Wilhelm Dancă

Ce coincidență interesantă! În duminica a treia a timpului pascal am meditat a treia manifestare a lui Isus Înviat. Este vorba despre întâlnirea lui cu ucenicii, nu toți, doar șapte, care se petrece pe malul mării Tiberiadei. Vezi Evanghelia după Ioan 21, 1-19. De ce nu toți și doar șapte? Pentru că unii s-au descurajat? Alții poate au murit sau au căzut în depresie și au fugit?

Am pus accentul pe căderea lui Petru ca simbol al căderilor noastre. Dar m-am referit și la dezagregarea comunității ucenicilor de atunci și de azi. Neîndoielnic, fără Isus Înviat comunitatea se descompune, se pierde. „Focul cu jar” de pe malul mării Tiberiadei trimite la „focul cu jar” din noaptea trădării lui Petru. Isus înviat transformă trădarea lui Petru, pe care acesta și-o asumă, într-o ocazie de multiplicare a harului. Fiecare dintre noi are căderi, trădări, slăbiciuni, eșecuri, de la cele religioase, emoționale până la cele sociale, profesionale sau existențiale. Dacă este recunoscut ca atare și lăsat să intre, Isus înviat le poate transforma în fântâni de har.

Apoi am vorbit despre vindecarea traumei eșecului prin iubirea lui Isus. Am dezvoltat cele trei întrebări cu privire la iubirea lui Petru față de Isus. Am arătat că Domnul așteaptă de la noi un simplu „te iubesc”. Nu așteaptă să-l iubim așa cum iubește Dumnezeu, care și-a dat viața pentru noi. Așteaptă să-l iubim cu o iubire de prieteni. Asemenea lui Petru. Totuși acesta va ajunge mai târziu să-l iubească așa cum iubește Dumnezeu, fiindcă și va da viața pentru Isus.

Pentru a ajunge aici am spus că trebuie să ne schimbăm inima. Din ucenici cu inimă de piatră să devenim discipoli cu inimă de carne. Mai multe detalii în articolul postat mai jos.

În Duminica Învierii am meditat trei itinerarii de credință în Învierea lui Isus. Ele au fost dezvoltate pornind de la trei personaje din Evanghelia duminicii, Ioan 20, 1-9. Acestea sunt Maria Magdalena, Petru și Ioan. Am arătat că drumul de credință în Înviere trebuie însoțit de o privire adecvată a mormântului gol.

Maria Magdalena este exemplul de credință marcată de lacrimi și oboseală. De aceea, privirea ei este superficială. Însă având lacrimi de iubire, îl recunoaște pe Domnul atunci când îi vorbește.

Petru ilustrează credința marcată de privirea teoretică, abstractă. El este obsedat de trădarea proprie, de aici incredulitatea sa și tendința de a măsura lucrurile.

Ioan este ucenicul iubit. El intră la mormânt, vede și înțelege pe loc că Isus a înviat. În cazul acesta este vorba despre credința care izvorăște din iubire.

În final am spus că fiecare are propriul drum de credință în Înviere. Ca să sporim această credință să facem cât mai multe exercții de privire a lucurilor care contează, esențiale. Pe această cale Isus înviat poate ieși din mormintele „memoriei”, ritualurilor fără viață, conformismului, indiferentismului și trădărilor noastre. Mai mult decât atât, Isus înviat poate deveni o prezența vie continuă, un criteriu de viață. Christos a înviat! Sărbători pascale binecuvântate!

Astăzi, în cuvântul de zidire sufletească, am interpretat trei expresii care vizează condiția noastră de ucenici ai lui Isus. Toate trei au fost luate din Evanghelia duminicii: Luca 5, 1-11.

Prima – „înaintează în larg”, a doua – „la cuvântul tău” și a treia – „vei fi pescar de oameni”. Am dezvoltat trei învățături. Mai întâi să încercăm să valorificăm eșecul și să facem din el o ocazie de schimbare în bine. Apoi să cultivăm familiaritatea cu Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu pentru a hrăni în noi încrederea în Isus. În fine să devenim disponibili și să participăm la răspândirea Împărăției lui Dumnezeu asumându-ne limitele existențiale, spirituale și profesionale.

