Wilhelm Dancă

Christos e Adevărul care redă omului libertatea. Adevărul lui Christos e fidelitatea față de Tatăl până la moarte. De asemenea, Adevărul e legătura de iubire dintre Tatăl și Fiul, adică Duhul Sfânt. Cine cunoaște acest Adevăr trece de la teamă la iubire. Sau, de la moarte la viață, de la păcat la har, ori de la dezbinare la unitate. Iar unitatea este slava comunității și a membrilor ei. Oare mai strălucește această slavă pe fața noastră? Să fim sinceri, nu prea.

Am meditat aceste lucruri pornind de la Evanghelia după Ioan 17, 11-19. Am spus că intervalul dintre Înălțare și Rusalii este o imagine a creștinului pelerin pe pământ. Suntem într-o continuă lucrare de cunoaștere a Adevărului în care ne-a consfințit Christos. Însă de multe ori cădem sau rătăcim drumul către Adevăr. Trădăm Adevărul. Sau, pierdem încrederea în El. Faptele Apostolilor (1, 15-26) vorbesc despre înlocuirea lui Iuda sau refacerea unității comunității apostolice. Petru subliniază trăsătura fundamentală a ucenicului care poate să refacă unitatea. Și anume, să fie „martor al învierii”. Această calitate se mai traduce cu „simțul lui Christos”. Dar cum se manifestă un martor al învierii? Am subliniat trei trăsături.

Prima, să fie fidel față de esențial. În cazul de față esențialul esențialelor este „Dumnezeu e Iubire”. Această realitate trebuie să aibă mereu prioritate în alegerile de viață ale ucenicului. A doua, să fie smerit sau blând în momentele de fericire. De ce? Pentru că la Iubirea cu care iubește Domnul se ajunge numai prin Cruce. Nu există iubire fără durere, sacrificiu. Trecerea prin suferință smerește omul și-l învață ascultarea de Domnul. A treia, să fie plin de bucurie. Aici este vorba despre bucuria de a iubi sau de a fi iubit. Aceasta este superioară tuturor formelor de bucurie. În plus, este molipsitoare.

În concluzie, ucenicul reface sau susține unitatea dacă este părtaș la Iubirea trinitară. Sfânta Treime este modelul de viață al oricărei comunități. Unitatea ei se bazează pe Adevărul Iubirii trinitare. Să nu trădăm Adevărul! Să-L căutăm mereu! De ce? Pentru că Adevărul ne face liberi.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Rusaliile sunt ziua de naștere a Bisericii. Atunci, 50 de zile după Învierea lui Isus, la Ierusalim, Duhul Sfânt s-a revărsat sub chip de limbi de foc asupra ucenicilor. Erau adunați în Cenacol pentru o rugăciune împreună cu Maria, Mama lui Isus. Nu erau relaxați. Dimpotrivă. Se adunau în Cenacol de frică. Însă, Spiritul coborât asupra lor le-a dat un curaj special, o putere interioară care i-a făcut să iasă din Cenacol. Mai mult decât atât i-a condus pe drumuri necunoscute, ca să dea mărturie despre Isus Christos.

Același lucru se întâmplă astăzi oriunde celebrăm sărbătoarea Rusaliilor. Primim un Duh de curaj, de tărie, de cunoaștere și de înțelepciune, de evlavie, de frică de Dumnezeu, pentru a-l vesti lumii pe Christos, Calea spre Tatăl. Pentru asta a venit Fiul lui Dumnezeu în lume, să refacă legătura dintre oameni și Tatăl. Această legătură fusese șubrezită de păcatele lui Adam, ale omenirii și ale fiecărui om în parte.

De la începutul vieții sale pământești și până la sfârșit, Isus Christos a fost plin de Duhul Sfânt. Cât a fost printre oameni, prin cuvinte și fapte, le-a arătat oamenilor ce trebuie să facă pentru a ajunge la Dumnezeu. Mai mult decât atât, după Înviere, la prima întâlnire cu ucenicii, le-a dăruit pe Spiritul Sfânt.

Astfel, Duhul Sfânt a rămas cu primii discipoli, și rămâne și cu noi, începând de la botez. De asemenea, ne aduce aminte cuvintele lui Isus și ne explică sensul lor profund, adică adevărul întreg.

Câți dintre noi știu să spună cine este Duhul Sfânt? Dumnezeu Tatăl este ușor de identificat, datorită lucrării sale exterioare, creația. Dumnezeu Fiul, la fel, datorită lucrării sale de mântuire. Dar Duhul Sfânt?

Papa Francisc spune că pentru unii creștini Duhul Sfânt este un „Necunoscut perfect” sau un „Prizonier de lux”. Pentru că se află în noi, dar nu-l cunoaștem. Neîndoielnic, fără Duhul Sfânt Biserica dispare, creștinismul devine insipid, iar credința se transformă în etică sau morală.

