Wilhelm Dancă

Bisericile în zilele noastre se golesc. Creștinii par să fie triști și descurajați. Sunt multe cauze care au dus la acest fenomen. M-am oprit la una dintre ele. Și anume, iubirea nu mai este iubită. De fapt, am pornit de la parabola invitaților la nuntă din Matei 22, 1-14.

Mesajul principal a fost că Isus ne invită la speranță și responsabilitate. Am descoperit în parabolă trei vești, una bună și două surprinzătoate. Vestea bună e că toți oamenii sunt chemați la nuntă. Adică, să participe la unirea lui Dumnezeu Tatăl cu omenirea în Isus Christos. Prima veste surpriză e că nu toți oamenii primesc invitația. A doua veste surpriză se referă la „haina de nuntă”. Haina în cazul de față este spiritul sărbătorii. Oricum haina trădează starea interioară a omului.

Am vorbit puțin și de Sfânta Tereza de Avila. Ea spune că aripile care îl ridică pe om la Dumnezeu sunt două: teama și iubirea. Frica de Domnul este începutul înțelepciunii. Dar, pe măsură ce crește iubirea, teama se micșorează. În cele din urmă rămâne doar iubirea.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Astăzi 25 aprilie 2021 am celebrat a IV-a duminică a Paștelui, care mai este numită Duminica Bunului Păstor. Am subliniat în cadrul omiliei că Isus Bunul Păstor este cea mai cunoscută imagine a lui Isus din toate timpurile. Primele imagini înregistrate de istorie apar la sfâșitul secolului al II-lea. Sunt foarte multe și diferite. Se pot clasifica în două grupe.

Prima grupă îl reprezintă pe Isus cu oița rătăcită pe umeri. Este inspirată din Evanghelia după Matei (18, 12-14) și din cea după Luca (15, 3-7). Are rădăcini în Vechiul Testament. Sensul aceste imagini a fost sintetizat de Origen care a spus: „pentru o singură oiță rătăcită (eu, tu, el, fiecare om din toate timpurile și locurile), Domnul a părăsit cerul și a coborât pe pământ; a găsit-o, a luat-o pe umeri și a dus-o în cer”.

A doua grupă îl reprezintă pe Isus păstorind turma încredințată, adică hrănind-o cu hrana Cuvântului și a Euharistiei. Meditând asupra acestor două grupe de imagini găsim antidotul împotriva intoleranței religioase. De asemenea, descoperim calea iubirii universale pe care a manifestat-o Isus prin trăirea misterului pascal. Isus Bunul Păstor vindecă relațiile noastre de superficialitate, predjudecăți, oboseală, indiferență, cinism. Isus înviat, Isus Bunul Păstor inspiră relații bazate pe autenticitate, responsabilitate și universalitate.

Prin Cuvântul care ne este adresat duminică de duminică, Domnul Înviat ne privește în față și ne invită la înnoirea vieții, adică la învieri mici care pregătesc Mare Înviere. Detalii în articolul postat mai jos.

În duminicile care au rămas până la Advent suntem invitați să medităm asupra identității creștine. Suntem chemați să facem un bilanț spiritual al darurilor lui Dumnezeu în viața noastră. Cum le-am primit? La ce ne-au ajutat, dacă ne-au ajutat? Și alte întrebări asemănătoare legate de apartenența noastră la Împărăția lui Christos. De aceea Biserica propune spre meditare teme despre vigilență, atenție spirituală și responsabilitate. Dar și altele înrudite, cum ar fi semnele timpurilor, discernământul vizitelor lui Dumnezeu în istorie, înțelepciunea practică și determinarea în a-l alege pe Christos. Despre acest ultime două lucruri am vorbit în omilia de astăzi.

Am pornit de la parabola din evanghelia duminicii (Mt 25, 1-13), parabola celor zece fecioare, cinci nechibzuite și cinci înțelepte. Am constat încă de la început că acest subiect este reprezentat artistic într-o măsură redusă în Bisericile noastre, astăzi. În Evul Mediu, în Occident, fațadele multor biserici erau pline de mesajul parabolei. În catedrala „sfântul Iosif” din București este prezent sub forma unui vitraliu. Cam mică imaginea, dar frumoasă. Am folosit această imagine pentru a ilustra conținutul predicii. Prezența redusă a parabolei în arta creștină contemporană trădează diluarea spiritului de vinovăție și de responsabilitate din bisericile noastre.

Am intrat în miezul parabolei pentru a desprinde coordonatele formării responsabilității. Mai întâi am observat că fecioarele înțelepte au dat dovadă de inteligență practică. Au știut să se raporteze la realitatea fragilă, fragmentată a participării lor la nunta Mirelui cu ajutorul imaginației. S-au întrebat: oare Mirele nu va întârzia? Și și-au făcut provizii în ordinea spirituală, morală. Acest mod de raportare la lumea confuză și în mișcare din care facem parte este semn de umilință.

Apoi am arătat că fecioarele înțelepte au refuzat să dea uleiul lor la cele nechibzuite. Asta înseamnă că ucenicii lui Isus au lucruri care nu pot fi date la alții. În contextul Evangheliei este vorba despre pasiunea lor pentru Christos. Sau, în alți termeni, iubirea valorilor Împărăției exclude negocierile sau compromisurile. Sunt valori care nu au preț, care nu pot fi împrumutate, vândute sau date la alții. Pe aceste valori se construiește identitatea creștină.

Cum să ne raportăm la ucenicii nechibzuiți? Cuvântul „nechibzuință” se poate traduce cu prostie, stupiditate, inepție, nebunie. Deci, cum să ne comportăm față de cei „proști” când intră în joc apartenența la Împărăție? Evanghelia a sugerat un răspuns: nu negociem, nu vindem lucrurile sau valorile prin care ne identificăm.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.