu Mântuitorul. Cu alte cuvinte, urmarea lui Christos înseamnă asimilarea Persoanei, a sentimentelor și a faptelor Sale. Evident, imitațiunea lui Christos are accente personale. Fiecare creștin le pune potrivit vârstei, charismei, vocației și stării sale de viață.

Să încercăm să nu-l copiem pe Christos, să nu-l maimuțărim, ci să-l imităm. Sau, să asimilăm Persoana Lui în viața noastră. Să încercăm să ne solidarizăm mistic cu Christos, trăind iubirea sa întreagă. Să ne asumăm iubirea Lui de Dumnezeu și de oameni. Așadar, să fim imitatorii lui Dumnezeu, să umblăm în iubire, să fim ofrandă plăcută lui Dumnezeu-Iubire. Vezi Efeseni 5, 1-2.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Chemarea lui Matei a fost în centrul meditației de astăzi. Precizez că începând cu această duminică am reluat meditațiile la Evanghelia după Matei. Ele au fost întrerupte de timpul pascal, un timp binecuvântat.

M-am oprit la chemarea apostolului Matei dintr-un motiv simplu. Și anume, pentru că exprimă pe scurt esențialul tuturor chemărilor din lumea creștină. Putem spune că este o metaforă sau un simbol al chemării creștine ca atare. Am subliniat trei verbe vocaționale. Ele descriu trei acțiuni săvârșite de Isus.

Primul verb este „a trece”. În capitolele 8 și 9 din Evanghelia după Matei, Domnul înfăptuiește mai multe minuni. Ele au loc în diferite localități de pe malurile Mării Galileii. De aceea, El trece dintr-o parte în alta, dar și prin vieților acelora care au nevoie de ajutor. Acțiunea de trecere face trimitere la primul „Pesah” sau Paște când Dumnezeu a trecut prin viețile evreilor în Egipt. Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, Mesia, trece din nou. El este Paștele cel nou. Apoi verbul a trece se referă și la lucrarea iubirii. Aceasta presupune ieșirea din sine și trecere în viața celuilalt. Iubirea îl determină pe Isus să „treacă” prin viața lui Matei sau Levi, vameșul.

Al doilea verb e „a vedea”. Isus l-a văzut pe Matei și l-a ales. Întâlnirea dintre oameni și Dumnezeu are loc la nivelul privirii. Domnul ne privește, iar noi îl vedem. Chemarea lui Matei presupune momentul în care privirile dintre Acela care cheamă și cel chemat se întâlnesc.

Al treilea verb este „a chema”. Invitația punctuală a lui Isus e de „a-L urma”. Urmarea se face nu prin vorbe, ci prin fapte. Matei l-a urmat și prin vorbe, totuși, pentru că a scris „o evanghelie”, dar și prin fapte. Potrivit tradiției creștine, Matei a murit martir în Etiopia.

În fine, răspunsul lui Matei la chemarea lui Isus a fost prompt, total. Pictorul Caravaggio arată într-un tablou din 1600 că acest răspuns ține de lumina care vine de la Christos. Icoana „Chemarea lui Matei” se găsește în Biserica francezilor de la Roma. Toți creștinii sunt chemați să-L „urmeze” pe Isus. Chemările sau carismele sunt diferite, la fel și slujirile, dar urmarea este una singură. Ea se rezumă la a ne lăsa copleșiți de Lumina, care este Christos.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi am vorbit la omilie despre condiția ucenicilor de urmăritori ai lui Christos. Primii discipoli au obținut acest statut după ce alte două acțiuni importante au avut loc. Mai întâi fiecare a fost văzut personal de Isus. Apoi fiecare a fost chemat nominal să-l urmeze. Cam la fel stau lucrurile și în privința chemării care ne-a fost adresată prin intermediari, nu direct de Isus, ca să devenim discipoli.

Am desprins din evanghelia duminicii (Mc 1, 14-20) și am dezvoltat trei verbe care constituie identitatea creștinului. Este vorba despre a vedea, a chema și a urma. Am arătat că la începutul existenței noastre creștine a fost o persoană vie, care ne-a văzut și prin care Christos ne-a chemat. A fi chemat de Christos este o mare demnitate. Chemarea nu se referă doar la viața de preoție sau de persoană consacrată. Fiecare botezat este chemat să intre în Împărăția inaugurată de Isus Mântuitorul. Chemarea se trăiește potrivit stării de viață a fiecăruia. Este vitală asumarea conștiinței de chemat la a face parte din Împărăția lui Dumnezeu.

Răspunsul la chemarea Domnului înseamnă convertire, schimbare, transformare. Trebuie lăsate toate care împiedică drumul spre sau nu poartă amprenta Împărăției lui Dumnezeu. Această împărăție nu înseamnă putere, bunăstare materială, ci bunăstare și putere spirituală, pentru că se construiește pe adevăr, dreptate, pace și iubire. Invitația sau chemarea la Împărăție este adresată tuturor, bolnavi sau sănătoși, păcătoși sau drepți. Este greu să duci un bolnav la spital. Ce să mai spunem de unul sănătos? Cum putem accepta această invitație deosebită?

Am amintit că, astăzi în Duminica Bibliei, Isus pune la îndemâna noastră Cuvântul său ca medicament pentru trup, minte și inimă. Să nu ne fie teamă! Să ne tratăm cu acest medicament, să ne lăsăm văzuți și chemați de Domnul ca să-l putem urma cât mai „sănătoși”. Detalii în articolul postat mai jos.