Wilhelm Dancă

Am meditat astăzi celebrele cuvinte ale lui Isus din Evanghelia după Matei 5, 13-16. Adresându-se ucenicilor, El le spune: „voi sunteți sarea pământului”. Apoi adaugă: „voi sunteți lumina lumii”. Am subliniat contextul în care sunt rostite aceste cuvinte, și anume Predica de pe Munte. Ea începe cu proclamarea fericirilor. Prin urmare, în raport cu lumea, ucenicul e „sare” și „lumină” dacă este sărac, blând, curat cu inima și făcător de pace.

Am dezvoltat rolul sării în viața oamenilor. Am observat că termenul „sal-is” din latină a intrat în rădăcina multor cuvinte din limba română. De exemplu, salvator, salvare, salutare, salariu și altele. Toate au de-a face cu funcția sării, și anume aceea de a conserva viața și de a da gust sau savoare bucatelor. În calitate de „sare a pământului”, ucenicii sunt chemați să dea savoare lumii în care trăiesc. Cum? Prin „faptele lor bune”, cum spune Evanghelia. Trăind și folosind limbajul carității, nu atât prin vorbe, cât prin fapte. Așadar, ucenicii sunt sarea pământului, dacă trăiesc „adevărul” lui Christos, care s-a jertifit pentru oameni din iubire. Orice formă de conformism la spiritul egoist al lumii face ca discipolii să nu mai fie relevanți, de aceea vor fi călcați în picioare. Viața zidită pe Adevărul/Iubirea de oameni fără rest a Domnului Christos dă savoare lumii.

Am aprofundat și tema luminii subliniind două aspecte, unul subiectiv și altul comunitar. Lumina ucenicului este Christos, care a spus „Eu sunt lumina lumii”. Dacă el participă la această lumină, ea trebuie să lumineze pe cei din jur. Lumina nu trebuie mușmalizată, nu trebuie acoperită, nu trebuie ascunsă. Dacă se întâmplă așa ceva, atunci trăim la nivel subiectivist legătura cu Christos „lumina luminii”. Avem aici o influență a timpurilor marcate de individualism și relativism, fie cele trecute, fie cele prezente. Lumina este lumină dacă se distribuie, dacă face comunitate.

Pe scurt, ucenicii sunt „sare” și „lumină” în raport cu lumea, dacă sunt relevanți, dacă au ceva de „spus”. Dacă nu sunt criticați sau contraziși de lume, atunci ceva nu e în regulă cu identitatea și chemarea lor. Să ne rugăm ca toți discipolii lui Isus să redescopere pasiunea pentru adevăr și transparență. De asemenea, să o pună în practică, chiar dacă trebuie să sufere, căci, nu-i așa, orice pasiune doare.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În zilele noastre este greu să întrevedem cum va arăta viața normală pe termen scurt. Cauzele sunt cunoscute. Dar este și mai greu să întrevedem cum va arăta o zi obișnuită din viitoarea viață normală. Lucrurile nu stau la fel în privința asumării condiției de ucenic al lui Isus.

Evanghelia după Marcu (1, 29-39) din această duminică prezintă momentele și acțiunile principale ale unei zile normale din viața publică a lui Isus. Astfel, Isus a predicat Evanghelia, a vindecat bolnavi și s-a rugat. Pe cale de consecință trei substantive declină identitatea ucenicului care îl urmează pe Isus: predicarea, vindecarea și rugăciunea. „Vai mie dacă nu vestesc Evanghelia”, spune sfântul Paul în 1 Cor 9, 16.

Predicarea prin fapte înainte de toate și, dacă este necesar, prin cuvinte, cum zice sfântul Francisc de Assisi. Aceasta este prima activitate a ucenicului. Astăzi este riscul ca discipolul să fie transformat în agent electoral sau sanitar. Să nu cedăm în fața acestor atracții „demonice”. Să fim ceea ce ne cheamă Domnul să fim: vestitori al Evangheliei.

Apoi, vindecarea se referă la omul întreg, nu doar la bolile și suferințele fizice. A-l ține de mână pe un bolnav poate să însemne mult mai mult decât cuvintele de îmbărbătare și, uneori, chiar decât medicamentele. Discipolii au puteri de vindecare, uneori neasumate, prin participarea la iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Pot revărsa această iubire asupra celor din jur, în special asupra celor bolnavi și încercați.

În fine, rugăciunea specifică ucenicului este rugăciunea contemplativă, rugăciunea care deschide calea spre împlinirea voinței Tatălui. Există diferite forme de rugăciune, de la cea de cerere la cea de adorație. Ultima ar trebui să fie rugăciunea preferată de discipolul lui Isus. Predicarea, vindecarea și rugăciunea – trei substantive care caracterizează activitatea obișnuită din viața normală a ucenicului. Însă de multe ori normalitatea este greu de dobândit și de menținut. Inclusiv în cazul vieții spirituale.

De aceea, dintre toate, cea mai importantă este rugăciunea, care are funcție de tampon, de apărare, atât în situațiile benefice, cât mai ales în cele malefice. Detalii în articolul postat mai jos. Să aveți o viață normală!