Wilhelm Dancă

O anumită cultură din zilele noastre abuzează de trupul uman. Susține ideea că omul poate să facă orice cu trupul său. Dar, de fapt, ajunge să-l instrumentalizeze și, în cele din urmă, să-l trateze cu dispreț sau indiferență.

Am meditat astăzi la aceste lucruri pornind de la Evanghelia după Ioan 6, 60-69. Aici Domnul Isus vorbește despre prezența sa reală, cu trupul și sângele Său, în Euharistie. Într-adevăr, dacă Domnul a luat trup omenesc și s-a jertfit pentru noi în trupul Său, dăruirea de sine este demnitatea fiecărui trup uman. Pentru a ajunge la această convingere, trebuie să facem „saltul credinței”, cum spune Kierkegaard. Adică, să trecem de la credința-ritual la credința întâlnire personală cu Isus, Sfântul lui Dumnezeu.

În Evanghelia de mai sus vedem cum Sfântul Petru face acest pas. De aceea, în altă parte, Domnul Christos i-a spus că este piatră și pe această piatră va zidi Biserica Sa.

Comunitatea din Cafarnaum nu a reușit să facă pasul spre credință, la fel și mulți dintre ucenicii care l-au părăsit. Aceștia au spus că Domnul are un cuvânt „greu” despre Euharistie. Cum să accepți că în pâinea consacrată este Trupul Domnului? Cum să primești adevărul că în vinul consacrat este Sângele Domnului? Cum să fii de acord cu așa ceva? Într-adevăr, este greu. Dar să facem deosebire între opinie și credință. În privința Euharistiei se cere credință, nu păreri personale, imaginație sau înțelepciune omenească. Iar credința înseamnă să iei drept adevărate cele spuse ție de cineva care are „autoritate”. Domnul Isus are autoritate pentru că este Fiul lui Dumnezeu sau Sfântul lui Dumnezeu. De asemenea, Domnul Isus are autoritate dacă este prietenul nostru și-l putem „tutui”. Așa a făcut Petru în dialogul final din Evanghelia de azi.

Cum să facem pasul de la credința-ritual la credința-legătură personală cu Isus? Prin saltul credinței, care este un răspuns liber la atracția Tatălui. Dacă îl facem, atunci primim o revelație extraordinară cu privire la Trupul Domnului și la demnitatea trupului nostru. Într-un anumit fel și trupul uman are „autoritatea” proprie; ea este revelată de Domnul în Sfânta Euharistie. Această „autoritate”/demnitate constă în a dărui trupul nostru spre binele celorlalți. De aceea, trupul nu trebuie abuzat, manipulat sau folosit în scopuri josnice. Demnitatea trupului se dezvoltă prin participarea frecventă și conștientă la Euharistie. Cine se hrănește cu Trupul Domnului devine tot mai asemenea Lui.

Am încheiat cu o imagine de la Sfânta Liturghie. În timpul consacrării pâinii și vinului, preotul se apleacă asupra lor. Apoi spune „în persoana lui Christos”: „Luați și mâncați, luați și beți! Acesta este Trupul meu, acesta este Sângele meu!” Dacă ne aducem aminte de această imagine, am putea să fim mai atenți cu trupul nostru. Vom înțelege că nu trebuie abuzat, instrumentalizat, manipulat sau abandonat în spitale sau la marginea drumurilor. Trupul are o demnitate specifică și unică. Să o prețuim!

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Trupul Domnului” am meditat asupra rostului acestei solemnități. Am subliniat faptul că Domnul Isus ESTE prezent în mod real în Sfânta Euharistie. Bine, și ce decurge de aici?

Mai întâi, că participarea noastră la Euharistie trebuie să fie reală, nu virtuală. De aceea, am vorbit despre necesitatea de a participa fizic la Sfânta Liturghie. De asemenea, de a face o vizită cu prezență fizică la Sfântul Sacrament, ori de câte ori avem ocazia. Și, nu în ultimul rând, când intrăm și când ieșim din biserică, să nu uităm să îngenunchem: fizic, nu spiritual. Excepție fac cei ce nu știu sau nu pot din cauza sănătății.

Apoi, că trebuie să avem respect față de prezența reală a lui Isus în aproapele care participă la Euharistie. Cine nu îngenunchează în fața lui Isus din tabernacol nu poate sta în picioare în fața semenilor săi. Astăzi, se întâmplă ca lucrurile să fie pe dos. Omul îngenunchează în fața reprezentanților puterii laice și calcă în picioare trupul lui Christos din sufletul aproapelui.

În fine, fiecare creștin este creștin dacă se împărtășește cu trupul și sângele Domnului. De aceea, se poate spune că prin împărtășire, creștinul devine ceea ce consumă. În concluzie am adresat un îndemn: să încercăm să devenim un fel de raze ale Ostensoriului cu Sfânta Euharistie. Cum? Răspândind în lume lucrarea reală a iubirii lui Christos pentru toți oamenii.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi creștinii romano-catolici au sărbătorit „Corpus Domini” sau Trupul Domnului. Celebrarea caută să stimuleze credința în prezența reală a a lui Isus Christos, Cuvântului Întrupat în Euharistie.

