Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Păcatul e o realitate universală, dar nu se confundă cu omul păcătos

Am meditat astăzi tema acceptării milostivirii divine. Acest subiect este foarte important în contextul pregătirii pentru Paște. Este vorba despre mărturisirea păcateleor și primirea iertării divine în libertate. Adică, în responsabilitate. Am spus că, astăzi, în multe locuri, scaunul de spovadă a devenit magazie de instrumente de curățenie în biserică. Găsești acolo mopuri, găleți, detergent, mături etc.

Am pornit de la Evanghelia după Ioan 8, 1-11. Am identificat patru caracteristici ale mentalității creștine despre păcat.

Mai întâi, păcatul este o realitate. Este ceva rău. Nu trebuie redus păcatul la elemente psihologice sau sociologice.

Apoi, păcatul e o realitate universală. Toți oamenii sunt păcătoși. Sensul general al păcatului este trădărea iubirii. Oricare ar fi această iubire, de Dumnezeu, de oameni, de vocație, păcatul trădează o iubire.

Altă caracteristică e legată de leacurile pentru vindecarea stării de păcat. Voribm despre „caritas in veritate”, expresia provine de la Sfântul Paul, scrisoarea către Efeseni 5. A fost preluată de Papa Benedict în enciclica cu același nume din 2009. Pe scurt, „caritas” sau milostivirea face ca adevărul să nu derapeze în științism sau legalism. Adevărul ajută milostivirea să nu se transforme în sentimentalism sau slăbiciune.

În fine, omul păcătos se vindecă dacă se lasă privit de privirea lui Isus Christos. Privirea vindecă, mântuiește, spune Simone Weil. Astăzi fiecare dintre noi e invitat să primească iertarea lui Christos în mod responsibil. Adică în mod liber, fără frică, fără presiune, violență. Astfel omul își recuperează deschiderea lui fundamentală spre Dumnezeu, spre eternitate.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

  • 6 aprilie 2025
Iertarea se dă și se primește cu ochii nu cu gura

Iertarea este o temă foarte delicată. Se vorbește mult despre ea, dar nu se pune în practică decât rareori. Chiar și atunci când spunem „Tatăl nostru” nu ne gândim la conținutul cuvintelor „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Cauzele sunt multe. Rostim rugăciunea în mod automat, ca o moară hodorogită. Așa ne-am învățat. Spunem multe cuvinte, dar fără inimă, doar cu gura. Apoi, poate nu am făcut niciodată experiența iertări, nici în familie, nici printre prieteni, nici în comunitate. În fine, poate nu știm ce înseamnă iertarea.

Potrivit rădăcinilor lingvistice iertarea provine din cuvântul latin „libertare”. Cu alte cuvinte, a ierta înseamnă a elibera pe cineva de vinovăție sau de pedeapsa meritată pentru o greșeală. Cine trăiește această eliberare se naște din nou. Se poate spune, lărgind puțin imaginea, că iertătorul trăiește în cel iertat precum o mamă în copilul ei.

Dacă iertarea nu este acceptată în acest fel, ca eliberare de vinovăție, înseamnă că persoana incapabilă să ierte nu are experiența iertării. Părinții joacă un rol important în această privință. Sunt fereastra prin care intră în casă iertarea lui Dumnezeu Tatăl. De aceea, ei au misiunea să-i învețe pe cei mici să ceară iertare și să le acorde iertarea când o cer. Să facă exerciții de iertare reciprocă. Astfel se va schimba fața lumii.

Parabola din evanghelia de astăzi (Mt 18, 21-35) ne ajută să înțelegem mai bine cum stau lucrurile cu iertarea. Există întotdeauna cineva care iartă și cineva care cere iertare. Ambele situații presupun existența unor personalități puternice. Cine iartă sau cine acordă iertare nu este un om slab de înger, ci un om foarte puternic.

Din păcate, astăzi, asemenea oameni sunt rari. Exercițiul puterii de dragul puterii îi transformă pe cei victorioși în victime sau invers. Am arătat împreună cu Simone Weil că, printre altele, efectele negative ale puterii cu orice preț se termină cu transformarea celor supuși ei în obiecte sau lucruri. De asemenea, folosindu-mă de analizele Hannei Arendt, am subliniat că numai iertarea poate rupe simetria urii și ne poate scoate din cercul vicios al vinovăției și al răzbunării.Poporul creștin este un popor al iertării. De aceea, iertăm, pentru că am fost iertați. Și dacă iertăm, atunci avem privirea blândă și senină asupra lumii. Suntem asemenea lui Dumnezeu milostiv. Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 13 septembrie 2020