Wilhelm Dancă

Astăzi, 8 martie 2026, pe drumul de pregătire pentru sărbătoarea Paștelui, am meditat la Evanghelia după Ioan 4, 5-42. În ritualul latin, Postul Mare cuprinde cinci duminici. În primele două, s-au propus fragmente din Evanghelia după Matei, care descriu ispitirile lui Isus în pustiu și schimbarea Lui la față în prezența ucenicilor. În următoarele trei duminici se meditează trei simboluri din Evanghelia după Ioan: apa, lumina și viața. Ele sunt propuneri de abordare a vieții spirituale pentru a nu cădea în ispitele despre care am auzit în prima duminică din Postul Mare. Prima dintre ispite se referă la adorarea idolilor. De aceea, dialogul lui Isus cu femeia samariteancă din Evanghelia după Ioan aprofundează raportul cu instituțiile care ar trebui să conducă la Dumnezeu. Din păcate, de multe ori, în loc să fie fereastră spre cer, ele devin ziduri.

În legătură cu ispita de a adora idoli, am subliniat trei lucruri.

Mai întâi, faptul că Isus stă pe marginea fântânii lui Iacob e semn că El singur a devenit apa care potolește setea omului de viață veșnică. Îi spune femeii samaritence că El este Christos și doar El poate să facă omul să nu mai sufere de sete. Femeia crede și devine apostol, în sensul că le spune tuturor cu cine s-a întâlnit. Cine nu crede în El nu poate să crească, pentru că va suferi mereu de sete și va apela la idoli. Acesta este păcatul tuturor păcatelor: respingerea lui Christos, Dumnezeu care vine, și blocarea propriului drum de creștere. Credința femeii samaritence este exemplară, pentru că trece de la tradiții, templu, practici religioase consolidate la noutatea ce o aduce Christos, fântâna din care se scoate apa spre viața veșnică. Lucrul acesta înseamnă că ea crede/ se încrede în Dumnezeu care vine, nu doar în Dumnezeu care era și care este. Femeia samariteancă este „open mind”, are o mentalitate nomadă, deschisă la noutate.

Apoi, am vorbit despre faptul că Isus relativizează rolul templului de pe muntele Garizim, locul în care se roagă samaritenii. Dar același lucru l-a făcut și în vorbirea despre importanța templului de la Ierusalim, unde se roagă evreii. Templul Nou de întâlnire a omului cu Dumnezeu este Christos, care nu distruge tradiția, legile și obiceiurile, ci le relativizează. Omul care crede în Christos îl adoră pe Dumnezeu „în spirit și adevăr”, iar spiritul său de adorație se vede în alegerile de viață ce prioritizează lucrarea dreptății și a iubirii față de victimele oprimării.

În fine, am amintit că suntem în anul jubiliar franciscan, care celebrează 800 de ani de la trecerea Sfântului Francisc de Assisi la Tatăl. Am subliniat lauda adusă de el lui Dumnezeu pentru „sora apă, care este foarte utilă, umilă, prețioasă și curată”. Am spus că e adevărat, dar, uneori, apa nu este curată, de pildă, apa din București. Însă, i-am asigurat pe credincioșii prezenți la liturghie că acela care bea „apa curată” din fântâna care este Christos nu va înseta niciodată și, în plus, își va schimba viața.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Epifania Domnului în liturgia latină comportă trei momente. Primul e adorația magilor. Semnul distinctiv al acestei Epifanii este steaua. Am celebrat-o pe 6 ianuarie. Al doilea moment este Botezul Domnului în Iordan. Semnul lui distinctiv este apa. L-am celebrat astăzi, 9 ianuarie 2022. Al treilea moment e Nunta de la Cana Galileii, unde Domnul își manifestă gloria sa. Semnul distinctiv al acestui moment e nunta. Îl vom celebra duminica viitoare, pe 16 ianuarie 2022.

Astăzi am meditat cel de-al doilea moment, Botezul Domnului. Am comentat Evanghelia acestei Epifanii: Luca 3, 15-16.21-22. Am dezvoltat trei invitații la asumarea chemării și identității pe care le comportă botezul nostru.

Prima este să fim și să devenim fii asemenea lui Isus. Fiul ascultă de Tatăl său până la moarte, și încă moartea pe cruce (Filipeni 2, 8-9). Astfel Botezul Domnului e invitație la a reînnoi botezul nostru în baia ascultării Cuvântului Domnului.

A doua invitație constă în asumarea iubirii ca lege a vieții noi în Christos. Cine nu iubește este în afara Legii. Cine iubește se face solidar cu orice om, în special cu omul păcătos și nevoiaș din toate punctele de vedere.

A treia invitație subliniază bucuria lui Dumnezeu că Fiul său este Fiu. Pe urmele lui suntem chemați să fim/să devenim fii în Fiul. Dumnezeu se bucura și de Fiul său, și de fiii în Fiul său. Vom simți această bucurie în măsura în care ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu.

În final am adresat credincioșilor din catedrală, care erau mulți, următoarea invitație. Să devină continuatori ai Epifaniei Domnului prin iubire față de cei care trec prin momente grele. Am dat trei exemple din viața sfântului Francisc de Assisi, a sfântului Thomas Morus și a sfintei Ecaterina de Siena.

Detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Cuvintele cheie ale Epifaniei Domnului sunt trei: steaua, apa și nunta. Până acum am vorbit despre stea și apă. Duminica viitoare voi vorbi despre nuntă.

Pe curând!