Wilhelm Dancă

Sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” e ziua mondială a persoanelor consacrate. În această categorie intră călugării și călugărițele. Dar în sens larg intră toți creștinii. Persoanele consacrate sunt chemate să devină profeți. În ce sens? Ele sunt chemate să-l vestească pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu lumii secularizate, astăzi.

Pornind de la Evanghelia sărbătorii, Luca 2, 22-40, am subliniat trei condiții pentru a fi profet.

Prima, să facem parte din categoria „săracilor” despre care vorbește Sfântul Luca. Printre aceștia erau Isus, Maria și Iosif. Părinții lui Isus au oferit Domnului pentru răscumpărarea primului lor născut doi porumbei. Duhul de sărăcie se traduce astăzi prin detașare de bunurile materiale.

A doua, să fim la templu sau la biserică ori de câte ori este posibil. Simeon și Ana erau prezenți la templu. Simeon a fost condus acolo de Duhul Sfânt. Ana stătea tot timpul la templu. Gestul lor poate fi actualizat prin efortul de a participa fizic la sfânta liturghie, nu online. Ar fi deja un semn profetic.

A treia, să cultivăm evlavia în viața noastră. Simeon și Ana au o trăsătură comună, evlavia. Prin evlavie se înțelege dialogul personal și continuu cu Dumnezeu. În fine, astăzi, profeții sunt chemați să creeze o atmosferă creștină într-o lume secularizată.

Detalii în articolul postat mai jos.

În sărbătoarea „Întâmpinarea Domnului” se celebrează Ziua Mondială a Vieții Consacrate. Am arătat la omilie că datorăm foarte mult persoanelor consacrate. Am explicat cine sunt „consacrații”. În primul rând toți cei botezați. Apoi călugării, călugărițele, preoții și episcopii care trăiesc forme speciale de consacrare. Deși au avut un rol deosebit în evoluția socială, culturală, politică, spirituală și morală a omenirii, astăzi sunt în criză. Se închid seminarii, mănăstiri, institute de viață consacrată.

Pornind de la Luca 2, 22-40, Evanghelia sărbătorii, am sugerat câteva direcții de primenire a vieții religioase. Mai întâi am privit la bătrânul Simeon. De la dânsul putem învăța să trăim cu Duhul Sfânt asupra noastră. De asemenea, să fim cu brațele libere, ca să-L putem primi pe Isus, Mesia. Și, nu în ultimul rând, să avem tonalitatea justă și cuvântul potrivit în dialogul cu semenii. Dar și cu Dumnezeu.

Apoi am privit la profetesa Ana. „Era acolo”, notează Luca. Lucrul acesta înseamnă disponibilitate, răbdare, perseverență în a aștepta întâlnirea cu Isus. Și încă ceva. Dacă a trăit ca văduvă mulți ani doar pentru Domnul, înțelegem că Mesia a fost „prioritar” în viața ei. Așadar, reperele vieții consacrate sunt Duh Sfânt, brațe libere, tonalitate justă, răbdare și dăruire completă Domnului.

Între aceste coordonate se trăiește viața consacrată. De ce nu se întâmplă mereu lucrul acesta? Sunt cauze exterioare (=diavolul) și cauze interioare (=propria libertate needucată).

Detalii în articolul postat mai jos.