Am vorbit în prima parte a omiliei despre începuturile sărbătorii. Sfânta Iuliana de Liege (sec. XIII) a avut o viziune mistică. În luna plină dar cu o pată de întuneric pe ea a văzut chemarea divină la promovarea unității Bisericii și a lumii. Sfânta Iuliana a înțeles că această unitate se poate realiza prin Euharistie, care este lucrarea Sfintei Treimi. Pornind de la Evanghelia sărbătorii (Mc 14, 12-16. 22-26) am identificat trei locuri în care trebuie să verificăm dacă Trupul Domnului este în Euharistie.

Primul este legământul cu Dumnezeu Unul și Întreit care trebuie ținut, păstrat. Legământul este dovada prezenței reale a lui Isus în noi. Al doilea este masa. De la masa de altar la masa din casele noastre. Aceste mese trebuie să fie semne al comuniunii. Al treilea este iertarea. Nu se poate sta la masă în tensiune sau cu sufletul plină de dușmănie. În final am arătat că, astăzi, există riscul spiritualizării Euharistiei.

Printr-un consum excesiv de imagini, de internent și de spirit lumesc, care este un spirit individualist și rupt de realitate, se ajunge la zădărnicirea realismului Euharistiei. Conștiința că Trupul Domnului este prezent în mod real în Euharistie ne conduce la întâlnirea cu El în cei săraci, bolnavi, marginalizați. Am dat un exemplu de legătură vie cu Isus, Mielul lui Dumnezeu. Este vorba de cântecul lui Bob Dylan: „Saved” sau Mântuit.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Sărbătoarea „Trupul Domnului” mi-a oferit prilejul de a vorbi despre importanța corpului în transmiterea iubirii, a sentimentelor, a emoțiilor. Isus însuși a folosit acest mijloc pentru a-i asigura pe discipolii săi că, din iubire, vrea să rămână în ei, cu ei până la sfârșitul lumii. Această realitate tainică a iubirii permanentizate în Trupul Domnului se celebrează la sfânta liturghie.

Dar când celebrăm Euharistia sau participăm la ea devenim contemporani cu Isus de la Ultima Cină. Mai mult decât atât, suntem prezenți cu El la toate cinele și prânzurile pe care le-a luat în timpul vieții sale. Suntem alături de Isus în casa lui Matei vameșul, sau în cea a lui Simon farizeul, sau în cea a Martei și a Mariei, participăm chiar și la masa de la nunta din Cana Galilelii. Ce șansă fantastică ne oferă credința în Trupul Domnului prezent în Euharistie!

Domnul a stat la masă cu foarte mulți oameni. Evanghelia de azi (Lc 9, 11-17) vorbește despre prezența a mii de oameni. Cu aceste ocazii Isus și-a arătat iubirea, sentimentele lui de simpatie față de comeseni. Tot la fel și noi, prin participarea la Euharistie, participăm la prietenia lui Isus cu toți oamenii, în special cu cei păcătoși. Astfel, de atunci și până astăzi, Euharistia este chemare la solidaritate sau la frățietate universală.

Pâinea și vinul care se folosesc la liturghie se consumă pentru ca oamenii să trăiască. A mânca și a bea nu sunt un lux. Cine nu mănâncă pâine moare. Vinul nu este un aliment obligatoriu pentru viață. Isus este pâinea, iar cine nu mănâncă pâinea consacrată în timpul liturghiei moare, adică pierde sensul lucrurilor, al vieții. Isus este vinul, dar vinul consacrat nu ține de ordinea necesităților vitale, ci de cea a sărbătorii, a gratuității, a prieteniei. Pâinea exprimă nevoia de viață, vinul plăcerea de a exista. De aceea, împărtășirea cât mai frecventă cu Trupul Domnului este foarte importantă. Ea ne ajută să înțelegem că viața noastră este o continuă alternare între pâine și vin, între trudă și bucurie, între muncă și sărbătoare, între transpirație și satisfacție.

Totuși, de ce ar trebui să ne împărtășim cât mai des cu Trupul Domnului? Sau de ce să venim frecvent la liturghie, chiar și în cursul săptămânii? Am propus un răspuns pornind de la poezia Emiliei Caldararu, „Într-o fabrică de pâine”. Poezia începe cu aceste cuvinte: „Toți avem zilnic pe masă, / Pâinea proaspătă, gustoasă”. În continuare se vorbește despre mașinile pe care scrie pâine, despre fabrica de pâine, despre mașinile de frământat care se numesc malaxoare, și chiar despre un Maistru „Cum nu-i altul priceput / La dat pâinii gust plăcut. Unde-i el e bună pace; Pâinea rumenă se coace. / Unde e brigada lui / Pâinea place orișicui, / Că miroase-a spic, a vară / Și-a curat pământ de țară”.

În aceste metafore ale Emiliei Caldararu am văzut trimiteri la Biserică („fabrica de pâine”), la Euharistie („mașina de pâine”), la Isus Christos („Maistru”, „Cum nu-i altul priceput”), la ucenicii lui Isus („brigada lui”). Pe scurt, în lumina acestei poezii, îmi place să spun că Biserica este locul în care Trupul Domnului este „pâinea proaspătă pe masă”. Să participăm cât mai des la sfânta liturghie și să ne împărtășim dacă vrem să trăim. Mai multe detalii găsiți în predica postată mai jos.