Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Cuvântul lui Dumnezeu rodește în condiții de umilitate, răbdare și încredere

Am vorbit duminica trecută despre Cuvântul lui Dumnezeu. L-am comparat cu sămânța aruncată de un semănător. Sugestia a venit de la evanghelistul Marcu (4, 26-34). El prezintă primele parabole ale lui Isus predicator al Împărăției. Ele se referă la sămânța aruncată de semănător și la sămânța mică din care crește pomul numit muștar. Am subliniat condițiile de posibilitate ale rodirii Cuvântului lui Dumnezeu în noi.

Am început cu încrederea, la care se referă și profetul Ezechiel din prima lectură a Duminicii a XI-a de peste an. Pe scurt, încrederea este fundamentală pentru a supraviețui în vremuri de criză. Evident, vorbim despre încrederea în promisiunea lui Dumnezeu că va fi cu noi. Mereu. Deci, și în timpul crizelor de orice fel.

Am continuat cu umilința sau smerenia. Aceasta e atitudinea semănătorului care „nu știe cum” răsare sămânța și cum crește. (Marcu 4, 27). Prin comportamentul său, semănătorul spune că în sămânță există o putere de viață care îl depășește. Umilitatea semănătorului este rudă apropiată cu încrederea în puterea lui Dumnezeu.

Din cele două virtuți izvorăște și răbdarea. E o virtute rară în zilele noastre. Oamnii vor o mulțime de lucruri instantaneu, pe loc, imediat. Din păcate nerăbdarea se lărgește și la lucrurile esențiale din viața unui om. De exemplu, iubirea, credința, speranța, fericirea, simțul supranaturalului.

În concluzie, fără umilitate, răbdare și încredree Cuvântul nu rodește. Nici în noi, nici în cei care ascultă vestirea Cuvântului. Toate aceste trei virtuți sunt importante, dar cea mai mare dintre ele este umilitatea.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 20 iunie 2024