Păcatele care pun la încercare conștiința creștinilor din România despre Duhul care se roagă în ei sunt două: indiferența și ostilitatea. Am vorbit în predica postată mai jos despre originea și formele acestor două păcate. Dacă Spiritul Sfânt coboară asupra noastră sub forma unor limbi de foc, atunci ar trebui să trăim legea de foc a iubirii și să trecem de la indiferență la empatie, simpatie sau compasiunea față de aproapele. De asemenea, ar trebui să trecem de la ostilitate la ospitalitate.

Creștinul condus de legea de foc a iubirii Duhului Sfânt răspândește în jurul său un parfum deosebit, un parfum de viață adevărată. Dacă vreți argumente, vă rog să ascultați predica postată mai jos.

Înainte de a asculta predica despre modul în care putem să devenim mângâietori în Sfântul Duh Mângâietorul vă invit să citiți câteva considerații aparținând sfântului Augustin la evanghelia după Ioan 14, 15-17.

«3). Când Ioan Botezătorul a spus: Dumnezeu nu dă Spiritul cu măsură (In 3, 34), vorbea despre însuși Fiul lui Dumnezeu, căruia Spiritul nu i-a fost dat cu măsură, pentru că într-nsul locuiește toată plinătatea dumnezeirii (Col 2, 9). Într-adevăr, omul Christos Isus este Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni (1 Tim 2, 5), dar nu fără Harul Duhului Sfânt, pentru că Isus însuși a spus că s-a împlinit acea profeție despre el: Spiritul Domnului este asupra mea; pentru că m-a uns, m-a trimis să duc vestea cea bună la săraci (Lc 4, 18). Așadar, Unicul născut este egal cu Tatăl nu prin Har, ci prin natură; dacă omul a fost elevat la unitatea persoanei Unicului născut, (lucrul acesta) depinde de Har, nu de natură, după cum se spune în Evanghelie: între timp, copilul creștea și se întărea, plin de înțelepciune, iar Harul lui Dumnezeu era în el (Lc 2, 40). În schimb la alții Duhul este dăruit cu măsură și, o dată dăruit, se mai dăruiește până când se împlinește pentru fiecare măsura dreaptă, potrivit gradului său de perfecțiune. De aceea Apostolul atrage atenția: să nu vă considerați mai mult decât trebuie să vă considerați, ci fiecare să aibă despre sine o apreciere corectă, fiecare după măsura credinței pe care i-a dat-o Dumnezeu (Rom 12, 3). Iar Spiritul însuși nu se împarte, ci darurile se împart prin mijlocirea Duhului: există diferite daruri, dar este același Duh (1 Cor 12, 4). În ceea ce spune: îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor (In 14, 16) arată că este el însuși Mângâietorul. „Mângâietor”, într-adevăr, în latină se spune „avocat” și s-a spus despre Christos: avem un avocat (apărător) la Tatăl, Isus Christos cel drept (1 In 2, 1). Pe de altă parte spune că lumea nu poate să primească pe Spiritul Sfânt (In 14, 17), așa după cum s-a spus: înțelepciunea cărnii este dușmana lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate (Rom 8, 7), ca și cum ar zice: nedreptatea nu poate să fie dreaptă. În locul acesta „lumea” îi desemnează pe aceia care iubesc lumea și o iubesc cu o iubire care nu vine de la Tatăl. De aceea iubirea acestei lumi pe care încercăm să o diminuăm și să o stingem în noi este contrară iubirii lui Dumnezeu, care a fost revărsată în inimile noastre prin mijlocirea Duhului Sfânt care ne-a fost dat (Rom 5, 5). Așadar, lumea nu poate să-l primească, pentru că nu-l vede, nu-l cunoaște (In 14, 17). Iubirea lumii, într-adevăr, nu are ochi invizibili, iar Spiritul Sfânt nu poate fi văzut decât cu acei ochi invizibili.

5). Spune Domnul: voi îl veți cunoaște, pentru că va rămâne la voi și va fi în voi (In 14, 17). Duhul va fi în ei astfel încât va rămâne în ei. Nu va rămâne în ei astfel încât să existe cu ei; într-adevăr, trebuie mai întâi să fie cu ei ca să rămână cu ei. Dar, ca să nu păstreze doar această propoziție: va rămâne la voi a fost spusă în sensul în care un oaspete rămâne la cineva, a explicat sensul afirmației sale: va rămâne la voi, apoi a adăugat: va fi în voi. Așadar, se vede în mod invizibil și, dacă nu ar fi în noi, cunoașterea sa nu ar putea să fie în noi. În felul acesta, într-adevăr, noi vedem în noi conștiința noastră; putem să vedem chipul altcuiva și nu-l putem vedea pe al nostru; în schimb vedem conștiința noastră și nu vedem conștiința altuia. Dar conștiința nu există decât în noi; Spiritul Sfânt, însă, poate să fie și fără noi: într-adevăr, ne este dăruit, pentru ca să fie și în noi. Dar dacă nu este în noi, de noi nu poate fi văzut și cunoscut așa cum trebuie văzut și cunoscut.»

Din Augustin, Comentariu la Evanghelia lui Ioan 14, 15-17, Discurs LXXIV, 3-5, trad. Wilhelm Dancă.

Mai jos puteți să ascultați predica: