Wilhelm Dancă

În solemnitatea „Nașterea Domnului” am meditat misterul întrupării. Am pornit de la Evanghelia după Ioan 1, 1-18, dar am făcut referință și la Luca 2, 1-14 și la Luca 2, 15-20. Rezumând, am spus că liturghia zilei (Ioan 1, 1-18) subliniază latura divină a întrupării. Liturghia păstorilor (2, 15-20) subliniază latura umană, misionară. Și, în fine, liturghia de la miezul nopții se oprește la aspectele istorice ale evenimentului întrupării. Aceste trei dimensiuni ale misterului Nașterii Domnului sunt subliniate de arta sacră. Am făcut câteva referințe la rolul artei în comunicarea tainelor divine. M-am oprit la scena în care martorii oculari ai Nașterii Domnului privesc cu fețe luminoase Pruncul așezat în iesle. Am sugerat că acesta este mesajul pe care ar trebui să-l preluăm din contemplarea întrupării Domnului. Pe scurt, să ne lăsăm „îmbujorați” de lumina pe care o aduce Pruncul în lume.

Pentru a atinge acest obiectiv spiritual sunt necesare trei acțiuni. Prima, să privim Nașterea Domnului „în oglindă”, adică în semnele materiale care o reprezintă, însă nu oricum. Să purtăm în interior ceea ce vedem în exterior și, mai ales, să facem să rămână acel ceva tainic în interior. A doua, dacă devenim ceea ce privim, atunci să asumăm copilăria spirituală drept comportament de viață. De ce? Pentru că vedem un chip de Prunc care spune că are un Tată. Copilăria spirituală nu înseamnă infantilism, sentimentalism sau libertatea de a fi capricioși. Dimpotrivă, copilăria spirituală înseamnă maturitate creștină. A treia, dacă Pruncul Isus are un Tată, acest lucru trebuie să-l trăim în mod profund și frecvent. Să transformăm orice întâlnire cu aproapele într-o celebrare a întâlnirii cu Tatăl.

În concluzie, să ne uităm unii la alții. Dacă avem fețele gălbejite, albe sau înegrite, să le „îmbujorăm” contemplând chipul luminos al Pruncului. Da, dacă vrem să trăim o viață luminoasă, să privim taina Pruncului și să o transferăm în inimi. Va modifica ceea ce trebuie modificat în noi la timpul potrivit. Să avem încredere în puterea de schimbare a misterului întrupării! Evident, dacă este acceptat nu doar cu mintea, ci și cu voința. Mai multe detalii în articolul postat mai jos. Sărbători binecuvântate! Nașterea Domnului Christos să ne fie de folos!

În sărbătoarea Epifaniei am meditat vizita și adorația Magilor. Este vorba despre episodul din Evanghelia după Matei 2, 1-12. Am subliniat că Magii îl „căutau” pe Dumnezeu. Sau pe Pruncul divin. De aceea, am vorbit despre două feluri de căutare.

Prima este căutarea exterioară, în sensul că implică relații cu lumea din exterior. De pildă, faptul că suntem „departe” de Dumnezeu. Sau, atunci când îl căutăm și întrebăm unde e suntem ridiculizați. De asemenea, unii nu ies din ei înșiși, cum au făcut regele Irod, cărturarii și preoții de la Ierusalim.

A doua este căutarea interioară, care se poate numi adorația. Este drumul cel mai greu. Pelerinajul către interiorul nostru este anevoios. Totuși, este indispensabil pentru întâlnirea cu Pruncul divin.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Crăciunul este sărbătoarea fundamentală a creștinilor. În această zi se celebrează Nașterea Domnului. El este fiul Mariei și Fiul lui Dumnezeu născut la Betleem.

Putem să ne raportăm teoretic sau abstract la acest adevăr de credință. Sfântul Francisc de Assisi a sugerat că este nevoie și de o raportare concretă. De aceea, a propus reprezentare pe viu a Nașterii Domnului. S-a întâmplat lucrul acesta pentru prima dată la Greccio, în Italia, în 1223.

Văzul este un simț important în celebările de Crăciun. Cu ajutorul lui vedem că Pruncul Isus s-a născut în sărăcie. Mai mult, s-a născut sub chipul unui Prunc care poate fi sufocat. Din păcate, unii îl sufocă prin consumerism, indiferență, grijă exagerată față de cele exterioare.

