Wilhelm Dancă

În sărbătoarea Epifaniei am comentat Evanghelia Sfinților Magi. Este vorba despre Matei 2, 1-12.

Am arătat mai întâi că Magii supraviețuiesc în tradițiile creștine. De exemplu, prezența lor în ieslea de Crăciun. Sau, numele lor sunt scrise pe ușile caselor binecuvântate. În fine, mesajul lor este vestit prin colinde, cum ar fi „Steaua sus răsare”.

Apoi am prezentat câteva cifre importante care vorbesc despre existența istorică a Magilor.

325-330: Sfânta Elena descoperă relicvele magilor la Iersualim.

340: Sfântul Eustorgius de la Milano primește relicvele de la împăratul Constant.

1162: împăratul Frederic Barbarossa „fură” relicvele și le duce la Köln, în Germania. Aici se află și astăzi.

1981: cercetări cu C14 confirmă că relicvele și veșmintele provin de la sfârștiul sec. I sau începutul sec. II.

Papa Benedict al XVI-lea a celebrat prima lui Zi Mondială a Tinerilor la Köln, în 2005. Atunci a spus o vorbă mare. Dacă magii au mers să-l întâmpine pe Pruncul Isus, noi (tinerii din 2005) am venit să-i întâmpinăm pe Sfinții Magi. De ce? Pentru a învăța determinarea lor de a căuta Epifaniile lui Dumnezeu în lume.

În fine am dezvoltat mesajul spiritual al magilor. Am subliniat dorința profundă de Dumnezeu din fiecare religie, cultură, om. Magii au pornit în căutarea lui Dumnezeu, pentru că în inima lor exista dorința mare de Dumnezeu. Urmându-i pe magi, să nu sufocăm această dorință sfântă. Apoi am spus că viața trebuie trăită în adevăr. Altfel este o viață nedemnă de om. Robert Musil spune în romanul „Omul fără însușiri” că adevărul îl urmărește pe om. Nu este adevărat că omul urmărește adevărul. De exemplu, omul care trăiește în minciună, falsitate, superficialitate nu are liniște. De ce? Pentru că adevărul nu-l lasă în pace. Al treilea lucru, Epifania lui Isus este un început. Știm din Evanghelie că umilirea Fiului lui Dumnezeu prin Întrupare va străluci pe Cruce. Astfel ieslea este legată de Cruce.

În fiecare început se găsește sfârșitul. În cazul lui Isus, Epifania a fost începutul lucrării publice de mântuire care a culminat prin răstignirea pe Calvar. În cazul nostru, Epifania e un început al recunoașterii epifaniilor lui Dumnezeu în viață și în lume.

Sfinții Magi să mijlocească la fiecare fidelitatea față de steaua Adevărului!

Mai multe detalii găsiți mai jos.

În sărbătoarea Epifaniei, potrivit calendarului romano-catolic, am sărbătorit arătarea Domnului la Sfinții Magi. Am explicat la începutul omiliei istoricul sărbătorii. Astfel, în antichitatea creștină, în ziua de 6 ianuarie erau celebrate trei evenimente revelatoare ale divinității lui Isus. Acestea erau Adorația Magilor, Botezul Domnului și Nunta din Cana Galileii. După reforma liturgică a Conciliului Vatican II cele trei evenimente se celebrează separat.

Evenimentul adorației Magilor ce și-au manfiestat credința în divinitatea Pruncului Isus născut la Betleem conține mai multe provocări. Am desprins trei chemări ținând cont de semnele timpului pe care îl trăim astăzi.

Mai întâi Sfinții Magi sunt modele ale căutării sensului și găsirii vieții împlinite. Pruncul Isus întruchipează iubirea necondiționată a lui Dumnezeu Tatăl față de noi. Sfinții Magi au căutat această iubire săracă, fragilă, care se oferă în continuu pe sine și au găsit-o.

Apoi Sfinții Magi ilustrează profetic că mântuirea aparține tuturor oamenilor, tuturor popoarelor, fără discriminare. Pe urmele lor creștinii de astăzi sunt chemați să instituie dialogul mântuirii cu toți oamenii, indiferent de orientarea lor religioasă/confesională, politică, socială, sexuală etc. Lucrul acesta nu înseamnă că suntem de acord cu păcatele și nelegiuirile publice și/sau personale din jurul nostru. Dar nu putem să tăcem pentru că, în calitate de adoratori ai lui Dumnezeu manifestat în Pruncul Isus, avem ceva de spus fiecărui om în parte. Ce anume? Că iubirea lui Isus față de noi este măsura iubirii față de alții. Trebuie să spunem lucrul acesta mai ales celor ce se simt părăsiți de Dumnezeu și de Biserică.

În fine Sfinții Magi motivează credința în viitorul Bisericii ca și comunitate de credincioși trimiși de Dumnezeu să manifeste în lume iubirea sa. De fapt Biserica este în prelungirea a două trimiteri fundamentale. Prima este trimiterea Fiului, a doua este trimiterea Duhului Sfânt. Astfel Biserica este credibilă nu atât ca instituție sau carisme personale cât mai ales în măsura în care trăiește condiția de „comunitate trimisă” de Dumnezeu Tatăl să arate iubirea Lui în lume.

În concluzie i-am îndemnat pe credincioși să devină prezențe epifanice ale iubirii necondiționate, universale sau „catolice” în lumea de azi. Detalii în omilia postată mai jos.