Wilhelm Dancă

Astăzi, 8 martie 2020, în ciuda vremii mohorâte și a fricii de o posibilă infectare cu virusul Covid-19 la liturghia de la 12.15 din catedrala Sf. Iosif din București au fost mulți credincioși. Unii dintre ei chiar cu copii mici în brațe sau pe jos. Și-au făcut simțită prezența, ceea ce m-a bucurat foarte mult. Felicitări lor și părinților lor!
Am vorbit la predică despre Postul Mare ca o călătorie spre Ierusalim împreună cu Isus. Transfigurarea pe Tabor a fost un fel de anticipare a bucuriei Învierii. Cum putem să devenim și noi martori ai acestei bucurii anticipate? Ascultându-l pe Isus, Cuvântul lui Dumnezeu, în care Domnul își găsește toată bucuria. Sacramentalizând imaginația proprie sau antrenând-o pentru a putea întrevedea misterul care se ascunde dincolo de persoanele din jur, de cuvintele și lucrurile omenești. Din păcate astăzi „Sirene” cu glasuri înșelătoare distrag atenția ucenicilor de la ținta călătoriei lor spirituale. Noi ce trebuie să facem? Cum să rezistăm? Ce înseamnă să asculți Cuvântul lui Dumnezeu, astăzi, în biserică, în familie? De ce-l ascultăm selectiv și nu în întregime? Mai multe detalii în predica postată mai jos.

Cine dintre noi nu ar vrea să rămână cât mai mult timp pe Tabor? Asemenea sf. Petru, cred că mulți ar dori să facă una, două, trei colibe și să nu mai coboare de pe muntele manifestării luminoase a lui Christos. În zilele noastre această rămânere fără termen pe Tabor este o tentație frecventă. Fie că este vorba despre Tabor-ul prezenței sacramentale a lui Dumnezeu, fie că este vorba despre muntele prezenței mijlocite de rugăciunea personală sau despre Tabor-ul atmosferei mistice din biserici. Această tentație pune în pericol identitatea noastră creștină, care se hrănește în biserică, prin rugăciune și sacramente, dar se concretizează în alegerile morale de zi cu zi.

Într-adevăr pentru creștinii contemporani problema cea mai grea pare să fie coborârea de pe muntele intențiilor spirituale și îndreptarea spre Calvarul realității concrete. Această schimbare de mers comportă riscul compromiterii. Fiind imprevizibilă, provocatoare, solicitantă, realitatea trezește fiori de spaimă. Trecerea dintr-un registru într-altul, adică de la intenție la realitatea vieții practice, se face printr-o decizie luată în mod liber. Câți dintre noi sunt pregătiți să o ia?

Cine ia această hotărâre împreună cu Isus străbate drumul de la Iordan la Ierusalim, de la botez la înviere fascinat de iubirea Tatălui. Este vorba de acea iubire care l-a făcut pe Isus să se schimbe la față în prezența ucenicilor săi. Aici este cheia de înțelegere a Evangheliei Schimbării la față.

Isus pe Tabor se afla la jumătatea distanței dintre botez și înviere. Își asumase la botez să străbată drumul până la Ierusalim, dar acum, pe muntele Schimbării la față, fiind persoană liberă, putea să se oprească. Totuși, a luat din nou decizia de a merge până la capăt. Știa bine ce-l așteaptă acolo, dar ascultarea față de iubirea Tatălui pe care a promis-o la botez a fost mai puternică.

Și noi suntem puși la încercare acum în timpul Postului Mare. Suntem invitați să parcurgem din nou în mod spiritual distanța dintre Iordan-ul și Ierusalim-ul nostru, dintre botez și noaptea Învierii Domnului. Trebuie să ne purificăm de petele, zbârciturile și rănile noastre spirituale. Dar pentru asta trebuie să coborâm din planul intențiilor la nivelul deciziilor de viață creștină. Suntem pregătiți să luăm aceste hotărâri?

Ce ne face să vrem să rămânem în colibele de pe Tabor? Societatea în care trăim astăzi se descreștinează în mod vizibil. Cuvântul pe care l-am ascultat este un Cuvânt de trimitere în misiune: coborâți de pe munte!

Coborâți în cetate, evanghelizați așa cum am făcut Eu, pare să ne spună Isus. Deci, evanghelizare prin molipsire, prin atracție, prin învățătură, prin eliberare; nu prin impunere, prin constrângere sau subjugare. Mai multe despre această evanghelie și predica pe care am ținut-o în 17 martie 2013 la catedrala sf. Iosif din București puteți afla în materialul postat mai jos.