Am vorbit despre demnitatea femeii și a trupului cu ocazia hramului comunității catolice din Predeal. Pornind de la constituția apostolică a Papei Pius al XII-lea, „Munificentissimus Deus” („Preadarnicul Dumnezeu”) am dezvoltat o idee.
Menționez că anul acesta se împlinesc 75 de ani la promulgarea constituției apostolice în care se prezintă dogma „Ridicării Sfintei Fecioare cu trupul și sufletul la cer”.
Ideea meditată este aceasta: privilegiile Mariei sunt promisiuni pentru noi. Am ales două dintre aceste privilegii.
Mai întâi că Maria a fost Maica Domnului, l-a născut pe Christos după trup. Datorită acestei calități deosebite a fost făcută părtașă de învierea Fiului și cu trupul la sfârșitul vieții sale pământești. Astfel Maria este prima femeie din istoria umanității care e ridicată la o asemenea demnitate. Desigur, ea simbolizează Biserica, iar victoria ei este victoria Bisericii, ca promisiune. În plan concret cinstirea Fecioarei Maria ridicată la cer și cu trupul, și cu sufletul înseamnă a promova demnitatea egală a femeii cu aceea a bărbatului. Din păcate acest lucru trebuie susținut mai intens în zilele noastre. De ce? Pentru că și în trecut, dar și astăzi multe femei sunt abuzate, agresate sau marginalizate tocmai pentru că sunt femei.
Apoi am vorbit despre demnitatea trupului care trebuie să devină loc al mântuirii. Asemenea Mariei, fiecare creștin e chemat să-l „nască” pe Christos în trupul său. Pentru a ajunge aici trebuie să fie „plin de har”, la fel ca Maria, să fie în continuă comuniune cu Dumnezeu-Iubire. Cum? Prin multă, multă, multă rugăciune și prin participarea la sacramente, în special la spovadă și euharistie.
În concluzie am spus că trupul este salvat la propriu dacă este „îmbibat” în rugăciunea Rozariului. Această rugăciune a fost cerută de Maica Domnului de la Fatima în 1917 pentru a avea pace între oameni pe pământ. Din păcate lumea nu a ascultat chemarea Mariei. Dovada e că în secolul trecut am avut două războaie mondiale, iar acum se desfășoară un război regional, chiar la granița României.
Inimile oamenilor se curăță de egoism prin rugăciune. De aceea, rugăciunea Rozariului creează condițiile de posibilitate a păcii în lume. Să o punem în practică, lăsându-ne modelați și inspirați de Maica Domnului ridicată cu trupul și sufletul la cer.
Mai multe detalii în articolul postat mai jos.
- 15 august 2025
- Dancă Wilhelm
- 0 Comentarii
