Wilhelm Dancă

Sărbătoarea „Botezul Domnului” încheie Timpul Crăciunului. După epifania magilor la Betleem, acum avem epifania Domnului în Iordan. Prin această epifanie Isus este autorizat de „cerurile deschise” să înceapă activitatea publică.

Am făcut o comparație între botezul lui Ioan, botezul în numele Sfintei Treimi și botezul „folcloric” din zilele noastre. Am pledat pentru asumarea vocației baptismale. Sau, pentru asumarea misiunii de profet, preot și rege.

Profeția se traduce prin vestirea împărăției lui Dumnezeu. Avem aici o vestire prin semne și prin trăirea credinței în public.

Preoția înseamnă „sacrum facere” a evenimentelor obișnuite din viața noastră. Este vorba despre sfințirea prin îndeplinirea cu bucurie a datoriilor zilnice.

Regalitatea sau mesianitatea înseamnă să devenim purtători de mântuire. Am subliniat că nu e vorba despre purtarea mântuirii la toți oamenii. Lucrarea aceasta îi aparține Domnului Isus Christos. Suntem chemați să aducem o rază a binelui acolo unde suntem, trăim sau muncim.

Prima concluzie a botezului este să nu fim creștini grăbiți. Să fim ca Isus care s-a maturizat la Nazaret timp de 30 de ani. Deci să nu ardem etapele. Să le trăim din plin. Astfel aducem viitorul în prezent.

A doua concluzie e să devenim mai înțelegători cu cei păcătoși, asemenea lui Isus. De ce? Pentru că astfel putem să le deschidem ușa spre harul mântuirii.

A treia concluzie e să le mulțumim părinților, nașilor și preotului care ne-au botezat. În acest caz rugăciunea este o formă de mulțumire. Ne-au făcut un bine extraordinar, nu-i așa?

Detalii în articolul postat mai jos.

Patria conștiinței este unul dintre cele trei locuri importante ale dramei mântuirii oamenilor. Primul este sinagoga din Nazaret în care Isus a fost respins. Vezi Evanghelia duminicii de astăzi luată de la Luca 4, 2-30. Al doilea este Ierusalimul, care s-a revoltat împotriva lui Isus și L-a răstignit. Al treilea este conștiința fiecărui om.

Într-adevăr, în patria conștiinței se duce bătălia pentru adevăr, pentru un om mai bun. Este cea mai importantă luptă aici pe pământ. De ce? Pentru că fără îmbrățișarea adevărului, nu există salt de calitate în viața nimănui. Dacă vorbim de Isus, Crucea este simbolul mărturisirii adevărului până la capăt.

Profeții din vechime, cei din vremea lui Isus, precum și cei de astăzi sunt martori ai adevărului în iubire. Pe urmele lor profeții contemporani mărturisesc adevărul în familie, printre prieteni, în fața instituțiilor sau despre guvernanți. Știu ce înseamnă lucrul acesta. Sunt gata să înfrunte ostilitatea sau respingerea acelora care aud bunavestire a adevărului în iubire.

În Evanghelia duminicii am citit că Isus a fost respins de nazarineni. Atât de tare s-au mâniat pe El că au voit să-L ucidă aruncându-L într-o prăpastie la marginea Nazaretului.

În 2019 am ajuns și eu la Nazaret. Am văzut sinagoga în care Isus a rostit celebrul discurs care a trezit și entuziasm, și mânie. Am văzut și prăpastia unde urma să fie aruncat Domnul. Acolo există o cruce de pe vremea cruciaților. Am cerut unui pelerin să-mi facă o fotografie la locul respectiv. Un preot italian care m-a văzut a spus să nu stau acolo pentru că e periculos. Da, așa e, e periculos să îmbrățișezi crucea, deși părintele se referea la altceva.

E periculos să îmbrățișezi crucea, adevărul și binele în vremuri tulburi, cum sunt vremurile noastre. De ce? Pentru că oamenii nu vor să fie deranjați în ideile și comoditățile lor. Cine spune în mod curajos care este Calea, sau Adevărul, sau Viața riscă să devină obiect de mânie. Lucrul acesta l-a făcut și Isus. A riscat. Dar, și astăzi, mărturia Domnului despre adevăr umple viața noastră de frumusețe și de sens.

Deci, și în patria conștiinței, și în viața de zi cu zi merită să iubim Crucea și Adevărul. Chiar dacă e riscant. Altfel nu devenim mai buni.

Detalii în articolul postat mai jos.

Penuria de adevăr este o trăsătură a vremurilor noastre. Uraganul minciunii a pornit de mult și bate în continuare. Totuși, să nu ne fie teamă! Tatăl minciunii a lucrat din plin și în vremea lui Isus (Mc 6, 1-6). Influențați de acesta concetățenii Domnului nu au accept adevărul învățăturii sale. Dar Isus a mers până la capăt în mărturisirea adevărului, ca un adevărat profet.

De ce nu avem curajul să fim și noi profeți, astăzi? Am identificat trei cauze care frânează răspunsul la chemarea profetică.

Prima este incoerența pastorală de care suferă Biserica noastră. Potrivit Fapte 2, 42, ucencii lui Isus erau „stăruitori în învățătura apostolilor”. Dar, astăzi, cum să fii „stăruitor” când apostolii nu sunt uniți în mărturisirea adevărului Evangheliei? Incoerența pastorală naște haos și duce la indiferență față de cele religioase. Ar mai fi o cauză legată de aceasta, și anume lipsa formării permanente a creștinilor laici.

A doua cauza importantă este absența adevărului iubirii lui Christos în viața noastră. Suntem construiți pe fragmente de adevăr superficial sau rezultat din compromisuri. Adevărul lui Christos se manifestă prin generozitate. Acesta este rezultatul ieșirii din propriul eu și al intrării în universul măreției și bunătății divine.

A treia cauză este dorința unora de a impune adevărul iubirii lui Christos. Dar un asemenea adevăr nu se impune ci se propune. Se transmite prin molipsire. Printre alte condiții pregătitoare ale misiunii de profet astăzi ar fi empatia anticipată. Am adăugat la aceasta și umilința de a fi „un creion” în mâna lui Dumnezeu.

Mai multe detalii în articolul posta mai jos.