Wilhelm Dancă

„Toți Sfinții” este o sărbătoare a oamenilor care i-au făcut loc lui Dumnezeu în viața lor. Printre aceștia sunt și părinții, rudele, prietenii și cunoștințele noastre.

Toți Sfinții sunt propuși ca modele și mijlocitori. Dacă vorbim de mijlocitori, nu ar fi rău să ne adresăm rudelor și prietenilor răposați. De ce? Murind ei sub semnul credinței, acum se bucură de vederea lui Dumnezeu. Având acest privilegiu și cunoscând bine nevoille noastre, ne pot ajuta eficient. Dacă vorbim de modele, sfinții au ceva comun. Și anume, au învins dictatura clipelor de încercare. Cum? Făcându-i loc lui Dumnezeu în necazurile lor.

Am comentat Evanghelia după Matei 5, 1-12. Este vorba despre Fericiri. Am spus că fericirea evanghelică nu este un premiu (ca la greci), ci o stare sufletească. Am subliniat că sunt patru fericiri care constată lipsa a ceva din viața omului. Nu este vorba aici de a recomanda sărăcia materială, socială sau afectivă. Lipsurile sunt condiții de posibilitate ca Dumnezeu să intre mai ușor în viața proprie. Așadar, fericiți sunt cei săraci în duh, blânzi, care plâng sau le e foame de dreptate. Am dezvoltat alte patru fericiri care vorbesc despre relația cu aproapele. Milostivirea ca autocontrol în graba de a-i judeca pe ceilalți. Opțiunea pentru pace într-o lume a conflictelor. Curăția inimii care te face să vezi binele aproapelui și nu interesul propriu. Determinarea de a fi pentru adevăr și dreptate într-o lume superficială și strâmbă.

În fine, prima treaptă pentru a accede la Fericirea evanghelică este asumarea slăbiciunilor proprii. Se mai numește umilință sau smerenie.

Am recomandat romanul lui Joseph Roth, „Legenda Sfântului băutor”. S-a turnat un film în 1989 cu același titlu. Personajul principal, Andreas, este o pledoarie pentru demnitatea umană și victoria bunătății. De asemenea, argumentează rolul mijlocirii sfinților. În cazul lui este vorba despre mijlocirea Sfintei Tereza a Pruncului Isus. Se roagă înainte de a muri ca toți oamenii să aibă o moarte ușoară și senină. El era împăcat cu Dumnezeu și cu semenii, în ciuda faptului că a trăit o viață zbuciumată.

Mai multe detalii despre Toți Sfinții în articolul postat mai jos.

Cu ocazia sărbătorii „Toți Sfinții” am participat la hramul bisercii catolice din Craiova. Am profitat de ocazie și am lansat volumul „Mircea Eliade: Definitio sacri”. Evenimentul a avut loc pe 31 octombrie la „Casa Dianu” din Craiova. Îndrăznesc să spun că chiar a fost un „eveniment” cultural și religios. Profesorul Ionel Bușe de la Universitatea din Craiova a confirmat. A spus că „asemenea momente sunt rare la Craiova”. Tuturor organizatorilor le mulțumesc din inimă.

În cadrul evenimentului liturgic am vorbit mai întâi despre tradițiile secularizate de „Halloween”. Am pledat pentru recuperarea conținutului lor religios. Care? „Halloween” spune că există despre moarte, judecată, cer sau iad. Varianta secularizată spune că există doar frică de moarte. Am subliniat că în centrul sărbătorii se găsesc două elemente cosmice: cerul și pământul. De ce? Pentru că sunt locuite de sfinți. Unii sunt pe pământ, alții în cer. Pe înțelesul tuturor „sfinții” sunt cei care participă la iubirea lui Dumnezeu revealtă în Isus Christos.

În final, am spus că putem aduce cerul pe pământ dacă suntem făcători de pace, adică fii ai lui Dumnezeu. Meditația este ceva mai lungă decât de obicei. De vină sunt credincioșii din biserica din Craiova, care erau foarte atenți.

Mai multe detalii în articolul publicat mai jos.

În sărbătoarea „Toți Sfinții”, la liturghia de la 12.15, am vorbit despre fericirea de a fi sfânt sau prieten cu Dumnezeu. Este vorba despre o fericire trăită ca răspuns la chemarea de a deveni sfinți. Într-adevăr, în 1 Pt 1, 16, Domnul spune: „fiți sfinți, căci eu sunt sfânt”. De-a lungul istoriei Bisericii unii au răspuns și au devenit sfinți. S-au apropiat atât de mult de Dumnezeu încât au fost propuși ca modele. Alții au fost invocați ca mijlocitori ai îndurării divine. În fine, alții au fost numiți „prietenii lui Dumnezeu”.

Categoria sfințeniei nu este la „modă” în zilele noastre. Mulți creștini nu se consideră capabili să ajungă la nivelul unui sfânt. Spun că nu au forța sau educația necesară pentru a transpune în viață Evanghelia. Adică, nu vor sau nu-și propun să-i lumineze pe alții prin viața lor sfântă. Nu văd rostul unei vieți trăite în felul acesta. Sunt atât de „modești” încât renunță să se gândească la faptul că această chemare este universală, se adresează tuturor oamenilor.

