Wilhelm Dancă

Astăzi, la Sinaia, am meditat Evanghelia după Matei 14, 13-21, în care este vorba despre miracolul înmulțirii pâinilor. Titlul meditației se inspiră din concluzia predicii Sfântului Ioan Paul al II-lea cu ocazia sfintei liturghii din 5 februarie 1985, la Lima, în Peru, în fața a peste un milion de săraci. Am subliniat trei aspecte. Primul: există o diferență între banchetul lui Irod și banchetul lui Isus. Ospățul dat de Irod a fost bazat pe egoism, individualism, violență, plăceri în exces și a avut ca rezultat moartea Sfântului Ioan Botezătorul. Ospățul euharistic oferit de Isus a avut la bază compasiunea, împărtășirea, generozitatea, solidaritatea, grija față de cei înfometați și s-a terminat cu potolirea foamei a cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii. Banchetul egoismului se termină cu moartea, banchetul euharistic se finalizează cu viața împărtășită și deplină. Al doilea: cum să facem trecerea de la „pâinea mea” la „pâinea noastră”. Soluția se află la Domnul Isus, care a simțit milă față de mulțimea bolnavă și nevoiașă. Evanghelia spune că înainte de a le potoli foamea, i-a vindecat pe cei bolnavi și fără să țină cont de faptul dacă meritau sau nu să fie vindecați. Deci ucenicul bun față de cei în nevoie nu pune întrebări, ci anticipă situația precară în care se găsește cel sărac, îi vine în întâmpinare, nu așteaptă să fie solicitat. Al treilea: îndemnul Mântuitorului: „Dați-le voi să mânânce!”. Astăzi un sfert din populația globului suferă de foame și 40 000 de copii mor în fiecare zi din cauza faptului că sunt subnutriți. Am subliniat că Biserica nu are mijloacele necesare să rezolve problema foametei din lume, dar poate să împărtășească lumii pâinea Cuvântului. Această „pâine” dă sens și demnitatea vieții celor săraci și, totodată, îi mobilizează pentru schimbarea situației lor în bine. Dacă săracii nu sunt vindecați de „bolile” morale și religioase, sunt de două ori săraci. Biserica încearcă să-i vindeci pe acești „bolnavi”, revigorând în ei simțul religios, prezența lui Dumnezeu, sfințenia și unitatea familiei. De asemenea, Biserica atrage atenția că mulți săraci sunt victime ale nedreptăților sociale. De aceea, ucenicii lui Isus sunt de acord ca omul să fie înfometat de Dumnezeu, dar nu acceptă ca lumea să fie înfometată de pâine, adică denunță, sau trebuie să o facă, orice formă de nedreptate față de cei săraci. În concluzie, meditația are trei propuneri concrete. Mai întâi, să nu confundăm banchetul irodian cu banchetul euharistic. Apoi, să trecem de la „pâinea mea” la „pâinea noastră”. În fine, să le dăm celor înfometați de mâncare începând cu pâinea Cuvântului lui Dumnezeu. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Am vorbit despre demnitatea femeii și a trupului cu ocazia hramului comunității catolice din Predeal. Pornind de la constituția apostolică a Papei Pius al XII-lea, „Munificentissimus Deus” („Preadarnicul Dumnezeu”) am dezvoltat o idee.

Menționez că anul acesta se împlinesc 75 de ani la promulgarea constituției apostolice în care se prezintă dogma „Ridicării Sfintei Fecioare cu trupul și sufletul la cer”.

Ideea meditată este aceasta: privilegiile Mariei sunt promisiuni pentru noi. Am ales două dintre aceste privilegii.

Mai întâi că Maria a fost Maica Domnului, l-a născut pe Christos după trup. Datorită acestei calități deosebite a fost făcută părtașă de învierea Fiului și cu trupul la sfârșitul vieții sale pământești. Astfel Maria este prima femeie din istoria umanității care e ridicată la o asemenea demnitate. Desigur, ea simbolizează Biserica, iar victoria ei este victoria Bisericii, ca promisiune. În plan concret cinstirea Fecioarei Maria ridicată la cer și cu trupul, și cu sufletul înseamnă a promova demnitatea egală a femeii cu aceea a bărbatului. Din păcate acest lucru trebuie susținut mai intens în zilele noastre. De ce? Pentru că și în trecut, dar și astăzi multe femei sunt abuzate, agresate sau marginalizate tocmai pentru că sunt femei.