Atenție! Începutul îi aparține lui Isus. El ne invită la dialog. El se întâlnește cu noi. Ucenicul, păstrând vie memoria acestei întâlniri, devine capabil să întâlnească și să salveze cu adevărat alți oameni. Acesta ar fi unul dintre sensurile „pescuirii minunate”. Trecerea sfântului Petru de la pescuirea peștilor la pescuirea oamenilor e model și invitație pentru noi de a participa activ la răspândirea Împărăției. Și aș mai adăuga ceva, și anume participarea activă la salvarea oamenilor din naufragiul vieții.

Detalii în articolul de mai jos.

În spațiul public din România sunt voci care susțin că unele cadre medicale angajate în lupta împotriva răspândirii virusului ucigaș au un comportament „dictatorial”. Nu mă pot pronunța asupra acestei chestiuni. Nu o cunosc. Poate că se exagerează. Nu știu. Dar situația dificilă a asumării unei conștiințe responsabile cât privește prevenția răspândirii virusului chinezesc dă de gândit. Suntem la nivel global, eclezial și personal asemenea lui Petru din evanghelia duminicii (cf. Mt 14, 22-33) de astăzi.

De câțiva ani buni „mergeam pe apă” îndreptându-ne nu spre Isus, ci spre câștigul cu orice preț și progresul tehnologic fără valori spirituale și etice. Dar, iată, că dintr-o dată am început să ne scufundăm. A apărut o criză, economică, mai întâi. Apoi, a izbucnit o pandemie. Unii au conștientizat pericolele, s-au adunat în biserici și au strigat: „Doamne, salvează-ne!”. Alții le-au ignorat și s-au comportat ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Au continuat (continuă?) viața în același stil: muncă, bani și petreceri. Celor care au strigat după ajutor, Isus le-a întins mâna, le-o întinde și astăzi, și îi prinde. Tot El le spune: „nu vă temeți!”

Am subliniat în omilie că gestul lui Isus care își întinde mâna și-l salvează pe Petru de la înec trebuie tradus de ucenicii lui în zilele noastre prin promovarea valorilor spirituale ale umanismului creștin în educație, în familie, în societate. Sfântul Ioan Paul al II-lea atrăgea atenția în 1978 (enciclica „Răscumpărătorul omului”) că există un decalaj între dezvoltarea tehnologică a lumii și evoluția ei spirituală. Fără a forța nota, trebuie să recunoaștem că pandemia actuală și panica provocată au de-a face și cu un deficit de viață spirituală. Preluând cuvintele lui Isus, Papa Ioan Paul al II-lea ne spune încă o dată astăzi: nu vă temeți!

Apoi, Isus care își întinde mâna pentru a-i salva pe cei care sunt în pericol trebuie aplicat și manifestat și în Biserică. Aici mulți își pierd credința, încrederea în slujitorii sacri, în Dumnezeu, legătura cu sacramentele Bisericii. Ucenicii trebuie să vină fără amânare în ajutorul celor care trec prin asemenea momente de pierdere a încrederii. Am dat un exemplu din viața sfântului Dominic, pe care l-am sărbătorit ieri. În acest context „nu vă temeți!” înseamnă să-ți pese de destinul spiritual al semenului tău.

În fine, Isus care își întinde mâna și transmite încredere – nu vă temeți! – se poate traduce și sub forma empatiei față de cei deficitari în credință din neamul tău. Am considerat că sfânta Edith Stein, sărbătorită liturgic astăzi de Biserica catolică, poate inspira gesturi de apropiere salvatoare față de cei care sunt în căutarea Adevărului și a credinței în Cineva care nu dezamăgește niciodată.

Detalii despre toate acestea găsiți în articolul postat mai jos. Dați click pe imaginea atașată pentru a putea asculta conținutul online al omiliei. Săptămână binecuvântată!