Wilhelm Dancă

Am vorbit duminica trecută despre Cuvântul lui Dumnezeu. L-am comparat cu sămânța aruncată de un semănător. Sugestia a venit de la evanghelistul Marcu (4, 26-34). El prezintă primele parabole ale lui Isus predicator al Împărăției. Ele se referă la sămânța aruncată de semănător și la sămânța mică din care crește pomul numit muștar. Am subliniat condițiile de posibilitate ale rodirii Cuvântului lui Dumnezeu în noi.

Am început cu încrederea, la care se referă și profetul Ezechiel din prima lectură a Duminicii a XI-a de peste an. Pe scurt, încrederea este fundamentală pentru a supraviețui în vremuri de criză. Evident, vorbim despre încrederea în promisiunea lui Dumnezeu că va fi cu noi. Mereu. Deci, și în timpul crizelor de orice fel.

Am continuat cu umilința sau smerenia. Aceasta e atitudinea semănătorului care „nu știe cum” răsare sămânța și cum crește. (Marcu 4, 27). Prin comportamentul său, semănătorul spune că în sămânță există o putere de viață care îl depășește. Umilitatea semănătorului este rudă apropiată cu încrederea în puterea lui Dumnezeu.

Din cele două virtuți izvorăște și răbdarea. E o virtute rară în zilele noastre. Oamnii vor o mulțime de lucruri instantaneu, pe loc, imediat. Din păcate nerăbdarea se lărgește și la lucrurile esențiale din viața unui om. De exemplu, iubirea, credința, speranța, fericirea, simțul supranaturalului.

În concluzie, fără umilitate, răbdare și încredree Cuvântul nu rodește. Nici în noi, nici în cei care ascultă vestirea Cuvântului. Toate aceste trei virtuți sunt importante, dar cea mai mare dintre ele este umilitatea.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Bucuria pascală este rodul credinței în Învierea lui Christos. Din păcate acest fel de bucurie se vede destul de rar pe chipurile discipolilor. Astăzi se mai celebrează riturile prin unele biserici sau se respectă tradițiile. Dar de multe ori și în multe rânduri se ratează întâlnirea adevărată cu Christos Înviat.

Am meditat Evanghelia după Ioan 15, 1-8. Am subliniat condiția necesară pentru a putea trăi în bucurie. Și anume, ucenicul trebuie să rămână în comuniune cu Christos. Această legătură spirituală seamănă cu raportul dintre mlădiță și viță. Seva trece din viță în mlădiță și, astfel, mlădița aduce rod. Iar rodul unirii discipolului cu Christos este bucuria. E adevărat că vremurile noastre sunt stresante și provocatoare. Consumul mare de informație sau tehnologie îi face pe oameni să-și piardă gândirea critică. De asemenea, devin nervoși și nerăbdători. De aceea, am subliniat că pentru a rodi în Christos, trebuie să avem răbdare. Să cultivăm tampoane de timp și spațiu pentru a asimila informațiile. Aceasta este prima condiție pentru a rodi bucuria pascală în noi.

În al doilea rând să fim atenți la viță și mlădițe, așa cum fac vititcultorii. Sau să avem discernământ. Să nu rupem mlădițele sănătoase, să le eliminăm pe cele bolnave. Să nu confudăm binele cu rău, adevărul cu falsul, nedreptatea cu dreptatea. Când suntem constrânși să facem alegeri curajoase de viață, să nu căutăm soluții de fugă. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.