Wilhelm Dancă

„Infailibilitatea” este o temă caldă în dialogul dintre Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă. Am vorbit despre acest subiect pornind de la Evanghelia după Luca 12, 32-48. Am meditat la faptul că tema „infailibilității” are legătură cu modul în care înțelegem relația dintre ucenic și Domnul Christos. Am spus că trebuie să ținem împreună două aspecte ale credinței. Și anume, credința în „Domnul care a venit” și credința în „Domnul care vine”. Dacă se rămâne doar la primul fel de credință, dialogul este sortit eșecului. Revenind la relația dintre ucenic și Domnul care vine, am subliniat următoarele trei lucruri. Mai întâi, că discipolul trebuie să fie mereu pregătit să-i deschidă ușa Domnului care vine. Fie că e vorba despre ușa minții sau cea a inimii, ucenicul e chemat să nu rateze întâlnirea cu Domnul care (re)vine. Cum? Iubind așa cum iubește Dumnezeu. Adică? Dăruind totul și neașteptând nimic în schimb. Aici este vorba despre iubirea necondiționată a lui Dumnezeu. Apoi, că discipolul nu trebuie să uite că este slujitor sau „servitor” al lui Dumnezeu. Nu este stăpânul adevărului, vieții veșnice sau al mântuirii. Dacă va conștientiza lucrul acesta, atunci va fi un „slujitor fericit”. În fine, că discipolul nu trebuie să se teamă că face parte dintr-o turmă mică. Nimeni nu este sigur că aparținând majorității face parte din tabăra bună. Tot la fel și când este vorba despre apartenența la o minoritate. Important e ca ucenicului să nu-i fie frică dacă este minoritar. Iar lucrul acesta se întâmplă când îmbracă haină de profet sau de deschizător de drumuri. În concluzie am subliniat că păcatul „infailibilității” blochează creșterea comunităților creștine. De aceea, am îndemnat la asumarea eșecului ca trambulină pentru deschiderea minții și a inimii în fața Domnului care vine. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.