Apoi am vorbit despre demnitatea trupului care trebuie să devină loc al mântuirii. Asemenea Mariei, fiecare creștin e chemat să-l „nască” pe Christos în trupul său. Pentru a ajunge aici trebuie să fie „plin de har”, la fel ca Maria, să fie în continuă comuniune cu Dumnezeu-Iubire. Cum? Prin multă, multă, multă rugăciune și prin participarea la sacramente, în special la spovadă și euharistie.

În concluzie am spus că trupul este salvat la propriu dacă este „îmbibat” în rugăciunea Rozariului. Această rugăciune a fost cerută de Maica Domnului de la Fatima în 1917 pentru a avea pace între oameni pe pământ. Din păcate lumea nu a ascultat chemarea Mariei. Dovada e că în secolul trecut am avut două războaie mondiale, iar acum se desfășoară un război regional, chiar la granița României.

Inimile oamenilor se curăță de egoism prin rugăciune. De aceea, rugăciunea Rozariului creează condițiile de posibilitate a păcii în lume. Să o punem în practică, lăsându-ne modelați și inspirați de Maica Domnului ridicată cu trupul și sufletul la cer.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica Milostivirii Divine am meditat chemarea noastră la trăirea și vestirea milostivirii.

Am început cu un comentariu al datelor barometrului religios din decembrie 2022. Astfel, astăzi, 23% dintre români participă săptămânal la Sfânta Liturghie. Ce se întâmplă cu ceilalți 77%? Oare se gândesc la destinul lor imediat și la fericirea veșnică? Le pasă sau nu le pasă? Dar noi suntem îngrijorați că nu participă la sacramente? Oare de ce nu vin la biserică? Nu cumva și din vina noastră?

Am dezvoltat tema trecerii de la necredință la credință. De aceea, m-am oprit la Toma necredinciosul din Evanghelia duminicii (Ioan 20, 19-31). El este numit Didim, adică Dublul sau Geamănul. În ce sens? Dublul, pentru că avea un comportament ambiguu și era cam duplicitar. De asemenea, Geamănul, pentru că seamănă cu noi sau noi semănăm cu el.

Apoi am identificat în Evanghelie două imagini pentru a indica participarea noastră la „descreștinarea” lumii. Am subliniat faptul că, în primul rând, nu alții sunt de vină pentru fenomenul înstrăinării unora dintre frați de Biserică, ci noi care spunem că suntem botezați. Sau, noi care am primit darul Duhului Sfânt spre iertarea păcatelor și nu-l fructificăm. Da, vina este la noi, fiindcă îi influențăm pe alții prin calitatea mai bună sau mai puțin bună a vieții comunitare.

Prima imagine este Cenacolul cu ușile încuiate. Aici avem mai întâi un simbol al Bisericii care se preocupă exagerat de propria soartă. Apoi, aceeași imagine este un simbol al inimii noastre care e „încuiată” în fața nevoilor aproapelui. În acest caz trecere de la necredință la credință înseamnă trecerea de la frica de „iudei”, oricare ar fi aceștia, astăzi, și de la frica de sine la încrederea în Isus Înviat.

A doua imagine este Comunitatea ucenicilor înfricoșați. Deși L-au întâlnit pe Domnul Înviat cu o săptămână în urmă, adică în Duminica Învierii, în continuarea trăiesc întâlnirea cu El în frică. În această circumstanță trecerea de la incredulitate la credință înseamnă trecerea de la frică la bucuria întâlnirii cu Domnul Înviat.

În final am arătat că trăirea în bucurie a întâlnirii cu Isus Înviat duce la convertirea păcătoșilor. Aici am amintit-o pe Sfânta Faustina Kowalska. Ea a avut avut o revelație a milostivirii lui Isus care, fiind atât de abundentă, se revarsă asupra celor păcătoși. Întâlnirea cu Isus Milostiv este începutul convertirii tuturor păcătoșilor.

Suntem chemați să devenim apostoli ai Milostivirii, aplecându-ne atenția asupra celor care au diferite răni, de la cele spirituale până la cele materiale. Milostivirea este semnul că avem o credință încarnată, nu una misticoidă, fără roade.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.