Wilhelm Dancă

Am vorbit despre demnitatea femeii și a trupului cu ocazia hramului comunității catolice din Predeal. Pornind de la constituția apostolică a Papei Pius al XII-lea, „Munificentissimus Deus” („Preadarnicul Dumnezeu”) am dezvoltat o idee.

Menționez că anul acesta se împlinesc 75 de ani la promulgarea constituției apostolice în care se prezintă dogma „Ridicării Sfintei Fecioare cu trupul și sufletul la cer”.

Ideea meditată este aceasta: privilegiile Mariei sunt promisiuni pentru noi. Am ales două dintre aceste privilegii.

Mai întâi că Maria a fost Maica Domnului, l-a născut pe Christos după trup. Datorită acestei calități deosebite a fost făcută părtașă de învierea Fiului și cu trupul la sfârșitul vieții sale pământești. Astfel Maria este prima femeie din istoria umanității care e ridicată la o asemenea demnitate. Desigur, ea simbolizează Biserica, iar victoria ei este victoria Bisericii, ca promisiune. În plan concret cinstirea Fecioarei Maria ridicată la cer și cu trupul, și cu sufletul înseamnă a promova demnitatea egală a femeii cu aceea a bărbatului. Din păcate acest lucru trebuie susținut mai intens în zilele noastre. De ce? Pentru că și în trecut, dar și astăzi multe femei sunt abuzate, agresate sau marginalizate tocmai pentru că sunt femei.

Apoi am vorbit despre demnitatea trupului care trebuie să devină loc al mântuirii. Asemenea Mariei, fiecare creștin e chemat să-l „nască” pe Christos în trupul său. Pentru a ajunge aici trebuie să fie „plin de har”, la fel ca Maria, să fie în continuă comuniune cu Dumnezeu-Iubire. Cum? Prin multă, multă, multă rugăciune și prin participarea la sacramente, în special la spovadă și euharistie.

În concluzie am spus că trupul este salvat la propriu dacă este „îmbibat” în rugăciunea Rozariului. Această rugăciune a fost cerută de Maica Domnului de la Fatima în 1917 pentru a avea pace între oameni pe pământ. Din păcate lumea nu a ascultat chemarea Mariei. Dovada e că în secolul trecut am avut două războaie mondiale, iar acum se desfășoară un război regional, chiar la granița României.

Inimile oamenilor se curăță de egoism prin rugăciune. De aceea, rugăciunea Rozariului creează condițiile de posibilitate a păcii în lume. Să o punem în practică, lăsându-ne modelați și inspirați de Maica Domnului ridicată cu trupul și sufletul la cer.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica Milostivirii Divine am meditat chemarea noastră la trăirea și vestirea milostivirii.

Am început cu un comentariu al datelor barometrului religios din decembrie 2022. Astfel, astăzi, 23% dintre români participă săptămânal la Sfânta Liturghie. Ce se întâmplă cu ceilalți 77%? Oare se gândesc la destinul lor imediat și la fericirea veșnică? Le pasă sau nu le pasă? Dar noi suntem îngrijorați că nu participă la sacramente? Oare de ce nu vin la biserică? Nu cumva și din vina noastră?

Am dezvoltat tema trecerii de la necredință la credință. De aceea, m-am oprit la Toma necredinciosul din Evanghelia duminicii (Ioan 20, 19-31). El este numit Didim, adică Dublul sau Geamănul. În ce sens? Dublul, pentru că avea un comportament ambiguu și era cam duplicitar. De asemenea, Geamănul, pentru că seamănă cu noi sau noi semănăm cu el.

Apoi am identificat în Evanghelie două imagini pentru a indica participarea noastră la „descreștinarea” lumii. Am subliniat faptul că, în primul rând, nu alții sunt de vină pentru fenomenul înstrăinării unora dintre frați de Biserică, ci noi care spunem că suntem botezați. Sau, noi care am primit darul Duhului Sfânt spre iertarea păcatelor și nu-l fructificăm. Da, vina este la noi, fiindcă îi influențăm pe alții prin calitatea mai bună sau mai puțin bună a vieții comunitare.

Prima imagine este Cenacolul cu ușile încuiate. Aici avem mai întâi un simbol al Bisericii care se preocupă exagerat de propria soartă. Apoi, aceeași imagine este un simbol al inimii noastre care e „încuiată” în fața nevoilor aproapelui. În acest caz trecere de la necredință la credință înseamnă trecerea de la frica de „iudei”, oricare ar fi aceștia, astăzi, și de la frica de sine la încrederea în Isus Înviat.

A doua imagine este Comunitatea ucenicilor înfricoșați. Deși L-au întâlnit pe Domnul Înviat cu o săptămână în urmă, adică în Duminica Învierii, în continuarea trăiesc întâlnirea cu El în frică. În această circumstanță trecerea de la incredulitate la credință înseamnă trecerea de la frică la bucuria întâlnirii cu Domnul Înviat.

În final am arătat că trăirea în bucurie a întâlnirii cu Isus Înviat duce la convertirea păcătoșilor. Aici am amintit-o pe Sfânta Faustina Kowalska. Ea a avut avut o revelație a milostivirii lui Isus care, fiind atât de abundentă, se revarsă asupra celor păcătoși. Întâlnirea cu Isus Milostiv este începutul convertirii tuturor păcătoșilor.

Suntem chemați să devenim apostoli ai Milostivirii, aplecându-ne atenția asupra celor care au diferite răni, de la cele spirituale până la cele materiale. Milostivirea este semnul că avem o credință încarnată, nu una misticoidă, fără roade.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.