Dar și auzul este convocat să participe la sărbătoarea Nașterii Domnului. Evanghelia sărbătorii din timpul nopții e luată din Evanghelistul Luca (2, 1-14). Avem aici multe referințe istorice. Văzul poate verifica aceste informații. Isus s-a născut în timpul unui recensământ organizat de guvernatorul Siriei, Quirinius. Evanghelia sărbătorii din timpul zilei este luată din Evanghelistul Ioan (1, 1-18). Rezumând-o, putem spune că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu. El poate fi auzit cu urechea. Deci, prin auz aflăm că Întruparea este un eveniment care erupe în istorie. La fel este și Învierea Domnului.

Cu ajutorul acestor două simțuri – văzul și auzul – am meditat locurile în care „copilul Isus” poate fi sufocat astăzi.

Astfel am vorbit despre copiii victime ale conflictului ruso-ucrainean. Aici pacea este disprețuită. Pruncul Isus este „sufocat”. Pacea poate fi redobândită prin adoptarea copilăriei spirituale. Aceasta este spiritualitatea Crăciunului.

Un alt loc este educația precară sau superficială. Aici copiii sunt victime ale indiferenței și superficialității păstorilor (educatori, profesori, preoți) nevrednici. Sau sunt victime ale lipsei de maturitate a educatorilor.

În fine, alt loc este biserica domestică, unde Pruncul Isus nu este ajutat să crească. Sau nu este acceptat, nu este lăsat să se nască.

Am terminat cu un gând formulat de Hannah Arendt. Vorbind despre creștinism, gânditoarea evreică spune că „este încă ceva”. Sau mai are un ceva de spus. De ce? Pentru că are la bază vestea extraordinară că un prunc ni s-a născut. Iar un copil nou născut întotdeauna și oriunde schimbă lucrurile în jurul său. Începând cu viața părinților. Pruncul nou născut la Betleem să schimbe și viața noastră! Crăciun plin de lumină, bucurie și binecuvântări cerești!

Detalii găsiți mai jos.

Sfântul Ștefan a fost sărbătorit ieri de creștinii romano-catolici, iar astăzi de cei greco-catolici și ortodocși. Potrivit specialiștilor în studiile biblice, sfântul Ștefan a fost unul din cei șaptezeci și doi de ucenici ai Domnului. După Înălțarea lui Isus la cer a fost ales și a devenit unul din cei șapte diaconi ai Bisericii primare (cfr. Fap 6 – 8,3). Alegerea și lucrarea celor șapte diaconi au fost încununate cu mare succes. Dar mai ales Ștefan, „plin de har și de putere, săvârșea minuni și semne mari în popor” (Fap 6,8).

Mulți dușmani i s-au ridicat împotrivă, „însă nu puteau să se opună înțelepciunii și duhului cu care vorbea” (Fap 6,10). A fost dus în fața Sinedriului și acuzat că a rostit blasfemii la adresa lui Moise și a lui Dumnezeu. A fost condamnat la moarte prin ucidere cu pietre. În timp ce își dădea sufletul, asemenea Învățătorului, i-a iertat pe dușmanii săi și și-a încredințat toată ființa lui Dumnezeu. Ultimele cuvinte ale lui Ștefan muribund au fost: „Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu” (Fap 7, 56).

Nașterea Domnului la Betleem a deschis cerurile pentru fiecare om care crede în divinitatea lui. Trăim vremuri mai puțin prielnice credinței creștine. Neîndoielnic, nu este pentru prima dată când creștinii se confruntă cu asemenea provocări. Dar, astăzi, în contextul creștinismului românesc, sărbătoarea Crăciunului este amenințată de pericolul desființări sau eliminării sărbătoritului, adică a lui Isus Prunc, chiar din interior. Am căutat să explic în predica pe care am ținut-o ieri la biserica „Sf. Tereza” din București că imaginea Pruncului Isus din inima noastră ar trebui ștearsă de praf. Mai mult ar trebui mângâiată până când Isus devine o persoană vie care să inspire relații de bunăvoință, de pace față de cei din jur. O lume mai puțin violentă, decentă are de-a face cu Nașterea Domnului în inima oamenilor. Detalii în predica postată mai jos.