Wilhelm Dancă

Duminica a II-a a Paștelui mai este numită Duminica Albă, Duminica Tomei, Duminica Milostivirii Divine. Și, pentru noi care trăim în România, mai poate fi numită Duminica Paștelui Comun. Ținând cont de contextul tensionat din regiune și din Orientul Mijlociu, am dezvoltat tema Milostivirii Divine. De fapt, Îndurarea Divină se manifestă prin darul iertării și al păcii.

Am început să spun că Ioan Paul II a introdus această sărbătoare. El a murit în ajunul Duminicii „Milostivirea Divină”, în 2 aprilie 2005. Astfel Providența divină a confirmat devoțiunea lui față de sfânta Faustina Kowalska și mesajul ei de a răspândi cultul îndurării Divine. Papa Ioan Paul II a canonizat-o pe sfânta Faustina în 30 aprilie 2000. Citând din mesajul ei, a afirmat în timpul omiliei: „Omenirea nu va găsi pacea până când nu se va întoarce cu încredere la divina milostivire”. Apoi, după sfânta liturghie, a spus: „Astăzi este cea mai fericită zi din viața mea!”

Am sintetizat mesajul lui Ioan Paul II despre Îndurarea Divină, comentând enciclica „Dives în misericordia” din 1980, în trei puncte.

Mai întâi să avem „conștiința” lui Isus, care a venit în lume să răspândească milostivirea divină.

Apoi, să nu fim infatuați, orgolioși, și să primim mila aproapelui și a lui Dumnezeu, care ne vor binele. Să medităm parabola Fiului Risipitor, din Luca 15. De asemenea, să nu fim leneși, indiferenți față de „mizeria” în care trăiește aproapele și să sărim în ajutorul său. De meditat episodul din Grădina Măslinilor, unde Isus le cere ucenicilor să se roage și să fie aproape de El în timpul agoniei. Vezi Luca 22, 40-46.

În fine, pornind de la promisiunea Domnului din predica de pe munte, să dezvoltăm o cultură a milostivirii. În Matei 5, 7, Domnul spune: „Fericiți cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire!”. Așadar, milostivirea este o relație reciprocă. De aceea promisiunea Domnului se trăiește cu această convingere, și anume că ucenicul, dăruind, va dobândi milostivirea.

În concluzie, am spus că această cultură a îndurării față de aproapele începe în familie și în școală și se trăiește toată viața. Civilizația bazată pe această cultură a iertării divine se bucură de darul păcii. Vrem să trăim în civilizația păcii și să promovăm cultura milostivirii, nu-i așa?

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Christos a înviat! Aleluia!

În Duminica Milostivirii Divine am meditat chemarea noastră la trăirea și vestirea milostivirii.

Am început cu un comentariu al datelor barometrului religios din decembrie 2022. Astfel, astăzi, 23% dintre români participă săptămânal la Sfânta Liturghie. Ce se întâmplă cu ceilalți 77%? Oare se gândesc la destinul lor imediat și la fericirea veșnică? Le pasă sau nu le pasă? Dar noi suntem îngrijorați că nu participă la sacramente? Oare de ce nu vin la biserică? Nu cumva și din vina noastră?

Am dezvoltat tema trecerii de la necredință la credință. De aceea, m-am oprit la Toma necredinciosul din Evanghelia duminicii (Ioan 20, 19-31). El este numit Didim, adică Dublul sau Geamănul. În ce sens? Dublul, pentru că avea un comportament ambiguu și era cam duplicitar. De asemenea, Geamănul, pentru că seamănă cu noi sau noi semănăm cu el.

Apoi am identificat în Evanghelie două imagini pentru a indica participarea noastră la „descreștinarea” lumii. Am subliniat faptul că, în primul rând, nu alții sunt de vină pentru fenomenul înstrăinării unora dintre frați de Biserică, ci noi care spunem că suntem botezați. Sau, noi care am primit darul Duhului Sfânt spre iertarea păcatelor și nu-l fructificăm. Da, vina este la noi, fiindcă îi influențăm pe alții prin calitatea mai bună sau mai puțin bună a vieții comunitare.

Prima imagine este Cenacolul cu ușile încuiate. Aici avem mai întâi un simbol al Bisericii care se preocupă exagerat de propria soartă. Apoi, aceeași imagine este un simbol al inimii noastre care e „încuiată” în fața nevoilor aproapelui. În acest caz trecere de la necredință la credință înseamnă trecerea de la frica de „iudei”, oricare ar fi aceștia, astăzi, și de la frica de sine la încrederea în Isus Înviat.

A doua imagine este Comunitatea ucenicilor înfricoșați. Deși L-au întâlnit pe Domnul Înviat cu o săptămână în urmă, adică în Duminica Învierii, în continuarea trăiesc întâlnirea cu El în frică. În această circumstanță trecerea de la incredulitate la credință înseamnă trecerea de la frică la bucuria întâlnirii cu Domnul Înviat.

În final am arătat că trăirea în bucurie a întâlnirii cu Isus Înviat duce la convertirea păcătoșilor. Aici am amintit-o pe Sfânta Faustina Kowalska. Ea a avut avut o revelație a milostivirii lui Isus care, fiind atât de abundentă, se revarsă asupra celor păcătoși. Întâlnirea cu Isus Milostiv este începutul convertirii tuturor păcătoșilor.

Suntem chemați să devenim apostoli ai Milostivirii, aplecându-ne atenția asupra celor care au diferite răni, de la cele spirituale până la cele materiale. Milostivirea este semnul că avem o credință încarnată, nu una misticoidă, fără roade.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.