Wilhelm Dancă

Ispita este necesară. Spunea Sfântul Anton abate: „Trebuie să fim ispitiți! Altfel, nu vom fi mântuiți!” În rugăciunea „Tatăl nostru” îi cerem deseori lui Dumnezeu: „și nu ne duce pe noi în ispită”. Ce înseamnă asta? Sensul acestei invocații este următorul: Doamne, nu ne lăsa să cădem în ispită! Da, așa este, pentru că ispita nu vine de la Dumnezeu, ci de la Satana. Dumnezeu permite ispita pentru ca să creștem în fidelitatea față de El. Ispita arată dacă viața noastră este centrată pe credința în El sau pe iubirea necontrolată față de lucruri sau de persoane.

Evanghelia primei duminici din Postul Mare ne ajută să înțelegem cine este ispititorul. Citim în Lc 4, 1-13 că Duhul Sfânt l-a condus pe Isus în pustiu, iar acolo Satana l-a ispitit. Ni se dă de înțeles că, într-un anumit fel, Domnul Isus nu voia să meargă în pustiu. Fiind și om, suntem dispuși să înțelegem această atitudine. La fel ni se întâmplă și nouă, nu-i așa? Nu ne plac ispitele! Dar, revenind la Isus, pentru El, ispita a fost locul sau momentul în care Dumnezeu Tatăl a văzut ce fel de idee avea Isus din Nazaret despre propria lui misiune ca Mesia.

Cele trei ispitiri despre care vorbește evanghelistul Luca, dar și sfântul Matei, sunt aceleași. Doar ordinea este diferită. Toate trei se reduc la ispita puterii, care se exercită într-un anumit fel în planul lui Dumnezeu și în alt mod la nivel uman. La Dumnezeu „putere” înseamnă nu să fii servit, ci să servești pe alții. Să ajuți pe cel care este zdrobit, neputincios, pe scurt, să-l ridici pe cel căzut, indiferent de condiția umană, religioasă, socială în care se găsește. Și, evident, fără să condiționezi acest ajutor.

Accentul principal din predica de astăzi a căzut pe modul de a înțelege ispita ca loc de manifestare a identității noastre. Ispita arată cine sau ce suntem noi. Când este ispitit sau pus la încercare, omul caută puncte de sprijin. Dacă ele sunt la Dumnezeu, credința lui este fidelă. Dacă nu, Biserică îi propune să recurgă la practicile reparatorii specifice Postului Mare: rugăciunea, postul și pomana. Toate trei au o semnificație relațională. Rugăciunea înseamnă relație cu Dumnezeu, postul, relație cu lumea materială, iar pomana, relație cu aproapele.

Mai multe puteți să aflați ascultând predica ținută în 10 martie 2019 la catedrala sf. Iosif din București. Predica este postată mai jos. Vă doresc să aveți un Post Mare binecuvântat cu multe roade!

În Advent Biserica Catolică ne invită să facem post. Practica postului nu a fost abolită de Conciliul Vatican II, așa cum cred sau speră unii neinformați teologic. A rămas în vigoare și a fost propusă din nou de Catehismul Bisericii Catolicii.

Pentru a desemna cumpătarea în mâncare, vorbe, comportament, îmbrăcăminte sau în dorințele inimii sunt folosiți diferiți termeni. Dar sensul este același, fie că se vorbește de abstinență, asceză, pocăință, practici și liturgii penitențiale, pelerinaje în semn de pocăință, privațiuni de bună voie etc.

Postul reconfirmat de Biserica Catolică și-a lărgit aria de aplicabilitate. Nu se referă doar la cumpătarea în mâncare și băutură. S-a extins la alte „lucruri” pe care le consumăm, poate, în exces. De exemplu, fumatul, băutul, privitul la televizor, joaca sau pierderea timpului pe internet, folosirea tabletei, vorbitul la telefon etc.

Să reținem un aspect important în practicarea postului. Accentul trebuie pus pe finalitatea acestei practici, nu pe aspectul „material” al renunțării. Să încercăm să ne distanțăm de acele detalii existențiale care fac să pierdem din vedere esențialul. Pentru creștini esențialul vieții este comuniunea cu aproapele și cu Dumnezeu Unul și Întreit.

În a doua duminică de Advent am fost invitați să mergem în pustiu. Exemplul sfântului Ioan Botezătorul a fost pus în centrul Evangheliei. Trebuie să-l urmăm! Cum? Să mergem în pustiu și să facem experiența coborârii Cuvântului asupra noastră. Da, asta s-a întâmplat cu Ioan Botezătorul. În pustiu Cuvântul Domnului a coborât asupra lui. După această „coborâre” a început să predice spunând: pregătiți calea Domnului! (cf. Lc 3, 1-6).

Sunt destule motive pentru a face experiența spirituală a pustiului în acest Advent 2018. Trăim într-o cultură care caută să-l înlocuiască pe Dumnezeul adevărat cu alți zei sau idoli. Aceștia sunt diferiți. Idolii comuni din zilele noastre se numesc dezinteres practic față de Dumnezeu în week-end, distracție cu orice preț, plăcere fără limită, politică fără morală, știință fără etică, muncă ca sursă de îmbogățire etc.

De asemenea, poate am alunecat cu știința sau fără știința noastră într-un creștinism fără religie, fără spiritualitate, fără Christos. Pustiul ne va ajuta să ne întoarcem la Dumnezeul revelat în Pruncul din ieslea Betleem-ului, dar nu fără încercări și renunțări. Detalii găsiți în predica postată mai jos.