Wilhelm Dancă

Prieteni, Am participat, astăzi, 9 august 2026, la jubileul de argint al părintelui Daniel Blaj, din Buruienești, județul Neamț. Este unul dintre nepoții mei. Am ținut cuvântul de zidire sufletească și am meditat la identitatea preotului inspirându-mă din Evanghelia după Matei 14, 22-33. Aceasta este Evanghelia Duminicii a XIX-a.

Am subliniat trei lucruri importante.

Mai întâi am vorbit despre afirmația lui Isus „Eu sunt”. Am spus că omul care primește, cu smerenie și uimire, darul preoției este făcut părtaș la conținutul teologic al afirmației Domnului din Evanghelia după Matei 14, 27: „Eu sunt”. Astfel preotul poate să spună „in persona Christi”: „Luați, mâncați; acesta este trupul meu!” sau „Luați, beți; acesta este sângele meu!”. De asemenea, preotul poate zice „in persona Christi”: „eu te botez …”; „eu te dezleg….” etc.

Apoi m-am oprit la faptul că Isus Christos se roagă singur, de multe ori, câte o noapte întreagă, pentru a fi mai în comuniune cu „Eu sunt”, Dumnezeu Tatăl. Acest fapt e o invitație pentru preot să facă din darul preoției sale o devoțiune, adică motiv al unei rugăciuni de mulțumire sincere și frecvente.

În fine, am subliniat cererea lui Petru: „Doamne, poruncește-mi să vin la tine pe apă”. Din păcate, Petru în momentul minunii, adică atunci când mergea pe apă, s-a îndoit și s-a dus la fund. De fapt, nu se mai uita la Isus, ci la valurile care loveau barca în care se afla. De aceea, comunitățile parohiale, bisericile și preoții care nu-și țin privirea îndreptată spre Christos, se duc la fundul istoriei sau dispar.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Am felicitat o dată un preot cu ocazia aniversării a 40 de ani de preoție. Mi-a răspuns cu o față ca floarea soarelui: „Domnul mi i-a dat, și o să-mi mai dea! Domnul să fie lăudat!” Cam la fel le-am răspuns și eu celor care m-au felicitat cu ocazia „jubileului” de 33 de ani întru preoție. Am făcut sărbătoare în satul natal împreună cu familia și credincioșii din credința cărora m-am născut de două ori. Prima dată la viața naturală, iar a doua oară la viața supranaturală. Tot din credința lor am primit și darul preoției. Le mulțumesc și pe această cale din toată inima.

Am numit această aniversare specială „jubileu”, deși nu prea se folosește termenul pentru a indica sărbătorirea a 33 de ani de preoție. Mi s-a părut totuși semnificativă cifra 33. Este, nu-i așa? Mai întâi m-am gândit la vârsta pe care a împlinit-o Domnul Isus Christos, Marele Preot atunci când a fost răstignit pe Calvar. Apoi m-am dus cu gândul la faptul că, după ce a murit, a înviat a trei zi după Scripturi (cf. 1 Cor 15, 4). În fine, m-am gândit la cei 3 Petru care au jucat un rol important în viața mea. Primul a fost Petru Lucaci, preotul care m-a botezat. Al doilea a fost Petru Ciocan, părintele care m-a trimis la Seminar. Al treilea a fost Petru Gherghel, rectorul care m-a primit în Seminar, actualul episcop emerit de Iași.

Acești 3 Petru m-au ajutat să spun Da chemării de a-l mărturisi pe Isus Christos asemenea lui Petru. El i-a spus lui Isus la Cezareea lui Filip că este „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (Mt 16, 16). Lucrul acesta am încercat să-l spun și eu și să-l mărturisesc timp de 33 de ani de preoție. Când am reușit mai bine, evident, am fost ajutat de o mulțime de prieteni din cer sau de pe pământ. Și în vremea comunismului, și după schimbarea regimului politic în România.

Am constatat, uneori cu nerăbdare și îndrăzneală, că există două mărturii despre Christos. Una care vine de la cei care îl văd de departe, în felul lor, în felul lumii. Alta care provine de la cei care îl văd de aproape, în felul ucenicilor, în felul celor care îl iubesc. Rugați-vă pentru mine să-l văd pe Christos cât mai în felul ucenicilor! Mulțumesc mult părintelui Adrian, fratele meu, care a realizat filmul pe care îl postez mai jos.