Wilhelm Dancă

Nihil sine Deo!
Pelerinajul ca mijloc de întărire a unității familiei

În sărbătoarea Sfintei Familii de la Nazaret am vorbit despre divinitatea Pruncului născut la Betleem. De ce? Pentru că suntem după Crăciun și toate sărbătorile pledează prin conținutul lor pentru dumnezeirea Născutului de la Betleem. Dar nu am insistat pe această.

Am dezvoltat un aspect pastoral, și anume unitatea familiei, care se poate întări prin intermediul pelerinajului. Evident, am vorbit nu atât despre pelerinajul în sine, cât mai ales despre spiritualitatea pelerinajului. Am pornit de la faptul că Evanghelia de astăzi descrie pelerinajul Familiei Sfinte la Ierusalim cu ocazia Paștelui.

Am aprofundat trei aspecte legate de pelerinaj. Primul, ținta pelerinajului, al doilea, discernământul și, al treilea, determinarea de a ajunge la scop. Dacă familiile din zilele noastre vor adopta acest tip de spiritualitate, ar fi mai unite. Nu numai ele, ci și parohiile, și Biserica.

Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

  • 27 decembrie 2021
Sfânta Familie școala fidelității, dialogului și ascultării

În sărbătoarea „Sfânta Familie” am vorbit despre trei valori care riscă să dispară din familiie contemporane. Mai întâi este vorba despre fidelitatea față de propria identitate religioasă și civilă. Apoi despre dialogul dintre generații, dintre cei în vârstă și cei tineri. Și, în fine, despre valoarea ascultării copillor față de părinți, despre copiii care trebuie iubiți mai mult atunci când greșesc. Au trecut aproape o sută de ani de la înființarea sărbătorii. Provocările la adresa familiei nu sunt mai puține. Dimpotrivă. De aceea merită să medităm principiile care au stat la baza stilului de viață întruchipat de Sfânta Familie de la Nazaret. Detalii în articolul postat mai jos.

  • 28 decembrie 2020