Wilhelm Dancă

Meditațiile la Predica de pe Munte din Matei 5-7 s-au încheiat astăzi. Începând cu duminica viitoare vom fi în Postul Mare și vom avea alte pericope evanghelice.

Am reușit să parcurgem doar trei momente din acest Discurs formidabil, la propriu. Primul a fost despre invitația de a trăi în lumea fericirilor evanghelice, adică în prezența lui Dumnezeu. Al doilea s-a referit la imaginea ucenicilor ca sare a pământului și lumină a lumii. Al treilea, cel din această duminică, este despre câteva principii și norme de viață morală. Respectarea lor condiționează intrarea în împărăția cerurilor. Pentru mai multe detalii despre Evanghelia de astăzi recomand lectura din Matei 5, 17-37.

Nu am subliniat conținutul normelor morale, ci spiritul în care trebuie puse în practică. De aceea, am aprofundat trei expresii sau formulări.

Prima este „inima împietrită”, care se găsește la Matei 19, 8. Acest verset explică discursul lui Isus despre drama și pericolele divorțului. El spune că Moise a permis despărțirea soților din cauza „împietririi inimii” oamenilor, dar la început nu a fost așa. Cum adică? La început oamenii aveau inimă de carne sau inimă de fii. Ei bine, aceasta e condiția de a (re)intra în împărăția cerurilor. Omul cu o inimă de fiu îl iubește pe Dumnezeu și, din iubire, trăiește în cuvântul său. Noi putem să ne reînnoim inima de fiu în cadrul celebrărilor liturgice, prin ascultarea Cuvântului și participarea la Euharistie.

A doua formulare este despre „dreptatea îmbelșugată” a ucenicilor. În raport cu fariseii și cărturarii care respectau minimal și ipocrit Legea lui Dumnezeu, ucenicii o trăiesc cu bucurie. Dreptatea lor este abundentă, debordantă, pentru că fac ceea ce fac nu din frică, nu constrânși, nu din supunere, ci din iubire. Deci, o fac cu bucurie și în libertate.

A treia formulare este despre reconcilierea cu fratele înainte de a aduce jertfa la altar. Observăm că împăcarea cu fratele cu care avem vreun litigiu este o acțiune concretă. Acolo unde lipsește spiritul de reconciliere asistăm la fel de fel de conflicte, care duc în cele din urmă la omucideri, violențe, moarte. Împăcarea este lucrarea Duhului Sfânt, care schimbă inima împietrită a omului în inimă de carne. De aceea, trebuie invocat Duhul Sfânt care să vină și să schimbe inimile noastre de piatră în inimă de fii.

În concluzie, în împărăția lui Dumnezeu nu intră oamenii fricoși sau ipocriți, ci oamenii liberi, și anume oamenii care fac ceea ce fac din iubire.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Am meditat astăzi celebrele cuvinte ale lui Isus din Evanghelia după Matei 5, 13-16. Adresându-se ucenicilor, El le spune: „voi sunteți sarea pământului”. Apoi adaugă: „voi sunteți lumina lumii”. Am subliniat contextul în care sunt rostite aceste cuvinte, și anume Predica de pe Munte. Ea începe cu proclamarea fericirilor. Prin urmare, în raport cu lumea, ucenicul e „sare” și „lumină” dacă este sărac, blând, curat cu inima și făcător de pace.

Am dezvoltat rolul sării în viața oamenilor. Am observat că termenul „sal-is” din latină a intrat în rădăcina multor cuvinte din limba română. De exemplu, salvator, salvare, salutare, salariu și altele. Toate au de-a face cu funcția sării, și anume aceea de a conserva viața și de a da gust sau savoare bucatelor. În calitate de „sare a pământului”, ucenicii sunt chemați să dea savoare lumii în care trăiesc. Cum? Prin „faptele lor bune”, cum spune Evanghelia. Trăind și folosind limbajul carității, nu atât prin vorbe, cât prin fapte. Așadar, ucenicii sunt sarea pământului, dacă trăiesc „adevărul” lui Christos, care s-a jertifit pentru oameni din iubire. Orice formă de conformism la spiritul egoist al lumii face ca discipolii să nu mai fie relevanți, de aceea vor fi călcați în picioare. Viața zidită pe Adevărul/Iubirea de oameni fără rest a Domnului Christos dă savoare lumii.

