Wilhelm Dancă

Astăzi am început primăvara meteorologică. În cadrul liturghiei de la 12.15, am meditat Schimbarea la Față a lui Isus pe munte. Evangheliștii Matei, Marcu și Luca spun că acolo s-a manifestat iubirea Tatălui față de Fiul său preaiubit, de aceea am considerat că aceasta e cauza transfigurării Domnului Isus. Trei ucenici au fost martori: Petru, Iacob și Ioan. Sfântul Leon cel Mare comentează acest pasaj biblic și spune că Transfigurarea Domnului are un rol pedagogic. Îndreptându-se spre Ierusalim, unde avea să moară răstignit și apoi să învie, Domnul Christos a dorit să-i pregătească pe discipoli pentru aceste evenimente. De fapt, a intenționat să le transmită că, fără Calvar sau Cruce, nimeni nu poate să ajungă la bucuria din dimineața Paștelui.

Așadar, Schimbarea la Față a lui Isus este o invitație la pregătire pentru Înviere. Am propus trei puncte, pornind de la conținutul evenimentului din Evanghelia după Matei 17, 1-9.

Mai întâi am afirmat că Isus s-a schimbat la față în prezența ucenicilor datorită iubirii Tatălui, care s-a manifestat față de El în mod empiric. Fața lui Isus strălucea ca soarele, hainele erau albe ca lumina. Domnul a lăsat să se vadă pentru câteva clipe strălucirea iubirii divine. Am înțeles astfel că acela care iubește se transfigurează pe sine, dar și pe cel iubit. Deoarece Petru s-a comportat ca un egoist spiritual, am spus că, în cazul de față, iubirea dintre Tatăl și Isus înseamnă generozitate sau bunătate fără limite și discriminare. Așadar, cine participă la iubirea Tatălui și ascultă de Christos se transfigurează, răspândind razele bunătății divine în jur.

Apoi am subliniat îndemnul Glasului din norul luminos: „Acesta este Fiul meu preaiubit … pe dânsul să-l ascultați”. Am făcut diferența dintre „auzirea” și „ascultarea” lui Christos. Cine îl ascultă pe Domnul lasă să-i cadă în inimă Cuvântul său. Am vorbit aici despre confuzia dintre religie și credință ca încredere sau ascultare de Domnul Christos. Glasul lui Dumnezeu Tatăl cere să avem încredere și să punem în practică Cuvântul Domnului. Astăzi mulți creștini se împiedică de religie și nu mai ajung la Christos sau nu reușesc să-l mai asculte.

În fine, am spus că urmarea lui Christos este necesară și în sus, urcarea pe munte, și în jos, coborârea în câmpie. Urcăm pe munte când mergem la biserică, când ne rugăm, când ascultăm o muzică sacră, când medităm Cuvântul Domnului, când simțim iubirea Tatălui asupra noastră. Coborâm de pe munte dacă ajungem în mijlocul oamenilor și vedem fața luminoasă a Domnului care strălucește pe chipul celor nevoiași. Aici este vorba de a umple de conținut caritatea sau solidaritatea cu oamenii sărmani, marginalizați, nedreptățiți, singuri sau bolnavi.

În concluzie, am invitat credincioșii să nu uite că bunătatea transfigurează, că religia nu se confundă cu credința și că pe munte se urcă și se coboară. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Transfigurarea în slava Domnului, împreună cu Isus pe Tabor, este mijlocită de binele onest. În termeni evanghelici, binele onest este binele gratuit, binele făcut din dragoste pură. Astăzi am vorbit despre trei feluri de bine care se intersectează în viața noastră. Și anume, despre binele procurat prin plăcere, binele util și binele onest. Cel din urmă fel de bine aduce armonie și pace în inima omului și lumină pe chipul său.

În a doua duminică din Postul Mare se meditează evenimentul Schimbării la Față a lui Isus pe Tabor. De aceea am pornit de la Evanghelia după Luca 9, 28-36. Am găsit aici alte câteva motivații pentru a alege binele onest sau gratuit. Am spus că Transfigurarea Domnului pe Tabor a avut două funcții. Mai întăi să-i încurajeze pe ucenici să rămână cu Domnul chiar și în momentul răstignirii. Din păcate nu s-a întâmplat lucrul acesta. Dar reținem că schimbarea la Față a Domnului a fost o anticipare a Învierii. Apoi, să-l consoleze pe Mântuitorul prin prezența lui Moise și Ilie. Domnul avea nevoie de această mângâiere ca om. Acești doi profeți au avut o soartă similiară cu cea a lui Isus. Prin viața lor ei arată că, în mântuirea lumii, în primul rând contează nu contribuția omului, ci dragostea lui Dumnezeu.

Am remarcat că Transfigurarea a revelat identitatea sa de Fiu al lui Dumnezeu. Din condiția de Fiu a izvorât dragostea față de Tatăl și, mai ales, încrederea în voința lui de mântuire a lumii. Contemplând atitudiunea lui Isus de Fiu, am făcut deosebire între speranță și optimism. Speranța este lucrătoare, vie, dacă se bazează pe binele primit, nu pe binele făcut. Binele onest sau gratuit, binele făcut de dragul Binelui, se bazează pe speranță. Binele util este susținut de optimism, care este un act de voință. În schimb, binele-plăcere răspunde pulsiunilor noastre biologice și are un profund caracter personal. Uneori omul exagerează și caută doar binele-plăcere sau doar binele util.

Sfântul Paul spune în 2 Corinteni 3, 18 că, acum, noi vedem în oglindă slava Domnului. De aceea, schimbarea noastră în chipul de slavă al Domnului nu este un act de voință personală, ci rodul speranței.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.