Alții sunt atât de egoiști că nu vor să-i ajute pe alții în viața aceasta. Cum să-și mai pună problema de a-i ajuta pe semenii lor din viața viitoare? Și totuși, sfinții sunt mijlocitori ai îndurării divine și deschid calea unor minuni fizice sau spirituale. Mulți convertiți sau subiecte ale unor miracole dau mărturie despre legătura lor specială cu anumiți sfinți.

Cred că titlul de prietenii lui Dumnezeu acordat sfinților de Părinții Bisericii ar putea fi mai atractiv. Prietenii nu se confundă unii cu alții, dar au valori comune. Se poate spune, pe cale de consecință, că sfințenia este ospitalieră. Prietenii lui Dumnezeu găzduiesc în viața lor valorile lui Dumnezeu. Sau, în cazul nostru, sfinții care ne sunt prieteni ne influențează într-un anumit fel.

Sfântul Francisc de Sale întreba care este diferența dintre Evanghelie și un sfânt. Tot el răspundea. Evanghelia este ca partitura unei simfonii, iar sfinții sunt interpretarea, execuția concretă a acelei partiturii. Prin armonia vieții lor clădite pe temelia Cuvântului divin sfinții întrețin în noi dorul lui Dumnezeu. Să-i frecventăm cât mai des!

Mai multe detalii în omilia postată mai jos.

Când vorbim de toți sfinții ne gândim în primul rând la sfinții mijlocitori și la sfinții făcători de minuni. Da, este adevărat, există astfel de sfinți. Dar mai există și un alt fel de sfinți despre care vorbim puțin sau chiar de loc. Este vorba despre sfinții modele de viață. Biserica Catolică a instituit o sărbătoare în care să fie comemorați toți sfinții, fie ei mijlocitori, făcători de minuni, sau modele de viață.

Din secolul al IX-lea această sărbătoare este celebrată pe 1 noiembrie. De aceea „Toți Sfinții” a mai fost numită Paștele de toamnă. Într-adevăr, sărbătoarea are legătură cu Paștele. Toți sfinții sunt tot atâtea prelungiri în timp și spațiu ale victoriei lui Christos asupra păcatului, morții, dispariției definitive.

Toți sfinții sunt modele de viață prin faptul că au avut o altă mentalitate/comportament în raport cu lumea din jur. Ei au luat în serios îndemnul Domnului Isus Christos la convertire. Acest cuvânt nu apare în Evanghelia sărbătorii (Mt 5, 1-12). El se găsește în spiritul fericirilor despre care vorbește Isus în prima sa lecție adresată ucenicilor. Aici este vorba despre schimbarea minții, adică despre convertire.

Ca să avem o idee despre stilul în care îi învăța Isus pe discipolii săi am făcut o referință la filmul „Dead Poets Society” („Societatea poeților decedați”, 1989) în care rolul principal este interpretat de Robin Williams. Asumându-și misiunea literaturii de a face viața oamenilor mai bună, profesorul de literatură (R. Williams) îi invită pe elevi să trăiască autentic, liberi, fără prejudecăți și frici. „Carpe diem, trăiți clipa, copii, faceți-vă viața extraordinară!”.

La acest fel de viață îi invită Isus pe ucenici: viață autentică, extraordinară, împlinită și fericită! Despre ea vorbește Domnul în Evanghelia de azi. Vă rog să observați un lucru: nu se face nicio referință la bunăstare, la absența necazurilor, la belșugul de pace și tihnă, sau la dorința de fericire („eudaimonia”) pe care a analizat-o Aristotel în Etica nicomahică. Nu are nimic de-a face cu fericirea promisă și efectivă într-o altă lume despre care vorbea Nietzsche când îi acuza pe creștini că sunt creduli sau naivi.

Fericirea la care îi invită Domnul Christos pe ucenici începe aici și acum. Cine își schimbă mintea și trăiește potrivit planului lui Dumnezeu acela este deja fericit. De aceea, probabil, în fericirea a IV-a se vorbește despre fericirea celor care au „foame și sete de dreptate”, căci a face dreptate în sens biblic înseamnă să readuci lumea la ordinea/rânduiala voită de Dumnezeu.

Toate felurile prin care se pune în practică această lucrare a dreptății arată că Dumnezeu are prioritate în mintea și viața unui om. Iată câteva dintre ele: a fi sărac în duh, a plânge din cauza nedreptății, a fi blând, milostiv, curat cu inima, făcător de pace. Aceștia sunt „toți sfinții” sărbătoriți astăzi: toți bărbații și femeile de toate vârstele și condițiile în mintea și viața cărora Dumnezeu a avut prioritate. Cred că fericirea se măsoară după cât loc îi facem lui Dumnezeu în viața noastră, dar și a altora. Mai multe detalii găsiți în predica postată mai jos.