Am aprofundat și tema luminii subliniind două aspecte, unul subiectiv și altul comunitar. Lumina ucenicului este Christos, care a spus „Eu sunt lumina lumii”. Dacă el participă la această lumină, ea trebuie să lumineze pe cei din jur. Lumina nu trebuie mușmalizată, nu trebuie acoperită, nu trebuie ascunsă. Dacă se întâmplă așa ceva, atunci trăim la nivel subiectivist legătura cu Christos „lumina luminii”. Avem aici o influență a timpurilor marcate de individualism și relativism, fie cele trecute, fie cele prezente. Lumina este lumină dacă se distribuie, dacă face comunitate.

Pe scurt, ucenicii sunt „sare” și „lumină” în raport cu lumea, dacă sunt relevanți, dacă au ceva de „spus”. Dacă nu sunt criticați sau contraziși de lume, atunci ceva nu e în regulă cu identitatea și chemarea lor. Să ne rugăm ca toți discipolii lui Isus să redescopere pasiunea pentru adevăr și transparență. De asemenea, să o pună în practică, chiar dacă trebuie să sufere, căci, nu-i așa, orice pasiune doare.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Acest gând îi aparține Fericitului Vladimir Ghika. L-am ales pentru a sintetiza meditația biblică din această duminică. A fost vorba despre Fericirile din Evanghelia după Matei 5, 1-12. Mons. Ghika continuă gândul său: „pentru că aceștia nu se vor gândi să se întrebe dacă sunt fericiți”. Referitor la partea practică am apelat tot la Fericitul Vladimir. Am găsit această cugetare frumoasă: „Fiți fericiți, unii prin alții”.

Meditația are trei părți. În prima parte am arătat noutatea Fericirilor proclamate de Isus. Ele răstoarnă ordinea de valori din mentalitatea iudaică. Fericiți sunt cei săraci, cei care plâng, cei blânzi, cei milostivi, cei însetați de dreptate, cei prigoniți pentru dreptate, cei curați cu inima. Tradiția iudaică susținea altceva. Fericiți sunt cei bogați, cei care râd, cei puternici, cei apreciați de alții, etc. Toate fericirile se rezumă la prima: „Fericiți cei săraci în duh, căci a lor este împărăția cerurilor!”. Aici nu este vorba despre sărăcia sociologică, psihologică, spirituală sau materială. În cazul acesta sărăcia e detașare interioară față de bunuri pentru a fi liber în slujirea lui Dumnezeu și a semenilor.

În partea a doua am arătat că Fericirile descriu diferite moduri de a fi ucenic. De fapt, în spatele Fericirilor se ascunde o cristologie. Isus Christos a fost cu adevărat sărac, a plâns, a fost blând, însetat de dreptate, milostiv, curat cu inima și persecutat pentru dreptate. Care dreptate? Dreptatea Împărăției lui Dumnezeu. Sau, dreptatea voinței lui Dumnezeu de mântuire. Astfel, cine rămâne cu Isus și-l urmează, îl poate avea pe Dumnezeu.

În partea a treia am exemplificat că radicalitatea urmării lui Isus nu este la îndemâna oricui. Lucrul acesta l-a înțeles Sfântul Francisc de Assisi, care a înființat Ordinul al treilea. Este vorba de cei care știu să fie și săraci și bogați, în același timp. Cum? Trăind cu simplitate, modestie și cumpătare legătura cu bogăția, puterea și succesul.

Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

Nu uitați să fiți fericiți!