Wilhelm Dancă

Astăzi am comentat parabola celor 10 fecioare din Matei 25, 1-13. De fapt, ele sunt domnișoarele de onoare care însoțesc mireasa la nuntă. Domnul Isus spune că cinci dintre ele erau înțelepte, în sens practic, iar celelalte erau distrate. Din parabolă se desprind câteva adevăruri importante pentru viața de ucenic al Domnului.

Menționez că în prima parte am descris modul în care se celebra o nuntă în timpul lui Isus. De asemenea, am arătat că termenul cheie al parabolei este „uleiul”. Potrivit lui Origen, uleiul din parabolă înseamnă învățătura creștină, Cuvântul lui Dumnezeu trăit. Dacă este pus în practică, Cuvântul este ca uleiul care ține candela vieții aprinsă.

Primul adevăr este că trebuie să trăim viața prezentă ca și cum am participa la o nuntă. Dar bucuria este nota caracteristică a nuntașului. Oare o avem? Se poate citi pe fețele noastre? Al doilea adevăr se referă la starea de priveghere sau de așteptare. Această atitudine poate fi pasivă sau activă. Privegherea înseamnă atenția de nu pierde ocazia să facem binele. Nu putem participa la o nuntă ca și cum am sta în stație așteptând pasiv să vină tramvaiul. Al treilea adevăr e că viața noastră are un sfârșit. Cine conștientizează lucrul acesta nu devine trist, ci liber și responsabil.

În concluzie am spus că învățătura parabolei poate fi rezumată folosind un gând al lui Don Bosco. Astfel, să muncim ca și cum am trăi o mie de ani și să trăim căutând să facem binele ca și cum am muri azi. Mai multe detalii găsiți în articolul postat mai jos.

Am început Adventul. Este vorba despre o perioadă de patru săptămâni în care ne pregătim pentru a celebra Nașterea Domnului. Am început omilia cu tema centrală din Evanghelia duminicii (Mc 13, 33-37) și am tradus vegherea ca act de conștientizare creștină. Astfel, ținând cont de vremurile actuale, am propus trei direcții de trecere de la inconștiență la conștiență spirituală. Mai întâi raportul cu Christos care vine. Va veni a doua oară, negreșit, va veni în sărbătoarea Crăciunului din 25 decembrie, iarăși negreșit. Nu suntem siguri când va veni în sufletele noastre. De aceea, mereu, dar mai ales în Advent, trebuie să veghem, să fim pregătiți, conștienți pentru nașterea lui în suflete.

Apoi raportul just cu noi înșine. Cunoașterea de sine este cea mai grea lucrare. Aici am propus să controlăm cum arată fidelitatea noastră față de Dumnezeu în acțiunile zilnice, de suprafață. Mai exact, am propus ca exercițiu spiritual de Advent să-l descoperim pe Dumnezeu care se găsește în adâncul sufletelor noastre, dincolo de activitățile obișnuite.

În fine, raportul corect cu timpul. Am vorbit despre păcatul „pierderea timpului” sau „irosirea timpului”. Timpul vieții este un timp al mântuirii. Suntem chemați să trăim momente semnificative, sacre, dătătoare de speranță. Am vorbit despre viețile irosite în banalitate și gesturi mecanice, repetitive, fără nimic de valoare în ele. Am îndemnat credincioșii să-și apropie viața cu tot ceea ce este în ea de Dumnezeu prin întărirea disponibilității interioare de a-l întâlni.

La sfârșitul liturghiei am prezentat ultima mea carte „Meditații despre Crăciun”. Cartea este primul dintr-o serie de volume despre misterul lui Christos oglindit în Cuvântul lui Dumnezeu predicat sau meditat în biserică. Am stat afară, lângă catedrală, aproape o oră ca să dau autografe. Foarte frumos gestul credincioșilor care au dorit să intre în posesia volumului! Semn bun! Nu este pierdut totul dacă mai sunt oameni doritori de lectură. E de bine dacă mai sunt credincioși care vor să se pregătească spiritual pentru celebrarea Nașterii Domnului, să-și întărească reziliența spirituală. Detalii în articolul postat mai jos.